Items filtered by date: Tuesday, 16 January 2018 - Like - stiri Alba Iulia

Topul domeniilor cu cele mai mari salarii din economie

Salariul mediu se apropie de 2.500 de lei net, după o creştere de 13% în ultimul an. Angajaţii din IT au 6.200 lei/net pe lună, iar cele mai mici salarii sunt în HoReCa, 1.400 lei/net pe lună, scrie Ziarul Financiar, consultat de Mediafax.

Salariul mediu pe economie a ajuns în luna noiembrie a anului trecut la valoarea de 2.464 de lei net, în creştere cu 13% faţă de perioada similară a anului anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Angajaţii din sectorul serviciilor IT au avut cel mai ridicat nivel al salariilor medii şi în luna noiembrie a anului trecut, astfel că un programator câştigă, în medie, aproape 6.200 de lei net pe lună, de 2,5 ori mai mult de­cât un angajat plătit cu salariul mediu pe economie şi cu o treime mai mult decât un angajat din bănci.

De asemenea, în topul domeniilor cu cele mai mari salarii din economie se mai află extracţia petrolului (cu un salariu mediu de 4.800 de lei net), transporturile aeriene (4.700 de lei net), băncile (aproape 4.700 de lei net) şi industria grea (4.600 de lei net).

Găsiţi continuarea articolului pe zf.ro

Read more...
Subscribe to this RSS feed