Items filtered by date: Tuesday, 19 January 2021 - Like - stiri Alba Iulia

Elveția, obligată de CEDO să plătească daune unei cerșetoare din România, care a primit o amendă prea mare

Elveţia a fost condamnată de CEDO să plătească daune morale unei femei din România, pentru că i-a aplicat o amendă prea mare pentru cerşetorie pe un drum public din Geneva. Tânăra sancționată este născută în anul 1992, este cetățean român și are etnie romă.

„CEDO apreciază că sancţiunea aplicată reclamantei  nu constituia o măsură proporţională nici în scopul luptei împotriva criminalităţii organizate, nici al celui ce vizează protecţia drepturilor trecătorilor, rezidenţilor şi proprietarilor de magazine”, explică instituţia judiciară a Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg, potrivit Agerpres.

Femeia de etnie romă, născută în 1992, ar fi analfabetă și a fost condamnată în ianuarie 2014 la 500 de franci elveţieni amendă pentru cerşetorie pe un drum public. Tânăra, care nu avea un loc de muncă şi nu primea ajutor social, a fost apoi plasată în detenţie provizorie pentru că nu a plătit amenda, mai scrie sursa citată.

„Plasată într-o situaţie de vulnerabilitate manifestă, reclamanta avea dreptul, inerent demnităţii umane, de a putea să-şi exprime situaţia grea şi să încerce să-şi asigure nevoile de bază prin cerşetorie”, motivează CEDO.

Prin urmare, Elveţia a încălcat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejează respectarea vieţii private şi familiale și trebuie să-i achite reclamantei 922 de euro daune morale, a decis Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Simona Cernica

magnanews.ro

 

 

Read more...

Ce se întâmplă în corp după prima doză a vaccinului anti-COVID

Un medic din Târgu Mureş a demonstrat eficacitatea vaccinului, iar asta chiar după prima doză. Theodora Benedek a vrut să verifice nivelul anticorpilor SARS CoV-2 la două săptămâni după administrarea primei doze de vaccin. Iar rezultatul a arătat un nivel de anticorpi de trei ori mai mare decât e considerat necesar pentru protecţia împotriva virusului.

Ca medic aflat în prima linie a luptei cu coronavirusul, Theodora Benedek a fost printre primele cadre medicale vaccinate la Târgu Mureş, pe 31 decembrie. Rapelul a fost programat pe data de 21 ianuarie. Medicul a avut însă curiozitatea de a afla care e nivelul anicorpilor produşi de organism după prima doză administrată, aşa că s-a prezentat din nou la laborator.

Cu toate că studiile indică prezenţa unei cantităţi suficiente de anticorpi abia după administrarea rapelului, Dr. Benedek a avut o surpriza plăcută la aflarea rezultatului, chiar după prima doză.

”În cazul acestei determinari de laborator se considera că o valoare a titrului de anticorpi de peste 1 e pozitivă, deci organismul are anticorpii necesari pentru a se lupta cu virusul, iar titrul meu este de 4.4 unităti arbitrare pe ml, deci deja la 2 săptămâni am protecția necesară în cazul în care m-aș infecta cu coronavirus”, a declarat medicul după aflarea rezultatului.

Theodora Benedek este profesor universitar, medic primar cardiolog şi şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgență Târgu Mureș.

Adrian Streinu-Cercel: După a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe

”Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus, dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, după ce a primit rapelul la vaccinul anti COVID.

”Măsurile de precauţie de până acum ar trebui menţinute şi chiar întărite, pentru ca aceste două elemente, imunizarea prin vaccinare, respectiv măsurile de protecţie, împreună, să ducă la reducerea circulaţiei foarte rapide a acestui virus în populaţie”, a explicat Adrian Streinu Cercel.

Simona Cernica

magnanews.ro

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686