Items filtered by date: Tuesday, 30 June 2015 - Like - stiri Alba Iulia

30 iunie 2015, ziua care este mai lunga cu o secunda

Potrivit Serviciul Internațional pentru Rotația Terestră și Sisteme de Referință (International Earth Rotation Service, IERS), la nivel planetar, la 30 iunie 2015, mai precis în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, se va trece de la 11:59:59 la 11:59:60, și nu la 12:00:00, cum ar fi normal. Ziua de 30 iunie va fi cu o secundă mai lungă decât restul zilelor anului în curs, ultimul minut al zilei având 61 de secunde, în scopul de a sincroniza ceasurile atomice cu timpul astronomic în limita a 0,9 secunde.

Schimbarea poate duce şi la unele probleme. Secunda în plus afectează calculatoarele și sistemele de operare. Ultima dată, mai multe site-uri și browser-ul Mozilla nu au funcționat câteva ore.

2015 este al 26-lea an în care este adăugată o extra secundă (numită și secundă intercalată sau secundă bisectă) în Timpul Universal Coordonat (Coordinated Universal Time, UTC), acest proces fiind început în anul 1972. UTC este standardul internațional de timp, care reglementează ceasurile din întreaga lume, delimitând un grup de secunde în minute, ore, zile, luni și ani. El se bazează pe timpul atomic, o metodă de măsurare a timpului în funcție de frecvența vibrațiilor într-un atom. Ziua UTC a fost definită ca având 86,400 secunde. 

Ultimul an în care a avut loc o astfel de ajustare a fost 2012, secunda fiind introdusă la 30 iunie, până în prezent fiind adăugate un total de 25 de secunde în UTC. Acest fapt înseamnă că Pământul a încetinit, din 1972, cu 25 de secunde comparativ cu timpul atomic.

Decizia a fost luată de IERS, cu sediul la Paris, care monitorizează rotația planetei noastre și schimbă ora exactă la nevoie. Saltul de o secundă se introduce în UTC la sfârșitul lunilor decembrie sau iunie, după analizarea cu cea mai mare precizie a neregularităților vitezei de rotație a Pământului, care nu este perfectă, existând abateri, de la an la an, la nivel de milisecunde, fiind astfel încetinită cu aproximativ două miimi de secundă în fiecare zi. Ceasurile atomice nu își modifică ritmul de funcționare, fiind capabile să mențină timpul perfect pentru 300 de milioane de ani, fără să se abată cu o secundă.

Read more...

Amenintata cu cutitul de propriul fiu

Un tânăr din Alba Iulia riscă dosar penal după ce şi-a ameninţat mama cu un cuţit şi a distrus mai multe bunuri din locuinţa acesteia. Incidentul a fost aplanat de un echipaj de jandarmerie.

Printr-un apel la 112, înregistrat luni, 29 iunie, la ora 23.30, o femeie a solicitat ajutor de urgenţă deoarece fiul ei în vârstă de 16 ani ar fi ameninţat-o cu moartea şi i-ar fi distrus mai multe bunuri. Spre domiciliul apelantei, situat pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia, s-a deplasat un echipaj de jandarmerie şi a găsit-o pe acesta extrem de speriată şi agitată. După ce s-a calmat, a relatat jandarmilor că incidentul a izbucnit în momentul în care că fiul ei minor i-ar fi cerut imperativ o explicaţie, ca urmare a faptului că o bănuia că ar fi semnalat forţelor de ordine posibile fapte incriminate de lege săvârşite de acesta. Nemulţumit de răspunsul mamei sale ar fi înjurat-o şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă, folosindu-se se pare şi de un cuţit. Constatând că femeia a reuşit să apeleze 112, a înfipt cuţitul în masa din bucătăria apartamentului şi a fugit, nu înainte de a avaria o maşină de spălat şi de a arunca pe jos un telefon mobil şi un televizor.

