Items filtered by date: Thursday, 19 November 2020 - Like - stiri Alba Iulia

Violeta Alexandru are coronavirus

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că a fost confirmată cu COVID-19. Este al treilea membru al Guvernului care s-a infectat cu coronavirus, după Virgil Popescu și Lucian Bode.

Anunțul a fost făcut de Violeta Alexandru joi după-amiază, pe Facebook:
„Am atât de multă treabă (și îmi și place ceea ce fac) încât, chiar și cu acest rezultat pozitiv la testul pentru covid, voi continua să muncesc de acasă.

Voi fi chiar mai activă și mai eficientă, la Minister se mai întâmplă să mă întrerup des pentru că apare o urgență și dacă tot sunt acolo, întrerup ce fac și o rezolvăm. Parte dintre aceste urgențe (așa e viața la Ministerul Muncii) vor fi acum preluate de echipa de conducere a Ministerului.

Am puțin mai multă liniște în perioada zilelor următoare ca să trec prin toate, absolut toate evaluările și verificările pe care le-am cerut instituțiilor pe care le coordonez.

Voi fi la telefon pentru a ajunge la rezultatele la care nu renunț până în ultima zi de mandat. Sunt și voi rămâne activă. Se pot aștepta colegii din instituțiile din țară să fiu și mai curioasă acum că am mai multă liniște ca să mă uit peste informațiile cerute.

Să vă așteptați la multe informații utile aici. Inclusiv despre campania PNL București care se desfășoară în online exact așa cum suntem noi – cei din PNL București: decenți, serioși, cu determinarea de a face treabă pentru Capitală.
Voi urma tratamentul indicat”.

Este al treilea membru al Guvernului care s-a infectat cu coronavirus, după ministrul Economiei, Virgil Popescu, și ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Florin Budescu

magnanews.ro

 

 

 

Read more...

CE avertizează România în privința finanțelor publice

Având în vedere prognozele Comisiei Europene, precum şi recentele evoluţii macroeconomice şi bugetare, România nu pare în măsură să facă ajustările necesare pentru a putea să se asigure că deficitul excesiv identificat este corectat în viitorul apropiat, se arată într-o comunicare privind situaţia fiscală din România prezentată miercuri de CE în cadrul pachetului de toamnă pentru politica economică, potrivit Agerpres, citat de Digi24.ro.

De asemenea, în prognozele sale de toamnă, Comisia estimează că deficitul României va trece de 10% din PIB în 2020 şi va continua să crească în anii următori.

Executivul comunitar subliniază că deteriorarea perspectivelor economice şi introducerea măsurilor de urgenţă destinate combaterii pandemiei şi consecinţelor sale economice şi sociale explică doar parţial preconizata creştere a deficitului.

„Elemente importante ale situaţiei fiscale care erau deja prezente înainte de izbucnirea pandemiei în 2020 nu au fost modificate. Acestea includ creşteri semnificative ale pensiilor, care nu sunt finanţate, majorarea alocaţiilor pentru copii, reducerea taxelor indirecte şi diminuarea contribuţiilor sociale pentru unele categorii de angajaţi”, subliniază Comisia Europeană.

Executivul comunitar precizează că încercările Guvernului de a limita impactul unora din aceste măsuri au fost respinse de Parlament, iar rezultatul este incert. Cu toate acestea, chiar dacă propunerile vizând moderarea creşterii pensiilor şi a alocaţiilor pentru copii ar fi adoptate în cele din urmă, perspectivele fiscale ar rămâne foarte nefavorabile.

„În consecinţă, autorităţile vor trebui să analizeze noi acţiuni structurale substanţiale, atât pe partea de venituri, cât şi pe partea de cheltuieli, pentru a pune deficitul pe o traiectorie descendentă şi a împiedica o creştere abruptă a raportului datorie-PIB”, susţine CE.

Comisia că nu va propune măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv

Cu toate acestea, având în vedere gradul ridicat de incertitudine care persistă, în contextul pandemiei de coronavirus, Comisia consideră că, în acest moment, nu trebuie luată nicio decizie cu privire la aplicarea unor măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv al României.

„Această incertitudine excepţională, inclusiv pentru elaborarea unei traiectorii credibile a politicii fiscale, nu permite la acest moment Comisiei să formuleze o recomandare Consiliului conform articolului 126(7)”, se arată în documentul menţionat.

