Items filtered by date: Wednesday, 08 April 2015 - Like - stiri Alba Iulia

Zona de agrement si picnic de langa Parcul Dendrologic se va deschide de Pasti

De sâmbătă 10 aprilie, până marți 14 aprilie, amatorii de picnic vor putea petrece timpul liber în zona de agrement situată lângă Parcul Dendrologic “Dr. Ion Vlad”, pe dealul Mamut. Sunt amenajate opt locuri de grătar, iar capacitatea terasei este de aproximativ 150 de locuri. Primăria a amplasat în interiorul complexului coșuri de gunoi și toalete ecologice. Cei care vor decide să petreacă o zi în mijlocul naturii trebuie să-și aducă cărbunii pentru grătar, băuturile, dar și apa pentru a putea prepara mâncarea în condiții optime. Precizăm ca accesul în această perioadă se face în regim de gratuitate, între orele 9-21, iar după data menționată mai sus, taxa este de 1 leu pentru copii și 2 lei pentru adulți.

 

Read more...

Mesajul Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Internationale a Romilor

8 aprilie este Ziua Internaţională a Romilor. Cu acest prilej, preşedintele Iohannis transmite un mesaj comunităţii rome din România.

"Cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor, doresc să-i felicit pe cetățenii etniei rome. Cred că diversitatea de cultură și tradiție poate îmbogăți o societate și, în același timp, o poate face mai tolerantă și mai inclusivă. 
O asemenea zi este un prilej de sărbătoare, dar și de reflecție asupra problemelor cu care se confruntă comunitățile și cetățenii de etnie romă. A recunoaște dificultățile și mai ales a găsi soluții pe termen lung, prin eforturi comune și dialog între toți cei responsabili, reprezintă o probă de maturitate a societății. Incluziunea socială a tuturor grupurilor defavorizate sau vulnerabile este legată de proiectul unei Românii moderne - o țară care susține și promovează educația, cultura, performanța și unitatea în diversitate, care apreciază fiecare individ și oferă oportunități fără discriminare.
Transmit încă o dată urările mele sincere cetățenilor români de etnie romă cu ocazia acestei Zile", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Read more...

8 aprilie – Ziua internationala a romilor

Ziua internațională a romilor se sărbătorește în fiecare an la începutul lunii aprilie. Ideea de a marca o astfel de zi a luat naștere la Londra, în 1971, la primul congres internațional al romilor. La acest congres au fost puse bazele Uniunii Internaționale a Romilor, a fost ales drapelul dar și imnul internațional al romilor. Roata cu spiţe „chakra“ a fost adoptată atunci ca simbol al etniei romani. Culoarea verde a drapelului sugereazǎ pǎmîntul şi natura, albastrul sugereazǎ cerul, iar roata roşie de pe drapel simbolizează soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu spaţiul originar, al Indiei.

Romii nu dispun de un stat şi nici nu cer aşa ceva. Ei cer doar sǎ fie respectaţi şi sǎ-şi poatǎ pǎstra tradiţiile într-o simbiozǎ, cît mai armonioasǎ posibil, cu modernitatea.

Din 1993, IRU are statut de organizație consultativă pe lângă Organizația Națiunilor Unite.

Celebrarea Zilei Internaţionale a Romilor, zi în care se comemorează totodată şi romii care au fost victime ale tragediilor istoriei, promovează identitatea culturală, valorile şi tradiţiile acestei minorităţi.

În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost consacrată Zilei romilor începând cu anul 1990.

În România, ziua de 8 aprilie este recunoscută prin Legea nr.66/2006, ca “Sărbătoarea etniei romilor din România”. Legea a fost adoptată de Parlamentul României la inițiativa deputatului romilor, domnul Nicolae Păun.

Această importantă zi, pentru romii de pretutindeni, reprezintă pe de o parte, un prilej de a celebra cultura, istoria și contribuția romilor în societate, iar pe de altă parte, un cadru favorabil pentru a semnala problemele majore cu care se confruntă romii din toată Europa.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686