Items filtered by date: Saturday, 12 November 2016 - Like - stiri Alba Iulia

Luni vom putea admira ''super-extra-Luna''

Luna va oferi un spectacol celest inedit în noaptea de luni, fiind mai aproape, mai mare și mai luminoasă decât a fost vreodată în ultimii aproape 70 de ani, informează AFP, potrivit Agerpres.

Evenimentul, denumit de NASA ''super-extra-Luna'', constă în producerea concomitentă a două fenomene astronomice — faza de lună plină se suprapune cu momentul în care astrul, a cărei orbită este ușor eliptică, se va afla cel mai aproape de Terra. Astfel, Luna va părea mult mai luminoasă și mai mare decât în mod obișnuit.

Luna va atinge perigeul, punctul cel mai apropiat de Pământ, la ora 11.22 GMT și va fi plină la ora 13.52 GMT. Ea va fi vizibilă, odată cu lăsarea întunericului, în toată lumea, precizează sursa citată.

''O super-Lună poate fi cu până la 14% mai mare și cu 30% mai luminoasă decât o Lună obișnuită la perigeul său'', potrivit NASA. Acest fenomen se repetă o dată la un an și 48 de zile. Însă, luni, astrul se va afla la ''doar'' 356.509 km distanță de Pământ.

Un eveniment asemănător a avut loc ultima oară la 26 ianuarie 1948, potrivit astronomului Pascal Descamps de la Observatorul Astronomic din Paris.

Următorul astfel de moment va avea loc la 25 noiembrie 2034.

corectnews.com

 

 

 

Read more...

Tara cu cel mai bun sistem de educatie din lume renunta la materii

Finlanda, statul recunoscut pentru sistemul său de educaţie inovativ, a anunţat că doreşte să renunţe la materii. Cu alte cuvinte elevii finlandezi nu vor mai lua ore de fizică, matematică, literatură, istorie sau geografie, informează Mediafax.

Şeful departamentului de educaţie din Helsinki, Marjo Kyllonen a explicat schimbările: „Sunt şcoli care în care se învaţă în mod tradiţional, modalitate care era benefică pe la 1900, dar necesităţile nu mai sunt aceleaşi şi avem nevoie de ceva potrivit pentru secolul 21.“

În locul subiectelor individuale elevii vor învăţa despre evenimente şi fenomene într-un format interdisciplinar. Spre exemplu: cel de al Doilea Război Mondial va fi examinat din perspectivă geografică, istorică şi matematică. De asemenea, studenţii vor putea lua cursul „Lucrând într-o cafenea“, unde vor învăţa despre limba engelză, economie sau ştiinţele comunicării.

Sistemul va fi introdus pentru elevii mai mari,  începând de la vârsta de 16 ani în sus. Ideea generală este că copiii vor putea alege ce subiecte sau fenomene să studieze, în funcţie de preferinţele şi aptitudinile lor. De asemenea, elevii nu vor mai sta în bănci, aşteptând să discute cu profesorul, ci se va lucra în grupuri mici, unde dialogul va fi încurajat.

Această schimbare îi afectează şi pe profesori, care vor trebui să lucreze în comun. Aproximativ 70% din profesorii din Helsinki au început munca premergătoare acestor modificări. Se aşteaptă ca schimbările din Educaţie să fie complete până în 2020.

corectnews.com

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686