Sefa misiunii ONU de distrugere a arsenalului chimic din Siria multumeste Romaniei

Sigrid Kaag, şefa misiunii comune a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru distrugerea arsenalului chimic din Siria, mulţumeşte României pentru protecţia acordată echipei sale de către militari ai Serviciului de Protecţie şi Pază trimişi de la Bucureşti în ţară arabă.
Diplomatul olandez Sigrid Kaag a acordat un interviu HotNews, în care a descris pericolele prin care a trecut ea împreună cu echipa să ONU-OIAC în Siria. Ea a detaliat şi drumul pe care arsenalul chimic declarat de Guvernul sirian îl parcurge pentru a fi distrus sau neutralizat, în baze din Europa şi SUA. “Vreau să-mi exprim recunoştinţă faţă de Guvernul României, care a furnizat echipa de protecţie. O serie de astfel de echipe susţin operaţiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite la nivel mondial. Acesta este un domeniu foarte specializat, iar sprijinul de la Guvernul României în această privinţa este extrem de valoros. Să trăieşti şi să munceşti într-o zona de război este ceva foarte complex şi periculos. Echipa misiunii comune a lucrat într-o perioada fără precedent şi în condiţii dificile unice. Lovituri de mortiere au aterizat la circa 150 de metri de baza noastră. Timpul a fost esenţial, presiunile au fost întotdeauna mari şi riscurile de securitate personală au fost numeroase. Un mare ‘mulţumesc’ pentru personalul misiunii comune OIAC-ONU, în special pentru personalul nostru naţional, pentru profesionalismul şi cooperarea lor”, a declarat Kaag, pentru HotNews, la finalul misiunii sale în Siria.

Misiunea comună ONU-OIAC în Siria s-a încheiat la sfârşitul lunii iunie. Arsenalul chimic a fost transferat, prin  Marea Mediterană, în SUA şi Marea Britanie, unde va fi neutralizat prin hidroliză, un proces care este aşteptat să dureze între 45 zi 90 de zile”, a precizat şefa misiunii ONU-OIAC, pentru HotNews.ro.

Read more...

Schimb de focuri in KIEV

În noaptea de duminică spre luni, în Piața Independenței din Kiev, a avut loc un schimb de focuri, acestea soldându-se cu cel puțin patru răniți, informează agenția de presă ucraineană Unian, care citează poliția locală.

“Medicii au informat poliția că patru persoane au fost spitalizate cu răni provocate de armă de foc”, a indicat o sursă a poliției capitalei ucrainene.

Sursa menționată a precizat că schimbul de focuri a avut loc între militanți ai așa-numitei “autoapărări” a Maidanului ( Piața Independenței din Kiev, simbolul mișcării proeuropene din Ucraina), în timp ce aceștia susțin că ei au fost atacați de un grup de indivizi cu fețele acoperite.

Pe rețelele de socializare au apărut informații că în urma confruntărilor din centrul Kievului ar fi murit trei persoane, iar mass-media ucraineană susține că incidentul ar fi făcut 10-15 răniți în rândul militanților din Maidan.

Agerpres

Read more...
Subscribe to this RSS feed