Într-o scrisoare trimisă de vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, şi comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la data de 19 septembrie 2010, Comisia a scos în evidenţă nivelul ridicat de incertitudine cu privire la evoluţia pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor sale socio-economice.

„În consecinţă, Comisia a ajuns la concluzia că clauza derogatorie generală (de la procedura de deficit excesiv) ar trebui să rămână activă în 2021”, precizează executivul comunitar.

Însă, CE subliniază că va reexamina situaţia bugetară a României în primăvara anului 2021 şi va lua măsurile necesare în cadrul procedurii de deficit excesiv, dacă va considera oportun.

Clauza derogatorie generală nu suspendă procedurile Pactului de stabilitate şi de creştere. Ea va permite Comisiei şi Consiliului să ia măsurile necesare de coordonare a politicilor în cadrul pactului, abătându-se însă de la cerinţele bugetare care s-ar aplica în mod normal.

Ministrul Finanţelor Publice a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că deficitul bugetar va urca la 9,1% din Produsul Intern Brut la rectificarea bugetară care va fi adoptată în perioada următoare.

Digi24.ro

 

 

 

 

Read more...

General american: Situația la Marea Neagră a devenit și mai îngrijorătoare

Zona Mării Negre a devenit și mai îngrijorătoare pentru NATO în ultimii ani, iar alianța Nord Atlantică are unele carențe în zonă și în alte locuri pe care trebuie să le remedieze, este de părere generalul american (r) Curtis ‘Mike’ Scaparrotti, fost comandant suprem al forțelor NATO în Europa (SACEUR). Scaparrotti apreciază că România a făcut prin modernizare forțelor sale „pași îndrăzneți”, dar NATO și SUA au nevoie de a întări capabilitățile din zona Mării Negre, Polonia și țările Baltice, scrie Hotnews.ro. Cât de mult va conta pentru NATO și apărarea în Europa schimbarea administrației de la Washington?

Politica de securitate a SUA în Europa va continua indiferent de administrație, fie că e vorba de abordarea din România, Polonia sau alte state, însă unele decizii anunțate de președintele Trump ar putea fi revizuite de noua echipă Biden, crede generalul (r) american de patru stele Curtis ‘Mike’ Scaparrotti, fost lider al comandamentului SUA în Europa și fost comandant suprem (2016 – 2019) al forțelor NATO în Europa (SACEUR) într-o discuție restrânsă cu presa internațională la care a participat și HotNews.ro.

„În opinia mea, deciziile de a retrage unele trupe din Europa nu sunt în concordanță cu structura de descurajare pe care SUA trebuie s-o mențină în Europa. Retragerea regimentului al 2-lea cavalerie din Europa nu e un lucru pozitiv. Cred că atunci când va fi analizată această decizie, unele lucruri vor fi schimbate” a spus Scaparrotti.

Potrivit generalului american, există câteva poziții cheie în Europa pentru Statele Unite, printre care și România și zona Mării Negre, iar sporirea capacităților și mărirea numărului de trupe va continua.

„Noi (SUA) ne-am tot uitat să mutăm mai multe forțe în Est. Sunt unele capabilități despre care știam, încă de pe vremea când eram SACEUR, că vor fi de ajutor pentru apărare și descurajare în unele zone. Din acest motiv că poziția noastră în Polonia, în țările Baltice și în zona Mării Negre va continua”, a detaliat Scaparrotti.

Foto: General (r) Curtis M. Scaparrotti / Sursă foto: Defense.gov

---

Cât de mult va conta schimbarea administrației la Washington și ce va face noul președinte Biden în ceea ce privește relația SUA - NATO - UE?

„O administrație Biden cred că are o perspectivă mai transatlantică. Biden prețuiește și înțelege importanța parteneriatului nord-atlantic. Din acest motiv cred că vom vedea că președintele va întinde mâna încă de devreme către NATO, către Europa și către Uniunea Europeană în ideea de a repara unele tensiuni ce au apărut în ultima vreme și să reasigure aliații europeni de angajamentul SUA pentru NATO și Articolul 5”, a răspuns fostul comandant suprem al NATO în Europa.

Cât privește dislocarea de forțe, generalul american crede că e normal ca o noua administrație să-și revizuiască postura pe apărare.

„Se întâmplă cu toate administrațiile și cred că vom vedea unele schimbări față de ce s-a anunțat, dar chiar și-așa nu cred că vor fi mari schimbări”, a spus Scaparrotti.

