Items filtered by date: Monday, 11 August 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Rusia vrea sa intervina oficial in Ucraina - Trimite ajutoare umanitare

Rusia va trimite o misiune umanitară în estul Ucrainei, în colaborare cu Crucea Roşie, a anunţat Kremlinul, luni seara.
Potrivit BBC, anunţul vine după o conversaţie purtată între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Într-un comunicat oficial al Kremlinului, ce a urmat convorbirii dintre cei doi lideri, se arată că "partea rusă, în cooperare cu reprezentanţi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, va trimite un convoi umanitar în Ucraina".
De asemenea, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a confirmat la o televiziune că s-a ajuns la o întelegere cu Kievul şi cu Crucea Roşie privind ajutorul umanitar pentru regiunea Luhansk.
Reprezentanţii Crucii Roşii nu au oferit încă o poziţie oficială privind această informaţie.
Preşedintele Comisiei Europene l-a atenţionat însă pe Putin să nu organizeze o acţiune militară unilaterală în estul Ucrainei, sub niciun pretext. Anterior, alte ţări occidentale, precum şi liderul NATO Anders Fogh Ramussen, şi-au exprimat temerile privind o asemenea posibilitate.
Agenţia Associated Press notează că Ucraina a transmis că misiunea umanitară va fi condusă de Crucea Roşie şi are acceptul Statelor Unite şi al Rusiei, în timp ce Casa Albă a anunţat că preşedintele Barack Obama a vorbit la telefon cu omologul său ucrainean Petro Porosenko.
Biroul de presă al lui Petro Porosenko a precizat, printr-un comunicat, că o misiune umanitară în Luhansk a fost convenită cu Crucea Roşie, urmând să participe şi Rusia, Uniunea Europeană şi Germania, printre alţii. De asemenea, s-a mai transmis că Barack Obama a confirmat implicarea activă a SUA în această misiune.

 
 
Read more...

Rusia isi stabileste o baza aeriana in Belarus

Forțele Aeriene ale Rusiei își vor stabili o bază aeriană operativă în Vestul Belarusului, unul dintre cei mai fideli aliați ai săi, a declarat comandantul șef Viktor Bondarev.

"Vom instala o bază la Baranovichi. Așteptăm doar semnarea unui acord interguvernamental", a declarat comandantul, citat de Itar-Tass.

El a adăugat că în noua bază din Belarus vor fi staționate avioane de luptă Su-27.

Belarusul este un aliat fidel al Moscovei. Presa occidentală l-a numit pe președintele Belarusului, Alexander Lukashenko, "ultimul dictator din Europa". De la startul crizei ucrainene, liderul de la Minsk s-a solidarizat cu Rusia lui Vladimir Putin, dar, totodată, s-a declarat dispus să ajute Ucraina  cu ajutoare umanitare.

Belarusul se învecinează cu Rusia, Polonia, Ucraina și două dintre statele baltice, anume Lituania și Letonia.

Read more...

NATO: Rusia va interveni militar in Ucraina!

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că există o "probabilitatea ridicată" ca Rusia să intervină militar în estul Ucrainei şi că Alianţa nu vede niciun semn că Moscova şi-ar retrage forţele din apropierea graniţei ucrainene.

Întrebat într-un interviu cum evaluează riscurile unei intervenţii militare, Rasmussen a spus: "Există o probabilitate ridicată".

‘Vedem că ruşii dezvoltă scenariul şi pretextul unei astfel de operaţiuni sub acoperirea unei operaţiuni umanitare şi vedem o consolidare militară ce ar putea fi folosită pentru a desfăşura astfel de operaţiuni militare ilegale în Ucraina’, a spus el.

sursa: agerpres

Read more...

Donețk: Inchisoare avariata de tiruri de artilerie - 100 DE DETINUTI AU EVADAT

Peste o sută de deținuți au evadat dintr-o închisoare cu regim sever din Donețk, unul din principalele bastioane ale insurgenților proruși înarmați, după ce clădirea a fost avariată de tiruri de artilerie, a anunțat luni primăria acestei capitale regionale din estul Ucrainei, citată de France Presse și RIA Novosti.

"La 10 august seara (duminică), în urma bombardamentelor, un obuz a lovit o zonă rezidențială a coloniei penitenciare nr.124 în cartierul Kirov. Un deținut a fost ucis și alți trei — răniți", a indicat primăria pe site-ul său internet. Agenția RIA Novosti relatează că în total 18 deținuți au fost răniți, dintre care trei mai grav.