Minorul a fost identificat de jandarmi şi, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi distrugere, au fost întocmite acte de constatare potrivit normelor de procedură penală, urmând ca Poliţia Municipiului Alba Iulia să continue cercetările.

Read more...

Gunoaiele din judetul Cluj aduse la Alba Iulia!

Până la jumătatea lunii viitoare, gunoaiele colectate în județul Cluj vor fi duse la Alba Iulia. O soluţie de compromis după ce rampa de deşeuri de la Pata Rât folosită până acum s-a închis definitiv. Autorităţile clujene aşteaptă în continuare acordul primăriei din Feleacu pentru a amenaja o groapă de gunoi provizorie.

În centrul disputei se află un teren care aparține comunei Feleacu, singurul loc din judeţul Cluj autorizat de mediu pe care s-ar putea construi o rampă provizorie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj susţine că nu are nicio responsabilitate.

Până să se lămurească cine răspunde de acest haos şi să găsească o soluţie pe termen lung, oamenii din zona au fost avertizaţi să nu mai ducă gunoaiele la tomberon.

Până la jumătatea lunii viitoare, gunoaiele colectate în judeţul Cluj vor fi duse la Alba Iulia, ceea ce va presupune și costuri foarte mari.

Consiliul Județean Cluj trebuia să finalizeze deja centrul de management integrat al deşeurilor, proiect realizat din fonduri europene, însă acesta a fost blocat din cauza proceselor între constructor şi proiectant.

sursa: Vocea Transilvaniei

Read more...

FFD 2015 incepe in Cetatea Alba Carolina

Feeric Fashion Days, cea mai importantă săptămână a modei din Europa de Est, se pregătește de start. Pentru prima dată în istoria acestui festival, Feeric Fashion Days va aduce împreună, într-o săptămână plină de fast, culoare și exuberanță, două dintre cele mai frumoase orașe din inima Transilvaniei, Alba Iulia și Sibiu.

Feeric Fashion Days 2015 începe în 4 iulie în Cetatea Alba Carolina cu 12 prezentări de modă absolut spectaculoase. Timp de două zile, orașul Unirii va fi capitala modei din Europa de Est. Două show-uri individuale și două seri de Gală vor fermeca privitorii cu colecții minunate, realizate de designeri veniți la Alba Iulia din toate colțurile lumii. Ana Maria Galan din Spania și designerii argentinieni Diego de Biase și Eduardo Perez, ce dau viață brandului Sarah Jessy Jones, își vor prezenta noile creații în Grădina Romană și în Muzeul Principia, sâmbătă și duminică de la ora 19. În ambele zile, de la ora 21, pe pasarela ce va fi amplasată la Poarta a III-a, repere de stil esențiale vor fi prezentate la Gala Feeric. „Ne-am îndrăgostit de Alba Iulia și de magnifica sa cetate. Este un loc absolut incredibil, extrem de ofertant pentru un eveniment de talie mondială cum este Feeric Fashion Days. Dacă anul trecut am prezentat la Alba Iulia colecții realizate doar de designeri români, acum am deschis porțile cetății pentru creatori de modă din întreaga lume”, spune Mitichi, președintele Feeric Fashion Days.

Fiecare seară de Gală va fi compusă din cinci prezentări de modă. Pe pasarelă vor defila modele purtând colecții semnate de Paola Balzano - Londra, Haute Future Fashion Academy - Milano, Gianni Tolentino - Milano, Iulia Manciulea și Mihaela Cârlugea. De asemenea, spectatorii vor putea admira ultimele colecții Caresta Bags sau Concepto precum și o senzuală prezentare de lenjerie intimă semnată Lise Charmel din Paris. La finalul fiecărei seri, echipa Feeric invită albaiulienii la afterparty-ul din Framm`s.

Feeric Fashion Days Alba Iulia este un eveniment organizat de Fundația Mitichi în colaborare cu Primăria municipiului Alba Iulia.

www.feeric.ro

www.Facebook.com/feericfashion

Read more...
Subscribe to this RSS feed