Potrivit acestuia, dislocările și mutările de trupe și capabilități în Polonia, spre exemplu, vor rămâne pe același curs.

„Sunt parte dintr-un un plan pe termen lung pentru a ne spori postura de apărare. Nu doar în Polonia, ci și în țările Baltice, în zona Mării Negre, în România și Bulgaria. Ne-am luat acest angajament și există o nevoie de aceste forțe (adiționale)”, a declarat generalul american.

FOTO: Primul sistem antiaerian Patriot al României

---

Zona critică unde NATO are un decalaj - „Există un avans pe acest segment în statele din est, dar în special în Polonia și România

Fostul SACEUR crede că un lucru major pe care NATO trebuie să-l facă este să-și dezvolte elementele relevante pentru mediul de securitate din prezent.

„Apărarea antirachetă e un astfel de element unde există un decalaj, o gaură pe care trebuie să o umplem. Avem nevoie de un sistem de apărare antiaeriană stratificat, care este interconectat și interoperabil, interschimbabil și cu care să să realizăm o rețea, inclusiv cu senzori la sol, pe mare și în aer”, a detaliat Scaparrotti.

„Există un avans pe acest segment în statele din est, dar în special în Polonia și România. Interoperabilitatea e un aspect foarte important. Cu cât putem reduce numărul de sisteme diferite și suportul logistic necesar pentru aceste sisteme și și cu cât avem o mai mare capabilitate de a le integra într-o rețea, cu atât mai agili putem fi și cu atât mai mult putem fi nu doar o forță de descurajare, ci chiar și o forță de luptă”, a mai declarat generalul american.

Foto: Harta bazelor militare în Marea Neagră și raza medie de 400 de km pornind din Crimeea unde Rusia a staționat numeroase sisteme de armament

---

Securitatea la Marea Neagră - „Situația a devenit și mai îngrijorătoare

Întrebat ce poate face o țară precum România pentru a sprijini eforturile NATO în zona Mării Negre, Scaparrotti a ținut să evidențieze progresele pe care țara noastră deja le-a făcut, dar a subliniat și că situația din Marea Neagră a devenit „mai îngrijorătoare” și față de perioada când era el la conducerea forțelor aliate.

„România a făcut pași foarte îndrăzneți. Modernizarea forțelor și îmbunătățirea infrastructurii ajută NATO și SUA să staționeze, să mobilizeze și să direcționeze forțe militare. Modernizarea militară ajută foarte mult pentru amenințările din zona Mării Negre”, a spus Scaparrotti.

„Marea Neagră e o zonă strategică, e de o importanță evidentă pentru Rusia. Situația a devenit și mai îngrijorătoare chiar și față de perioada când eu eram SACEUR. Vedem o sporire a forțelor rusești, împreună cu modernizarea lor. Vedem o Rusie mult mai hotărâtă și insistentă din acest punct de vedere”, a spus Scaparrotti.

Acesta a mai subliniat și faptul că în ultima perioadă există și situația delicată cu Turcia care „face cooperarea din cadrul Alianței mai dificilă decât ar trebui să fie”.

„Stabilirea forțelor rotaționale aeriene și navale în zonă, punerea la punct a unui cartier general de coordonare NATO în zona Mării Negre, atenția pe care a primit-o zona Mării Negre, planificarea strategică pentru apărare și descurajare - toate sunt pași importanți pe care NATO i-a luat. Știm destul de bine de ce avem nevoie”, a mai detaliat Scaparrotti.

Întrebat cum vede ideea unei Armate Europene, fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa crede că un astfel de efort ar putea slăbi alianța nord-atlantică din prisma resurselor alocate.

„O forță de apărare europeană care e complementară, care își construiește propriile sedii, care drenează din capabilități și devine un duplicat a ceea ce avem deja în NATO cred că e o cale greșită pe care s-o luăm. NATO trebuie să rămâne în centrul apărării euroatlantice. Standardele sale trebuie să fie standardele noastre și trebuie să eliminăm orice duplicat. E și așa dificil cum e acum să ne permitem apărarea de care avem nevoie în cadrul actual”, a spus Scaparrotti.

Cât privește viitorul NATO, generalul american se declară un optimist „în principal pentru că NATO a avut succes timp de 70 de ani prin abilitatea sa de a se adapta, de a se schimba”.