"O revoltă a izbucnit și 106 persoane au părăsit locul de detenție. De dimineață, o parte dintre ei s-a întors la penitenciar", potrivit primăriei.

Proiectilele au afectat, de asemenea, cartierul general al penitenciarului, stația electrică și zona industrială a închisorii.

Multe transformatoare electrice din oraș — aproximativ 150, conform RIA Novosti — au fost lovite de obuze în noaptea de duminică spre luni, provocând o penurie de electricitate în mai multe cartiere.

La Donețk, principalul bastion al insurgenților proruși, teatrul unor lupte crâncene la sol și atacuri aeriene de mai multe zile, tirurile artileriei grele au fost auzite pe parcursul nopții de un jurnalist AFP. Potrivit acestuia, blindate ale rebelilor au fost văzute trecând prin oraș.

În urma unui bombardament duminică, s-au spart geamurile unei maternități din centrul orașului, dar nu s-au înregistrat victime. Mamele și nou-născuții s-au refugiat într-o pivniță.

Autointitulatul "premier" separatist Aleksandr Zaharcenko a recunoscut sâmbătă că Donețkul este "încercuit" de către armata ucraineană și se află în pragul unei "catastrofe umanitare".

AGERPRES

 

Read more...

Sanctiunile Rusiei aduc ieftiniri pe piata europeana

Blocarea importurilor de alimente din UE de către Rusia va duce la preţuri mai mici la fructe şi legume pe pieţele europene şi la o concurenţă mai dură. În Rusia efectul va fi invers. După ce Moscova blocat în ianuarie importul de carne de porc din UE preţurile au sărit cu 40%.

În Bulgaria, Vasil Vasilev, fondatorul Uniu­nii Patronatelor, a avertizat că măsurile luate de Moscova vor lovi dur Bulgaria nu din cauza blocării exporturilor aliementare, „care oricum nu sunt mari“, ci pentru că produsele agricole destinate până acum pieţei ruseşti vor ajunge în Bulgaria, unde vor „distruge sectorul agricol deja slab“, scrie agenţia Novinite.

Preşedintele Asociaţiei Exportatorilor Bulgari Ivo Todorov este mai optimist, dar a atenţionat că interdicţiile ruseşti ar putea duce la căderea preţurilor la fructe şi legume în Uniunea Europeană din cauza supraaprovizionării în condiţiile în care găsirea altor pieţe va lua timp.

Plamen Grozdanov, reprezentant al „Uniu­nii Made in Bulgaria“, crede că în noile condiţii vor apărea practici concurenţiale mai dure şi necinstite pe anumite pieţe, precum preţuri de dumping. El a explicat că produ­cătorii agricoli din străinătate sunt subvenţionaţi de stat mai mult decât cei din Bulgaria şi de aceea îşi permit reduceri drastice de preţ.

În Cehia, presa a cerut guvernului să găsească noi pieţe de export pentru protejarea economiei, cu toate că producătorii locali de lactate au fost criticaţi în ultimii ani că ignoră piaţa cehă şi se concentrează pe cea germană, mai scumpă.

În Ungaria, analiştii au es­timat că sancţiunile ruseşti vor avea un impact marginal. „Efec­tele ar putea fi şi mai mici deoarece Un­garia are astfel şansa de a-şi vinde produsele oriunde în afara Un­gariei, şi chiar pe pia­ţa internă“, spune David Ne­meth, analist la K&H Bank, citat de The Wall Street Journal.

În Rusia, anumite categorii de brânzeturi s-au scumpit deja cu 30%, în condiţiile în care jumătate din produsele restaurantelor de nişă sunt importate. Preţurile unuia dintre cei mai mari furnizori de produse din peşte şi fructe de mare au urcat cu 20%.

Presa rusească a descris contramăsurile alimentare ale lui Putin la sancţiunile financiare ale Occidentului ca o oportunitate pentru producă­torii agricoli locali. Însă aceştia s-ar putea dovedi a fi mai puţin eficienţi decât se credea.

După ce Moscova a interzis importurile de carne de porc din UE în ianuarie, motivînd cu temeri legate de răspândirea gripei porcine, preţurile de pe piaţa internă la carnea de porc au explodat cu 40% în primul semestru. Pericolul unor noi creşteri de preţuri se suprapune unei inflaţii în accelerare, de 7,6% în iulie, la alimente, cel mai ridicat nivel începând din 2010.

 

Read more...

HALEP a urcat pe locul 2 in clasamentul WTA

  • Published in Sport

Românca Simona Halep a urcat un loc și este a doua jucătoare de tenis a lumii de luni, potrivit clasamentului WTA, la o diferență consistentă de liderul Serena Williams.

Halep (22 ani), la cea mai bună clasare a unei românce în ierarhia WTA, este la 2.365 de puncte de americancă și are un avans de 220 de puncte față de a treia clasată, chinezoaica Na Li (accidentată), care va rata mai multe turnee, inclusiv US Open. Simona are 855 de puncte mai mult decât jucătoarea aflată pe locul 4, Petra Kvitova.

Simona Halep a început anul pe locul 11 în ierarhia mondială, pe 27 ianuarie urca pe locul 10, pe 17 februarie a acces pe locul 9, iar pe 24 februarie egala cea mai bună clasare a unei românce în ierarhia feminină (WTA), locul 7 ocupat de Irina Spîrlea pe 13 octombrie 1997. Pe 17 martie, Halep urca pe locul 5, pe 19 mai devenea numărul 4 mondial, iar din 9 iunie a fost numărul 3 WTA.

Ascensiunea tinerei jucătoare române (22 ani) a început după eliminarea sa din primul tur al competiției Mutua Madrid Open, în mai anul trecut, când Halep ocupa doar locul 64 în lume și nu câștigase niciun titlu WTA (jucase trei finale, n. red.). Între timp, Simona Halep și-a trecut în cont opt titluri WTA (Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia — 2013, Doha, București — 2014), pierzând anul acesta finalele de la Madrid și Roland Garros, ambele în fața rusoaicei Maria Șarapova.

Sorana Cîrstea nu mai este a doua jucătoare română în clasamentul mondial, după ce a coborât 44 de locuri și este acum pe poziția a 80-a. Monica Niculescu a urcat trei locuri și se află pe 61, Irina Begu a urcat și ea o treaptă și se găsește pe 62, iar Alexandra Dulgheru a pierdut trei locuri, fiind acum pe 94.

La dublu, Monica Niculescu este cea mai bine clasată româncă, pe 40, urmată de Raluca Olaru, pe 72.

Clasamentul WTA la simplu 
1 (1). Serena Williams (SUA) 9.150 puncte 
2 (3). Simona Halep 6.785 
3 (2). Na Li (China) 6.565 
4 (4). Petra Kvitova (Cehia) 5.930 
5 (5). Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.625 
6 (6). Maria Șarapova (Rusia) 4.986 
7 (7). Angelique Kerber (Germania) 4.570 
8 (8). Eugenie Bouchard (Canada) 4.450 
9 (9). Jelena Jankovic (Serbia) 3.900 
10 (11). Victoria Azarenka (Belarus) 3.683 
.............................................................. 
61 (64). Monica Niculescu 885 
62 (63). Irina Begu 881 
80 (36). Sorana Cîrstea 692 
94 (91). Alexandra Dulgheru 617 
159 (160). Andreea Mitu 363 
168 (168). Alexandra Cadanțu 340 
233 (235). Cristina Dinu 233 
287 (287). Ana Bogdan 153 etc.

Clasamentul WTA la dublu 
1 (1). Sara Errani (Italia) 10.245 puncte 
1 (1). Roberta Vinci (Italia) 10.245 
3 (4). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 8.665 
3 (3). Shuai Peng (China) 8.665 
5 (5). Sania Mirza (India) 6.340 
6 (10). Cara Black (Zimbabwe) 5.465 
7 (6). Katarina Srebotnik (Slovenia) 5.085 
8 (8). Elena Vesnina (Rusia) 4.980 
9 (9). Ekaterina Makarova (Rusia) 4.960 
10 (7). Kveta Peschke (Cehia) 4.905 
...................................................... 
40 (41). Monica Niculescu 1.850 
72 (74). Raluca Olaru 1.090 
73 (69). Irina Begu 1.089 
143 (135). Elena Bogdan 464 etc.

AGERPRES

 

Read more...

Sah: Junior albaiulian - titlul de maestru FIDE

  • Published in Sport

Duminică s-a încheiat la Arad cel mai puternic turneu de şah al verii organizat în România, “Banca Feroviară Open”, la care au participat un număr record de 237 de jucători din 16 ţări. Printre aceştia 8 mari maeştri internaţionali, o mare maestră internaţională şi alţi 38 de jucători având titlul de maestru FIDE sau maestru internaţional.

