Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, il felicita pe Klaus Iohannis

europeanvoice.com europeanvoice.com

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a felicitat pe președintele ales al României, Klaus Iohannis, pentru victoria în scrutinul prezidențial și și-a exprimat speranța că vor avea o întâlnire în curând.

"În numele Comisiei Europene şi al meu personal, vă urez tot succesul" în timpul mandatului de preşedinte, a adăugat şeful Executivului european.

"Sper că vom avea şansa să ne întâlnim în curând. Aştept cu nerăbdare să cooperez cu dumneavoastră şi cu guvernul României la implementarea agendei noastre comune strategice pentru Uniune, concentrându-ne acţiunea asupra domeniilor în care Uniunea poate face o diferenţă reală, precum locurile de muncă, creşterea economică, investiţiile şi concurenţa. Acest lucru este esenţial pentru prosperitatea românilor şi a tuturor europenilor", a subliniat Juncker.

Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a primit vineri, în cadrul unei ședințe solemne a Curții Constituționale a României (CCR), hotărârea de validare în funcție.

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top