Logo
Print this page

Donald Trump s-a oferit să-l ducă pe Kim Jong Un acasă, cu Air Force One

Donald Trump s-a oferit să-l ducă pe Kim Jong Un acasă, cu Air Force One

Fostul președinte american Donald Trump s-a oferit la un moment dat să-l ducă pe Kim Jong Un acasă cu avionul prezidențial, Air Force One.

Este o nouă mărturie șocantă privind acțiunile fostului lider de la Casa Albă, publicată de BBC, care a realizat un documentar cu cele mai insolite momente din cariera de președinte miliardarului american.

Isprava a avut loc în timpul celui de-al doilea summit Trump – Kim Jong Un, care s-a ținut la Hanoi, în Vietnam, în februarie 2019. Tema întâlnirii era programul nuclear al Coreei de Nord, iar negocierile au intrat în impas, moment în care Donald Trump a părăsit brusc summitul, spunându-le ziariștilor: „Uneori, trebuie pur și simplu să pleci”, potrivit BBC, via Digi24.

Dar, înainte de a pleca, fostul președinte i-a făcut o propunere uluitoare lui Kim.

„Președintele Trump s-a oferit să-l ducă pe Kim acasă cu Air Force One. Președintele știa că Kim venise la Hanoi cu trenul, o călătorie de mai multe zile, în care a traversat China, așa că i-a spus: Te pot duce acasă în două ore, dacă vrei. Kim a refuzat”, își amintește scena Matthew Pottinger, expert pe zona Asia în cadrul Consiliului Național de Securitate al lui Donald Trump.

 

magnanews.ro

 

 

 

Last modified onMonday, 22 February 2021 10:07

Latest from Redactia Stiri Albaiulianul

© Albaiulianul. All rights reserved.