Items filtered by date: Monday, 29 January 2018 - Like - stiri Alba Iulia

120,000 de sud-coreeni protestează pentru pedepsirea pastorilor care convertesc forțat

Protestatarii cer investigarea morții a unei tinere coreence de 25 de ani și introducerea legislației de interzicere a convertirii forțate

Comunicat de presă

Pe 8 ianurie, 120,000 de cetățeni din Seul și din principalele orașe din Coreea de Sud, au ieșit să protesteze împotriva “educației” convertirii speciale oferită de către păstorii creștini și pentru introducerea unei legi de pedepsire a comportamentului violent în numele religiei.

Asociația Drepturilor Omului pentru Convertirea Forțată, Human Rights Association for Forced Conversion (HRAFC), o organizație coreeană pentru societatea civilă care prmoveaza recunoașterea abuzurilor drepturilor oamenilor în numele religiei, a organizat acest protest pentru pedepsirea pastorilor creștini care fac  “consultări” cu bani și care încurajează familiile să își răpească membrii care au alte înclinații religioase. Recent, o față de 25 de ani, domnișoară Ji In Gu a fost răpită și închisă într-o camera de pensiune și găsită moartă după ce a fost sufocată de către părinții ei.

HRAFC pretinde că această moarte este un caz tipic de convertire forțată din următoarele puncte de vedere. În primul rând, domnișoara Gu nu a mai putut fi contactată după ce și-a anunțat prietenii că va avea o întâlnire de familie. Apoi, rezervrea pensiunii unde a fost găsită moartă a fost făcută pe trei luni. În alt treilea rând, violența fizică dintre domnișoară Gu și familia să au condus-o la moarte în timp ce părinții declară că fata a fost sufocată în timp ce ei “încercau să o convingă ”

În iulie 2016, dominsoara Gu a fost luată la o mănăstire catolică timp de 44 de zile și a fost forțată să primească “educația de convertire” de către un pastor. Această a publicat o petiție adresată președintelui pe site-ul guvernului intitulată:”Închiderea instituțiilor de consultare a culturilor, pedepsirea legală a pastorilor care săvârșesc convertirea forțată și introducerea unei legi care interzice discriminarea religiilor”.Până acum nu a fost primit niciun răspuns oficial. 

HRAFC mărturisește că aceste activități ilegale sunt desconsiderate de către poliție și de către autorități deoarece sunt privite că fiind probleme de “ familie” și nu “religioase”. Mai mult , aceste acțiuni ilegale sunt duse la capăt de membrii familiilor, în timp ce păstorii care îi încurajează pe aceștia scapă nepedepsiti.

 “Comportamentele violente incluzând răpirea, sechestrarea și atacurile nu pot fi justificate în nicun fel. Este necesară pedepsirea pastorilor care conduc converirea forțată și care duc la moartea cetățenilor pentru a evita conesecintele negative.”, declară Mr Sang Ik Park, președintele HRAFC. "Numărul victimelor de convertire depășește 1000 de persoane, și este evident că vor fi și mai multe victime fără o lege de protecție și fără atenție atentă a cetățenilor", a mai adăugat acesta.

Potrivit HRAFC, convertirea forțată este condusă în mare parte de către păstorii bisericilor protestante din Coreea de Sud împotriva credincioșilor diferitelor grupe religioase pe care Consiliul Creștin din Coreea le consideră drept “cult”. CCK este o asociație a bisericilor protestante din Coreea având o ideologie politică conservatoare. Massmedia din Coreea susține faptul că această convertire forțată condusă de către CCK pote fi văzută că făcând parte dintr-o serie de probleme controversate cum ar fi susținerea ocupației japoneze, dictaturii militare din trecut și corupția alegerilor prin fonduri ilegale.

Petiția online susținută de către 100,000 de oameni cu privire la pedepsirea convertirii forțate a fost trimisă la Casă Albastră, rezidență oficială la Președintelui Coreei de Sud, dar a fost ștearsă de pe site. Casă Albastră nu a oferit nicio declarație cu privire la această problemă.

Declarațiile bisericilor protestante din Coreea de Sud cu privire la convertirea forțată sunt nefondate. Aceștia pretind că aceste consultații cu privire la “problemele cultelor’ sunt defasurate voluntar la cererea membrilor familiilor și cu acordul persoanelor cu un istoric variat din punct de vedere religios. Pe de altă parte, victimele mărturisesc faptul că acordul cu privire la “educația de convertire” este semnat cu forța când aceștia sunt sechestrați.

 

 

 

 

 

Read more...

Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba vine cu noi propuneri de lectură la Clubul de lectură ,,Lectur Alba”

COMUNICAT DE PRESA

Miercuri, 31 ianuarie 2018, începând cu orele 17, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba va avea loc prima ediție din acest an a Clubului de Lectuă ,,Lectur Alba”. Cele două cărți propuse de membrii clubului pentru lectură sunt: Cititorul de Bernhard Schlink și Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuael Schmitt. În cadrul clubului, toți iubitorii de lectură au prilejul să poarte un dialog viu prin care se pot pune întrebări, se pot da răspunsuri, se pot face interpretări ale textelor citite, se poate lectura sau pur și simplu se poate asista la toate aceste dezbateri, într-un cadru plăcut generat de lumea cărților și inspirat de aroma unui ceai cald oferit cu drag de sponsorul evenimentului , magazinul www.finenoble.ro.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba.

Proiectul face parte din Programul minimal 2017 al instituției -1. USERS/1.1 Clubul de lectură, și este un proiect destinat utilizatorilor serviciilor de bibliotecă. Obiectivele  proiectului sunt stimularea creativității și a dialogului între iubitorii de lectură, promovarea colecțiilor bibliotecii în comunitate și dezvoltarea de abilități de înțelegere și interpretare a unui text propus.

Scriitorul german Bernhard Schlink s-a născut la 6 iulie 1944 în Dornberg, azi Bielefeld.  I-au fost traduse în limba română  romanele: Cititorul, Evadări din iubire, Crima lui Selb, Întoarcerea acasă, Weekendul, Minciuni de vară, Femeia de pe scări.

 ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, Oscar și Tanti Roz, a fost adaptat de autor atât pentru scenă, cât şi pentru marele ecran.

 

 

 

Read more...

120,000 South Koreans Rally for Punishment of Pastors for Forced Conversion

Protesters demand investigation of a death case of a 25-year-old Korean woman and legislation of a ban on forced conversion

On January 28, 120,000 citizens in Seoul and major cities of South Korea, gathered to protest against forced conversion “education” by Christian pastors and establishment of legal framework on punishment of violent behavior in the name of religion.

Human Rights Association for Forced Conversion (HRAFC), a Korean civil society organization promoting social recognition of human rights violation by religion, held this rally for punishment of Christian pastors who have “consultation” with money and encourage families to kidnap their members who have different religious orientations. Recently, a 25-year-old woman, Ms. Ji In Gu was kidnapped and confined in a pension room and found dead after she was suffocated by her parents.

HRAFC claims that the death is a typical case of forced conversion for the following reasons. First, Ms. Gu was out of contact after she told her friends that she would be in family gathering. Second, the pension where she was found dead was reserved for three months. Third, physical violence between Ms. Gu and her parents led to her death while the parents stated that she was suffocated while they were “persuading the daughter”.       

Back in July 2016, Ms. Gu had been also taken in a Catholic monastery for 44 days and forced to have “conversion education” by a pastor. She presented a petition on “closure of ‘cult consulting agencies’, legal punishment to pastors who carry out forced conversion, and establishment of a law banning religious discrimination” to the president through a government website. Until now there has been no official response.

HRAFC explains that this kind of illegal activities are disregarded by the police and authorities because they are “family” or “religious” problems. It further states that illegal actions are usually taken by family members, while pastors who encourage them are behind the net of the law.

“Violent behaviors including kidnapping, confinement, and attacks cannot be justified in any cases. Punishment against pastors who lead forced conversion and death of citizens is an urgent need to avoid further negative consequences,” said Mr. Sang Ik Park, president of HRAFC. “The victims of forced conversion exceed 1,000 people, and it is evident that there are more future victims without legal protection and careful attention by citizens is required,” he added.

According to HRAFC, forced conversion has been conducted mostly by pastors from the Protestant churches in South Korea to congregation members of religious groups as targets that the Christian Council of Korea (CCK) define as “cult”. The CCK is an association group of Protestant churches of Korea with conservative political ideology. Media coverages in South Korea report that forced conversion by the CCK can be seen as a series of controversial issues such as support for Japanese colonialism, military dictatorship in the past and corruption in elections with illegal fund.

The online petition on punishment of forced conversion with 100,000 supports was delivered to the Blue House, the residential office of the President of South Korea, but it was deleted on the website. The Blue House has not provided official statement regarding this matter.

The official position of the protestant churches in South Korea is forced conversion issues are unfounded. They claim that the consultations on “cult issues” are carried out voluntarily by the demands of family members and with agreement by the persons with different religious backgrounds. However, fact confirmation statements by the victims suggest that the agreement of “conversion education” is written by force when they are confined.

 

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed