Exod din Donetk

stiripesurse stiripesurse

Numeroşi locuitori din Doneţk părăseau oraşul, la acest sfârşit de săptămână, temându-se de un atac considerat iminent după confruntările din ultimele zile, soldate cu 30 de morţi în 48 de ore în rândul forţelor guvernamentale.

Trupele de la Kiev au avansat în această săptămână pentru a lua poziţie la circa 20 de kilometri de oraş. Dar oficialii ucraineni, inclusiv preşedintele Petro Poroşenko, au părut să excludă un atac frontal împotriva Doneţk şi a celuilalt oraş rebel, Lugansk, care ar produce în mod inevitabil numeroase victime în rândul populaţiei civile.

Totuşi, numeroşi locuitori din Doneţk au ales să nu îşi asume riscul şi să părăsească oraşul cât mai este timp şi cât trenurile încă funcţionează.

Potrivit “premierului” republicii populare Doneţk, autoproclamate, Aleksandr Borodai, peste 70.000 dintre cei 900.000 de locuitori au plecat deja.

Vineri, trenurile circulau normal, ceea ce nu este totuşi o situaţie excepţională, a precizat un angajat al căilor ferate. Plecările se fac într-o atmosferă de calm, fără enervare sau scene de exod, dar cu cozi de aşteptare lungi la casele de bilete.

Pe teren, confruntările dintre cele două părţi continuă, inclusiv pe aeroportul din Doneţk, controlat de forţele guvernamentale şi atacat de rebeli. Dar acestea rămân relativ limitate, fără să poată fi excluse pierderi importante, precum cei 19 militari ucraineni ucişi vineri dimineaţa într-un atac cu rachete Grad lansat de rebeli în regiunea Lugansk.

Cu alte patru persoane ucise în zona de conflict joi şi vineri şi alte şapte anunţate sâmbătă, bilanţul victimelor s-a ridicat la 30 de morţi în 48 de ore, fiind unul dintre cele mai grave de la începutul conflictului, în urmă cu aproape trei luni, după cel de 49 de morţi la bordul unui avion doborât de rebeli la 14 iunie.

Preşedintele Petro Poroşenko alternează declaraţiile războinice, precum promisiunea de vineri după atacul cu rachete Grad de a răzbuna fiecare soldat mort prin “zeci şi sute” de rebeli ucişi, şi afirmaţiile care le dau asigurări locuitorilor din zonele controlate de rebeli.

Vineri, el l-a primit la Kiev pe primarul din Doneţk, Oleksandr Lukiancenko şi a “analizat (împreună cu el) măsurile ce vor permite evitarea vărsării de sânge şi recursul la aviaţie şi artilerie grea în oraş, pentru a nu exista victime şi distrugeri ale infrastructurii vitale”, potrivit municipalităţii.

Rămâne însă întrebarea cum anume vor putea forţele de la Kiev să preia controlul oraşului Doneţk fără să recurgă la aviaţie şi blindate, în timp ce insurgenţii, deşi mai puţin numeroşi, sunt hotărâţi să lupte şi dispun de un arsenal abundent, inclusiv arme antitanc şi lansatoare de rachete Grad.

Diplomaţia stagnează, în pofida multiplicării contactelor între ucraineni, occidentali şi ruşi. De fapt, Kievul rezistă în faţa presiunilor europene şi ruse şi refuză să vorbească despre o încetare a focului atât timp cât rebelii nu acceptă condiţiile sale, respectiv controlul frontierelor cu Rusia şi eliberarea tuturor “ostaticilor”.

La ONU, Moscova a propus Consiliului de Securitate “elemente” ale unei viitoare rezoluţii care să ceară Kievului şi insurgenţilor proruşi o încetare a focului şi ar oferi un rol mai important insurgenţilor proruşi în est, a precizat ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin.

Dar această idee pare dificil de acceptat pentru Ucraina, care se teme de instaurarea permanentă a unui ministat client al Rusiei, după modelul Abhaziei în Georgia sau al Transnistriei în R.Moldova. Cu atât mai mult cu cât liderii “Republicii populare Doneţk” au cerut deja recunoaşterea “statului” lor.

Mediafax

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top