Cotat ca favoritul 36 la start în turneul principal de şah clasic, datorită coeficientului său ELO 2293, Mihnea Costachi (CSU Alba Iulia) a avut o evoluţie încântătoare obţinând 7 puncte din 9 partide şi ocupând locul 10 în clasamentul general după MMI Aleksander Mista (Polonia) 8p, MMI Andrei Vovk (Ucraina) şi MMI Krysztof Yakubowski (Polonia) 7,5p şi la egalitate de puncte cu MMI Ferenc Berkes (Ungaria), MMI Balogh Imre (Ungaria), MI Gabriel Battaglini (Franţa), MI Daniel Baratosi (România), MMI Bosko Abramovici (Serbia) şi MI Vladimir Doncea (România). Juniorul albaiulian în vârstă de 14 ani a obţinut şase victorii, dintre care ultimele două împotriva maeştrilor internaţionali Adrian Petrişor (Timişoara) şi Victor Văsieşiu (Târgu Mureş), două remize, pierzând o singură partidă împotriva unui maestru internaţional american.

Pe lângă premiul în bani de 800 lei, Mihnea a reuşit să câştige la openul arădean şi 50 de puncte ELO. Cu aceste puncte el depăşeşte bariera ELO 2300 şi devine cel mai tânăr maestru FIDE din istoria şahului albaiulian, spulberând performanţa deţinută de antrenorul său Marius Ceteraş, care a obţinut acest titlu la 19 ani. Implicit elevul albaiulian va obţine şi titlul de maestru (naţional) al sportului, care se acordă automat atunci când un jucător obţine titlul de maestru al Federaţiei Internaţional de Şah (FIDE).

“A fost probabil cel mai bun turneu al meu de până acum. Din cele 9 partide am jucat cu 4 adversari foarte buni, maeştri FIDE sau internaţionali, şi am pierdut o singură partidă. Cele două victorii împotriva a doi maeştri internaţionali au fost foarte interesante. Sunt mulţumit de cum am jucat. După acest turneu voi primi titlul de maestru FIDE şi voi rămâne cu multe idei noi pentru meciurile următoare. Sper să obţin şi titlul de maestru internaţional cât mai curând.” a declarat Mihnea Costachi imediat după încheierea turneului.

De remarcat şi evoluţia bună a celuilalt junior albaiulian participant la openul internaţional de seniori arădean, George Ileană (13 ani), care a acumulat 4,5 puncte, câştigând şi 100 de puncte la coeficientul ELO. De la Arad juniorii albaiulieni se vor deplasa la Timişoara, unde luni vor lua startul în cel mai puternic open de juniori organizat în ultimii ani în România, “Festivalul Internaţional de Timişoara”, concurs având un fond de premiere de peste 25000 lei, dintre care 2000 lei pentru primul clasat. Pe lângă Mihnea Costachi şi George Ileană, la turneul de la Timişoara vor mai participa din judeţul Alba şi Adrian Sechereş (Teiuş), Maria Ileană şi Iustin Ciorgovean (ambii din Alba Iulia).

Mai multe detalii despre festivalurile de la Arad şi Timişoara sunt disponibile pe site-urile www.aradopen.ro, www.chessopen.net  şi www.chess-results.com

Read more...

Irina Begu, pe tabloul principal al turneului WTA de la Cincinnati

  • Published in Sport

Jucătoarea de tenis Irina Begu a acces pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Cincinnati (Ohio/SUA), dotat cu premii totale de 2.567.000 după ce în turul decisiv a trecut de rusoaica Elena Vesnina (28 ani, 47 WTA), care a abandonat la scorul de 6-4, 4-0 pentru româncă.

Begu (23 ani, 62 WTA), care dispusese în runda inaugurală, cu 1-6, 6-2, 6-4, de ''veterana'' japoneză Kimiko Date-Krumm, cu 20 de ani mai în vârstă, o va întâlni în primul tur pe kazaha Zarina Dias (20 ani, 52 WTA). Aceasta a venit și ea din calificări, trecând cu 6-2, 6-2 de Monica Niculescu (26 ani, 61 WTA) în manșa decisivă. Niculescu o învinsese pe Dias în 2010, în primul tur la Tașkent, cu 6-3, 6-7 (7), 6-2.

Irina Begu și-a asigurat un cec de 7.215 dolari și 31 de puncte WTA, în timp ce Niculescu a fost recompensată cu 2.930 dolari și 20 de puncte WTA.

