Items filtered by date: Tuesday, 21 January 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Îngrijorător. 13 milioane de șomeri noi până în 2018

  Relansarea modestă a economiei globale nu a reuşit să producă o îmbunătăţire a situaţiei pe piaţa globală a muncii, iar Organizaţia Mondială a Muncii (OIM) estimează că numărul şomerilor va creşte cu alte 13 milioane de persoane până în anul 2018, transmite CNBC.

  Potrivit raportului 'Global Employment Trends 2014' publicat luni de OIM, numărul persoanelor fără un loc de muncă a crescut cu aproape cinci milioane anul trecut ajungând la 202 milioane de persoane. 'Dacă tendinţa actuală va continua, situaţia şomajului la nivel mondial se va înrăutăţi şi mai mult, ajungând la peste 215 milioane în 2018', estimează OIM.
  Împreună Asia de Est şi de Sud au fost responsabile pentru peste 45% din cei cinci milioane de şomeri apăruţi în 2013, precizează OIM, urmate de Africa Sub-Sahariană şi Europa. În schimb, America Latină a contribuit cu mai puţin de 50.000 din şomeri, aproximativ un procent din creşterea totală a şomajului înregistrată în 2013.
  OIM avertizează că, la fel ca şi în anii precedenţi, în 2013 şomajul îi afectează în mod disproporţionat pe tineri. De exemplu, în ţări precum Spania şi Grecia rata şomajului în rândul tinerilor rămâne peste pragul de 50% şi sunt puţine semne de îmbunătăţire în pofida îmbunătăţirii economiilor celor două ţări. OIM estimează că aproximativ 74,5 milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani erau şomeri în 2013, cu aproape un milion mai mult decât în 2012, ceea ce duce rata globală a şomajului în rândul tinerilor la 13,1%.
  'Situaţia globală de pe piaţa muncii rămâne dezechilibrată şi fragilă', a declarat directorul departamentului de cercetare de la OIM, Raymond Torres. 'Este adevărat că există semnale încurajatoare de revenire în acele economii avansate cele mai afectate de criza financiară globală care a izbucnit în 2008 însă raportul arată că aceste progrese economice nu vor fi suficiente dezechilibrele majore de pe piaţa muncii care s-au acumulat în ultimii ani', a adăugat Raymond Torres.

Sursa:www.capital.ro

Read more...

Locuri de muncă disponibile în această săptămână în judeţul Alba

  Agenţia judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, a prezentat oferta săptămânală de joburi disponibile pe raza judeţului:

ALOFM Alba  - 0258831137                  

Muncitor necalificat cablaje auto

40

Asistent medical

1

Manipulant marfuri 

3

Muncitor necalificat in industria confectiilor 

30

Confectioner asamblor articole din textile

30

Secretar scoala

1

Agent vanzari 

2

Vanzator

1

Secretar institut, facultate

1

Ambalator manual

10

Traducator

1

Consultant informatica

1

Confectioner incaltaminte 

10

Punct de lucru Aiud - 0725225882 

Tamplar

2

Strungar

2

Electrician

2

Lacatus

2

Muncitor necalificat

3

 Punct de lucru Blaj - 0725225883

Medic veterinar

1

Tehnician veterinar

1

Punct de lucru Sebes - 0725225885 

Gestionar

1

Muncitor necalificat

1

Mecanic auto

3

Ingrijitor cladiri

1

Marochiner

3

Muncitor necalificat in marochinarie 

7

Tamplar

3

Muncitor necalificat in tamplarie 

2

Read more...

Accident aviatic în Apuseni: persoanele decedate au supravieţuit impactului, însă au murit din cauza rănilor şi a hipotermiei.

  Deşi au trecut 24 de ore de la accidentul aviatic din Apuseni, în urma căruia două persoane au decedat şi alte cinci au fost rănite, încă nu se cunosc toate elementele care au dus la această tragedie.

  Se ştie faptul că victimele ar fi putut depistate mult mai repede, dacă indicaţiile primite de echipajele de salvatori ar fi fost corecte, aceştia fiind deviaţi de trei ori la distanţă de zeci de kilometri. Chiar dacă în jurul orei 18.30 salvatorii se aflau aproape de locul tragediei, au fost coordonaţi spre pasul Ursoaia, apoi spre Mătişeşti, urmând să ajungă la epava avionului deabia în jurul orei 21.00. În momentul în care echipajele au ajuns, au constatat că pilotul avionului Adrian Iovan era decedat, iar studenta la medicină Aurelia Ion era în stare critică, decedând la scurt timp. Corpurile neînsufleţite ale celor doi au fost aduse marţi dimineaţa la Serviciul de Medicină Legală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, pentru ase efectua autopsia. Din primele concluzii, cei doi (pilotul şi tânăra studentă) ar fi supravieţuit impactului avionului cu solul. Iovan ar fi avut hemoragie internă, iar tânăra ar fi prezentat compresie la nivel toracic. Studenta a decedat din cauza hipotermiei.

 În paralel, la locul accidentului se desfăşoară o anchetă pentru a se stabili cauzele exacte ale accidentului.

  Sătenii din Horea, din apropierea locului tragicului accident aviatic, au dus o cruce de trei metri, în memoria celor ce şi-au pierdut viaţa.

  Surse din cadrul MApN, au declarat că tânăra care şi-a pierdut viaţa Aurelia Ion, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi avea gradul de sublocotenent. Aceasta avea 23 de ani şi efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni din Bucureşti.

Read more...
Subscribe to this RSS feed