American rapit in urma cu doi ani de Al Qaida - eliberat

dailymail dailymail

Theo Peter Curtis, un cetățean american răpit în urmă cu doi ani de filiala Al Qaida în Siria, a fost eliberat duminică, a anunțat secretarul de stat John Kerry într-un comunicat, citat de AFP.

Tânărul american, descris de o sursă americană ca un cercetător originar din Massachusetts (nord-estul SUA), a fost răpit de Frontul Al-Nosra, dar răpirea a fost ținută secretă.

Eliberarea sa a fost facilitată de ONU și a avut loc duminică pe platoul Golan la 18.40 ora locală unde a fost predat "căștilor albastre", a declarat ONU.

"După o săptămână marcată de o tragedie de nedescris, suntem recunoscători să aflăm că Theo Curtis se întoarce acasă după atât de mult timp în ghearele Frontului Al-Nosra", a declarat secretarul de stat John Kerry.

După un control medical, Curtis a fost predat unor reprezentanți ai guvernului SUA, a adăugat ONU.

Eliberarea sa a fost făcută publică de canalul din Qatar Al-Jazeera, care a precizat că la punerea în libertate a contribuit Qatarul.

Potrivit Al-Jazeera, americanul a dispărut în apropierea frontierei dintre Turcia și Siria în toamna anului 2012.

"Americanii sunt fericiți să împărtășească bucuria și ușurarea resimțită de familia lui Theo", a salutat Susan Rice, consilierul lui Barack Obama pentru securitate națională.

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top