„Dacă ne uităm la ce a făcut NATO doar din 2014, de când Rusia a capturat [părți din] Ucraina, eu cred că e remarcabil câte schimbări au avut loc într-o perioadă atât de scurtă de timp și care au nevoie de acordul a 30 de state. Cred cu tărie într-un NATO puternic și cred că e cel mai bun răspuns pentru această lume complexă în care trăim. Nimeni nu poate pe cont propriu, inclusiv Statele Unite”, a mai spus Scaparrotti.

Foto: Exercițiu militar NATO în Marea Neagră (sursa: NATO)


---

Despre situația îngrijorătoare privind securitatea în zona Mării Negre au mai avertizat și alți foști comandanți NATO, care au atras atenția că alianța trebuie să se concentreze mai puternic asupra eforturilor din zonă.

Generalul (r) american Phillip Breedlove, fost comandant suprem al forțelor NATO în Europa (SACEUR) spunea și el recent că NATO este în prezent într-un „război sub linii” cu Rusia, iar Marea Neagră este unul din puncte fierbinți unde alianța nu este pregătită să facă față amenințărilor.

Breedlove atrăgea atenția că NATO duce lipsă de senzori și capabilități adecvate să contracareze amenințarea Rusiei în Marea Neagră, iar România, într-o perioadă de criză economică în urma pandemiei, va trebui „să prioritizeze la sânge” cheltuielile pentru apărare.

Breedlove, ca fost SACEUR, nu a rămas singurul vector de opinie foarte vocal față de potențialul risc pe care Rusia îl reprezintă pentru NATO și mai ale pentru țările din estul Europei.

Ben Hodges, un alt general (r) american, fost comandant al Forţelor terestre americane în Europa (USAREUR), arunca recent un avertisment dur: „Rusia ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în statele baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, totul ca să testeze capacitatea de apărare NATO.

„Este necesară o discuţie în cadrul Alianţei, care să ducă la formarea unei idei clare că regiunea Mării Negre este la fel de importantă pentru securitatea europeană ca Marea Baltică. Cred că regiunea Mării Negre va fi cel mai probabil viitorul teatru de conflict”, a spus Hodges.

Hodges consideră că este necesar să aibă loc mai multe aplicaţii militare în regiune şi să fie îmbunătăţit schimbul de date operative între Ucraina, România şi Georgia, în timp ce NATO trebuie să-şi crească în mod semnificativ prezenţa navală în Marea Neagră.

HotNews.ro

 

 

 

 

Read more...

5 motive pentru a alege un televizor HD

Căutați să vă luați un nou televizor. Vă gândiți poate la un televizor 1080p sau la un televizor 4K, dar nu știți pe care să îl alegeți. Cu toate opțiunile disponibile, decizia poate deveni copleșitoare.

Există o mulțime de televizoare 4K, unul mai lăudat decât altul. Cu toate acestea, există încă câteva avantaje palpabile la cumpărarea unui televizor LED 1080p. Există chiar și televizoare 1080p care sunt mai bune decât unele televizoare 4K. Mai ales atunci când vine vorba de valoare și raport calitate-preț. Să explorăm avantajele.

1080p este previzibil

Tehnologia 1080p există de mult, mult timp. Știți ce este. Știți ce face. Nu există surprize sau mistere care o înconjoară. Este un televizor, potențial cu unele funcții inteligente. Are intrări HDMI și alte funcții TV de bază. Este prietenos, este familiar și nu este nimic prea nebunesc.

Există un motiv pentru care acesta este un lucru bun. HDR nu este imposibil de înțeles. Cu toate acestea, dacă un televizor 4K îl acceptă sau nu poate fi confuz. Unele acceptă HDR10. Dezavantajul este că aceste televizoare au nevoie, de asemenea, de luminozitatea corectă a ecranului și de o gamă largă de culori pentru a-l utiliza pe deplin. Altfel, unele televizoare pot procesa semnalul fără a vă arăta efectiv îmbunătățiri. Poate deveni complicat. Televizoarele 1080p nu au această problemă.

Tehnologia 4K s-a stabilizat în ultimii ani și a devenit mult mai accesibilă pe măsură ce standardizarea devine mai evidentă. Acest lucru a făcut cu siguranță cumpărăturile pentru un televizor 4K mult mai simplă. Dar un TV LED uriaș de 1080p este încă avantajos și arată foarte bine.

Sunt chiar mai ieftine
Majoritatea televizoarelor 1080p de ultimă generație sunt o ofertă excelentă pentru o piesă centrală pentru camera de zi. În ziua potrivită, puteți obține un TV LED 1080p, un stick de streaming și o consolă de jocuri video, la prețul unui singur televizor 4K.

4K poate fi o afacere excelentă pentru cumpărătorul potrivit. Cu toate acestea, 1080p câștigă foarte clar premiul pentru cel mai bun raport calitate-preț. DVD-urile sunt mai ieftine, Netflix 1080p este mai ieftin și chiar și conexiunea la internet necesară pentru a transmite videoclipuri 1080p este mai ieftină. 4K nu este lent și multe conexiuni curente de internet la domiciliu pur și simplu nu o pot transmite, fără un upgrade.

Nu pierdeți atât de mult
4K nu are exclusivitatea unor funcții TV inteligente sau porturi HDMI sau chiar sloturi USB pentru unități flash. Toate acestea sunt caracteristici pe care le puteți găsi și pe televizoarele 1080p.

În unele cazuri, oamenii preferă chiar să nu aibă deloc funcții inteligente. Este un cont mai puțin la care să vă conectați, un dispozitiv mai puțin conectat la routerul dvs. și mai puțin chin pentru cei care nu sunt atât de pricepuți la tehnologie. În acest caz, lipsa caracteristicilor este un lucru pozitiv. Nu toată lumea dorește să țină un miliard de dispozitive conectate la un router. Un televizor 1080p, smartphone-ul și un Chromecast plasează tot conținutul Internetului pe televizor și sunt ușor de utilizat.
1080p nu este atât de depășit pe cât ați crede
O mulțime de companii lansează din ce în ce mai mult conținut 4K în fiecare lună. Dar orice conținut 4K este disponibil și în 1080p.

Cei care caută lucruri în 4K pentru a le viziona nu vor avea probleme, dar nu este încă un conținut foarte comun. În plus, dacă nu vă place mare lucru din noile seriale originale de pe Netflix sau Amazon și așa mai departe, randamentele 4K sunt diminuate. 4K este o investiție și nu este vorba doar de televizor. Există multe alte lucruri pe care va trebui să le urmăriți.

Este o chestiune de perspectivă și mentalitate. Unii oameni doresc să-și pregătească camerele de zi pentru viitor, au bani să o facă și nu îi deranjează cantitatea mică de conținut 4K disponibilă chiar acum. Cu toate acestea, o mulțime de oameni își doresc doar ceva care să funcționeze bine chiar acum. Toate serviciile de streaming majore se difuzează în mod implicit în 1080p. Toți furnizorii principali de cablu au conținut 1080i sau 720p. Chiar dacă consolele de joc acceptă 4K, multe jocuri nu o fac. Un televizor 1080p nu este la fel de învechit pe cât s-ar putea crede.

Practic, oricum, schimbați tot ceea ce urmăriți
Poate că cea mai mare problemă cu 4K este upscaling. Upscaling înseamnă a lua o rezoluție mai mică (cum ar fi DVD-ul de 480p) și a-l întinde pentru a se potrivi pe un ecran cu rezoluție mai mare. Toate televizoarele 4K fac acest lucru, evident. Cu toate acestea, nu toate o fac foarte bine.

Conținutul upscaled poate părea granulat, cu margini zimțate și pierderi de detalii. Chiar și definiția standard mai veche poate arăta imperfect, indiferent de televizorul 4K pe care îl cumpărați.

Există unii producători 4K care o fac bine, cum ar fi Samsung și Sony. Televizoarele 4K cu buget redus nu sunt de obicei foarte bune la upscaling. Astfel, dacă pur și simplu nu vă puteți permite un televizor într-o gamă de preț mai înaltă, probabil că nu veți avea o experiență excelentă cu conținutul mai vechi. Multe emisiuni din epoca pre-HD pe Netflix se difuzează în 480p.

Aceasta nu este o problemă la televizoarele 1080p, pentru că upscaling-ul nu este la fel de dramatic. Trecerea de la 480p la 1080p nu este aproape același salt ca și trecerea de la 480p la 2160p (4K). Astfel, DVD-urile vor arăta mai clare, cu detalii mai bune. Televiziunea prin cablu nu va pierde aproape nimic din claritate. Cei care fie se uită la televiziune prin cablu, fie dețin o mulțime de DVD-uri sau vizionează o mulțime de emisiuni vechi pe Netflix pot avea o experiență mai bună la 1080p, decât cu un televizor 4K mai ieftin.