Sorana Cîrstea va juca luni (marți, nu înainte de ora 02,00, în România) cu sârboaica Ana Ivanovic, a noua favorită a competiției. Sorana (24 ani, 80 WTA) este condusă de Ivanovic (26 ani, 11 WTA) cu 2-0 în meciurile directe din circuitul WTA, după victoriile de la Australian Open, în 2008, în primul tur, cu 7-5, 6-3, și de la Linz, în 2010, 6-2, 6-0 în primul tur. Cîrstea a câștigat totuși în fața sârboaicei, anul acesta, în meciul de baraj pentru Grupa a II-a Mondială a Fed Cup, la București, cu 3-6, 6-1, 6-2.

Simona Halep este a doua favorită a turneului de la Cincinnati și va juca direct în turul secund, cu învingătoarea dintre Kirsten Flipkens (Belgia) și Polona Hercog (Slovenia).

Monica Niculescu va juca la dublu, alături de Caroline Garcia (Franța), adversare în prima rundă fiindu-le americancele Raquel Kops-Jones/Abigail Spears (N. 7).

AGERPRES

 

Read more...

,,O ZI ALATURI DE PRIETENUL MEU”

Tinerii voluntari din Parohia Ortodoxă Petrești I, Arhiepiscopia Alba Iulia, au organizat în prima săptămână din postul Maicii Domnului o acțiune umanitară  la Casa de tip familial Sf. Maria din Alba Iulia. Evenimentul care s-a desfășurat sub genericul ,,O zi alături de prietenul meu” se înscrie în cadrul unor acțiuni mai ample ce se vor desfășura pe toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului.

Coordonați de preotul paroh Marius Slevaș, tinerii voluntari au petrecut câteva ore alături de cei 15 copii cu nevoi speciale care sunt instituționalizați în această casă de tip familial. Aceștia și-au dedicat o parte din timpul lor liber citindu-le copiilor povești, desenând sau jucându-se alături de ei. Voluntarii le-au oferit copiilor cu dizabilități dulciuri, creând astfel o atmosferă de familie, plină de bucurii.

„Postul Maicii Domnului este un bun prilej pentru noi cei care ne-am născut sănătoși să ne amintim de copiii cu nevoi speciale, pe care biserica i-a luat sub oblăduirea sa. Ne-am oprit pentru o clipă din vârtejul problemelor zilnice și am decupat din timpul nostru un fragment pe care l-am dedicat celor care nu au avut șansa noastră. Vom reveni cu drag de fiecare dată împreună cu voluntarii parohiei noastre alături de acești copii minunați”, ne-a mărturisit părintele Marius Slevaș.

Read more...

Ucraina: Aproximativ 3.500 de soldati sunt dati disparuti

Aproape 3.500 de soldați ucraineni, care au fost blocați anterior în timpul unei operațiuni la frontiera între regiunea Lugansk (estul Ucrainei) și Rusia sunt dați dispăruți și, probabil, nu mai sunt în viață, a declarat pentru Ria Novosti o sursă de rang înalt din Ministerul ucrainean al Apărării.

"Potrivit statisticilor noastre, 3427 de soldați sunt dați dispăruți și, probabil, sunt deja morți. Nu mai există nicio speranță de a-i găsi în viață pe militarii din brigăzile motorizate nr.72, nr.24 și nr.51, precum și pe cei din brigăda nr.79 aeropurtată și regimentul 3 special al armatei (spețnaz)", a declarat sâmbătă, sub rezerva anonimatului, un înalt oficial ucrainean.

În aceste ultime două săptămâni, din regiunea blocată de insurgenți au reușit să iasă doar patru grupuri, compuse din 7 sau 18 persoane, a indicat el, adăugând că tehnica militară lăsată pe câmpul de luptă de armata ucraineană a fost, cel mai probabil, capturată de insurgenți.

"În aceste ultime două săptămâni, am observat un număr mare de mașini blindate pentru transportul trupelor și de tancuri de luptă, cu simbolistică ucraineană și plăcuțe de înmatriculare ucrainene, îndreptându-se spre Donețk și Șahtarsk", a mai spus acesta.

Misiunea Înaltului Comisariat al ONU pentru drepturile omului și Organizația Mondială a Sănătății (OMC) indicaseră anterior că între mijlocul lunii aprilie, când au început ostilitățile în sud-estul Ucrainei și 26 iulie a.c., circa 1.000 de persoane și-au pierdut viața și încă 3.400 au fost rănite.

AGERPRES

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686