Ebola: Liberieni ii vor impusca pe cei care incearca sa intre in tara ilegal

Reuters Reuters

Forțele armate din Liberia au primit ordin să tragă asupra celor care încearcă să treacă ilegal granița din statul vecin Sierra Leone, închisă pentru a stopa răspândirea virusului mortal Ebola, scrie luni ziarul local Daily Observer, preluat de DPA.

Militarii staționați în localitățile Bomi și Grand Cape Mount, la frontiera cu Sierra Leone, vor împușca orice persoană care încearcă să treacă granița, a declarat adjunctul șefului Statului Major, colonelul Eric Dennis.

Ordinul a venit după ce oficiali ai poliției de frontieră au informat că un număr mare de persoane continuă să treacă ilegal granița.

În localitatea Grand Cape Mount există 35 de "puncte de intrare ilegale" cunoscute, a declarat colonelul Samuel Mulbah. Potrivit acestuia, trecerile ilegale ale frontierei reprezintă o amenințare gravă pentru sănătatea publică, "pentru că nu se cunoaște starea de sănătate a celor care trec granița noaptea".

Liberia și-a închis granițele cu Sierra Leone în urmă cu câteva săptămâni în încercarea de a stopa epidemia de Ebola, care a făcut peste 1.100 de morți în Africa de Vest.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686