Items filtered by date: Friday, 17 July 2015 - Like - stiri Alba Iulia

Targul de Fete de pe Muntele Gaina – cea mai mare sarbatoare populara din Romania

Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România, se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, în 18 şi 19 iulie, în Avram Iancu şi pe platoul montan de pe Găina, locul unde manifestarea are loc de sute de ani. Parada portului popular, spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare româneşti, concert VOLTAJ, focuri de artificii şi petreceri în aer liber sunt câteva din ingredientele ediţiei din acest an.

Târgul de Fete va debuta, sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, unde la ora 11,00 va începe o paradă a portului popular. La ora 12,00 este programată finala Festivalului Concurs ,,Cultură pentru Cultură” la care vor participa câştigătorii locurilor I de la toate secţiunile de concurs din zonele Blaj, Sebeş, Ocna Mureş şi Munţii Apuseni. La ora 16,00 va avea loc un spectacol folcloric deschis de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba cu soliştii Roxana Reche, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Floricica Moga, Nicolae Tuhuţ, Cătălin Haşa (dirijor Alexandru Pal). În spectacol sunt incluse şi recitaluri susţinute de Leontina Fărcaş, Sava Negrean Brudaşcu şi Ansamblul „Bănăţeana” din Timişoara (coordonator Adela Chelaru).

SÂMBĂTĂ seara Târgul de Fete se mută pe Muntele Găina, unde la ora 20,00 are loc un spectacol al claselor de chitară, canto muzică uşoară şi dans modern din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, urmat apoi de la ora 21,00 de un concert al trupei TODaY, show produs de compania DeMoga Music. Surpriza serii este trupa VOLTAJ care va urca pe scenă în jurul orei 22,00 cu un show special, iar petrecerea va continua pe Muntele Găina până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii.

DUMINICĂ Târgul de Fete debutează cu un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde va avea loc o slujbă Te Deum şi oficialităţile prezente la eveniment vor depune coroane de flori.

La ora 10,30 va fi deschis Târgul Meşterilor Populari la care meşteri din întreaga ţară îşi vor prezenta roadele muncii lor respectiv obiecte tradiţionale pe care continuă să le fabrice prin tehnici vechi de sute de ani.

La ora 11,00 va avea loc un spectacol folcloric cu nume mari ale muzicii populare româneşti precum Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu, Traian Jurchelea, Mirela Mănescu şi Ancuţa Matei. Spectacolul va continua cu momente susţinute judeţele: Alba - Ansamblul folcloric al judeţului Alba (coordonator Alexandru Pal), Cluj – Ansamblul „Dor Transilvan” (coordonator Tiberiu Groza), Hunedoara – Ansamblul „Mureşul” din Ilia (coordonator Radu Jurca), Bihor – Ansamblul de la Şuncuiuş (coordonator Livia Ianc), Arad – Ansamblul „Doina Mureşului” (coordonator Nistor Viorel) şi se va încheia cu „Hora de la Rusca” prezentată de grupul de dansatori din Turnu Roşu.

Muntele Găina – locul unde „se luau” fete

În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie, se organizează, din vremuri străvechi, Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Târgul are loc  pe un platou montan la o altitudine de 1467 de metri, iar această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816.

La Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii. Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte iar duminica cu noaptea in cap se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.

Astăzi Târgul de fete de la Găina s-a transformat într-o mare sărbătoare folclorică, la care îşi dau concursul locuitorii din zona Munţilor Apuseni, din judeţele apropiate şi chiar din ţinuturi mai îndepărtate ale ţării. Deschiderea o fac vestitele tulnicărese de la Avram Iancu, după care urmează programul artistic al participanţilor care durează până spre seară. Începând din 2006 Târgul de Fete de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi are ca slogan chemarea:  „Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”

Read more...

Consiliul de Securitate al ONU va aproba luni acordul de la Viena

Consiliul de Securitate al ONU urmează să adopte luni dimineața la ONU o rezoluție care aprobă acordul nuclear încheiat marți la Viena între Iran și marile puteri, potrivit unor surse diplomatice din cadrul Consiliului, informează Agerpres, citând AFP.

Votul este prevăzut pentru ora 09.00 (13.00 GMT) și ar trebui să fie o simplă formalitate, acordul fiind negociat în cadrul acordului convenit pe 14 iulie la Viena între Iran de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China), plus Germania.  Proiectul de rezoluție pune limite programului nuclear iranian, menținând un embargou în ceea ce privește livrarea de arme și tehnologii balistice în Iran.

În momentul de față, Iranul se află sub incidența a patru serii de sancțiuni impuse de ONU, conținute în șapte rezoluții adoptate între 2006 și 2015, ca reacție la activitățile militare și balistice ale Republicii Islamice.

Proiectul de rezoluție "aprobă" acordul de la Viena și "cere insistent să fie aplicat din plin, potrivit calendarului stabilit" de negociatori.

Consiliul ONU îi încredințează directorului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) misiunea de "a proceda la verificări și controale necesare" pentru a exista siguranța că Iranul își respectă angajamentele din domeniul nuclear, așteptând rezultatele acestora. Totodată, Consiliul cere Teheranului "să colaboreze din plin" la aceste verificări.

Îndată ce Consiliul va primi raportul AIEA, constatând respectarea acordului, cele șapte rezoluții adoptate de ONU cu începere din 2006 pentru a sancționa Iranul (rezoluțiile 1696, 1737, 1747, 1803, 1835, 1929 și 2224) "vor fi abrogate".

SUA și Uniunea Europeană au instituit, de asemenea, sancțiuni economice împotriva Republicii Islamice, iar acordul de la Viena prevede și eliminarea acestora, progresiv și condiționat.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed