Programul Voluntarii Natiunilor Unite

unv.org unv.org

Programul Voluntarii Națiunilor Unite (United Nations Volunteers) este organizația ONU care contribuie la pace și dezvoltare prin intermediul voluntariatului, la nivel mondial.

UNV contribuie la pace și dezvoltare prin pledarea pentru recunoașterea voluntarilor, integrarea voluntariatului în programarea planurilor de dezvoltare și mobilizarea voluntarilor dintr-un mediu divers, inclusiv voluntari ai ONU cu experiență, în acțiuni desfășurate pe tot mapamondul. UNV consideră voluntariatul universal și cuprinzător, și recunoaște această activitate în diversitatea sa, precum și valorile pe care le susține: voința liberă, dăruirea, angajamentul și solidaritatea.

Voluntariatul reprezintă un mijloc puternic de angajare a oamenilor în abordarea problemelor de dezvoltare, care poate transforma ritmul și natura progresului. Voluntariatul aduce beneficii atât pentru societate, în ansamblu, cât și pentru voluntarul individual prin întărirea încrederii, solidarității și reciprocității în rândul cetățenilor și prin crearea de oportunități de implicare.

UNV are o istorie în recunoașterea tinerilor ca forță puternică în progresul păcii globale și în dezvoltare, angajând această forță în proiecte și programe, din 1970. În decursul celor peste 40 de ani de activitate, UNV a desfășurat activități de cooperare tehnică cu guvernele, societatea civilă și organisme regionale.

Cu sediul la Bonn, Germania, UNV activează în aproximativ 130 de țări anual. Cu unități teritoriale în 86 de țări, organizația este reprezentată prin birourile Programului ONU pentru Dezvoltare (UNDP) și raportează Bordului Executiv al UNDP. Coordonatorul Executiv al UNV este Richard Dictus, din Olanda, de la 2 ianuarie 2013.

UNV mobilizează direct peste 7.500 de voluntari ca ''Voluntari ONU'', în fiecare an. Candidații sunt recrutați atât din state dezvoltate, cât și din cele în curs de dezvoltare (peste 75%). Vârsta minimă pentru voluntari este 25 de ani, iar vârsta medie este 37 de ani.

Ariile tematice în care se desfășoară programele UNV sunt: Agricultură, Copii, Societatea civilă, Cultură și sport, Educație, Asistență electorală, Ajutor de urgență, Mediu, Concentrarea pe hrană, Egalitatea de gen, Guvernanță, HIV/SIDA, Sănătate, Drepturile omului, Tehnologia comunicațiilor și telecomunicațiilor, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, Grupuri marginalizate, Voluntariat online, Parteneri, Pace și soluționarea conflictelor, Persoane cu dizabilități, Sărăcie, Sectorul privat, Refugiați și persoane strămutate, Tineret. În plus, UNV derulează cinci programe globale: Securizarea accesului la serviciile sociale de bază, Rezistența comunității în domeniul mediului și reducerii riscurilor de dezastru, Construirea păcii, Tineret și Dezvoltarea capacităților naționale prin scheme voluntare.

UNV publică un Raport Anual, care prezintă activitatea și realizările Voluntarilor ONU în lupta pentru pace și dezvoltarea umană durabilă. Raportul din 2013, ''Volunteering for the World We Want'' evidențiază parteneriatele și rezultatele UNV și atestă angajamentul, creativitatea și talentul voluntarilor ONU, ale tinerilor voluntari ONU și ale voluntarilor online.

 

sursa: AGERPRES

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top