 

magnanews.ro

 

 

 

Read more...

INSP a actualizat definiţiile de caz pentru COVID-19

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), precizând semnele şi simptomele pentru infectarea cu SARS-CoV-2, dar şi ce înseamnă caz suspect, caz probabil sau contact direct.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat în această săptămână definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), precizând semnele şi simptomele pentru infectarea cu SARS-CoV-2, dar şi ce înseamnă caz suspect, caz probabil sau contact direct.

*** Potrivit INSP, caz suspect înseamnă:

* orice persoană cu debut brusc de febră şi tuse;

* orice persoană cu debut brusc al oricăror 3 sau mai multe dintre următoarele semne şi simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie/ greţuri/ vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) în absenţa unei cauze identificate;

* orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie;

* orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) – febră sau istoric de febră, tuse şi dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi care necesită spitalizare peste noapte;

Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2.

*** Caz probabil este:

* un pacient care întruneşte criteriile clinice de mai sus şi este contact al unui caz confirmat sau are legătură epidemiologică cu un focar cu cel puţin un caz confirmat

În conformitate cu Recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19, toţi contacţii direcţi simptomatici ai cazurilor confirmate trebuie testaţi. Clasificarea în caz probabil pentru această variantă va fi făcută doar în situaţia în care strategia de testare se modifică.

* un caz suspect cu imagine pulmonară sugestivă pentru COVID-19:

– Rx pulmonară: opacităţi neclare, frecvent rotunde, cu distribuţie periferică inferioară;

– CT pulmonară: multiple opacităţi bilaterale cu aspect de sticlă mărunţită, frecvent rotunde, cu distribuţie periferică inferioară;

– ecografie pulmonară: linii pleurale îngroşate, linii B (multifocale, discrete sau confluente), tipare de consolidare cu sau fără bronhograme;

* un adult decedat fără o cauză explicabilă, cu insuficienţă respiratorie care a precedat decesul şi care a fost în contact cu un caz confirmat sau care a avut legătură epidemiologică cu un focar cu cel puţin un caz confirmat;

*** Caz confirmat este o persoană cu confirmare în laborator prin RT-PCR a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.

*** Contactul direct este definit ca:

* persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

* persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

* persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);

* persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;

* persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19 timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;

* persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19 fără portul corect al echipamentului de protecţie.

Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului, precizează INSP.

Orice persoană care a purtat masca/ echipamentul de protecţie corespunzător şi a respectat distanţarea fizică nu este considerată contact direct.

*** Definiţiile COVID-19 comunitar sau IAAM:

* Un caz COVID-19 poate fi de origine comunitară sau asociat asistenţei medicale (IAAM) în funcţie de:

– numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializă), centru rezidenţial de şedere prelungită (ziua 1);

– argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini).

Pot exista următoarele situaţii:

* Caz COVID-19 comunitar

– simptome prezente la internare sau debut în primele 48 de ore după internare;

– debut în zilele 3 – 7 după internare şi o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenenţa la un focar de cazuri comunitare);

* Caz COVID-19 asociat asistenţei medicale (IAAM)

– debut după 48 ore de la internare şi o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenţei medicale;

– cazurile la personalul medico-sanitar şi auxiliar, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare;

Cazurile cu debut în primele 14 zile după externarea dintr-o unitate sanitară pot fi:

– IAAM, dacă debutul are loc în primele 48 de ore după externare;

– cu origine incertă, în cazul debutului la 3 – 14 zile după externare, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei origini comunitare sau IAAM.

*** Deces la pacient confirmat cu COVID-19

Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu SARS-CoV-2 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului;

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportată ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a bolii.

COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.

De asemenea, cazurile confirmate COVID soldate cu deces la care testele RT-PCR în dinamică din spută/aspirat bronşic sunt negative (2 teste) pot fi considerate deces datorat infecţiei cu SARS-CoV-2 dacă clinicianul evidenţiază semne şi simptome înalt sugestive şi decesul este corelat cu evoluţia clinică determinată de COVID, arată INSP.

În situaţia în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului, se indică examene RT-PCR din ţesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia.

 

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686