Regele Mihai l-a decorat pe Lech Walesa - Invitatii au primit suvenire de la APULUM, Alba Iulia

casa-regala.blogspot.ro casa-regala.blogspot.ro

Regele Mihai i-a înmânat fostului preşedinte al Poloniei Lech Walesa, joi seară, Ordinul "Coroana României" în Grad de Mare Cruce pentru "inegalabila contribuţie" a acestuia la căderea comunismului în Europa, cel mai important eveniment al secolului trecut.

Președintele Walesa a fost distins de Regele Mihai I pentru inegalabila sa contribuție la căderea comunismului în Europa, cel mai important eveniment al sfârșitului de secol trecut. De asemenea, pentru modelul neprețuit pe care îl reprezintă în societatea contemporană, pe tot întinsul globului.

Regele Mihai a oferit, joi seară, un dineu oficial la Palatul Elisabeta în onoarea a 12 şefi de stat din Europa Centrală şi de Est cu ocazia a 25 de ani de la căderea comunismului, la acest eveniment fiind prezent şi fostul preşedinte al României Emil Constantinescu

La ceremonie au participat Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare, Principele Radu și Principele Nicolae.

Seara a continuat cu un dineu în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, decorată de sărbătoare. Masa a reunit 33 de personalități din țările sud-est europene și din restul continentului.

Au fost prezenți la ceremonie și dineu: Sali Berisha, preşedintele Albaniei 1992-1997, Rexhep Meidani, preşedintele Albaniei 1997-2002, Petru Lucinschi, preşedintele Republicii Moldova 1996-2001, Stanislau Shushkevich, preşedintele Belarus 1991-1994, Boris Tadic, preşedintele Serbiei 2004-2012, Valdis Zatlers, președintele Letoniei 2007-2011, Victor Yuşcenko, preşedintele Ucrainei 2005-2010, Hikmet Cetin, vicepremier al Turciei 1991-1994, preşedinte al Parlamentului 1997-1999, Markus Meckel, ministrul Afacerilor Externe al RDG, Sir Gavyn Arthur, Lordul Primar al Londrei 2000-2001, Maria Wiktoria Walesa, fiica preşedintelui Lech Walesa, Vanja Tejinovic, consilier personal al preşedintelui Boris Tadic, Edith Harxhi, director al Albanian Policy Center, Maryna Antonova, director President Yushchenko Institute, Alexander Likhotal, preşedintele Green Cross International Geneva, fost consilier politic al preşedintelui Mihai Gorbaciov, Thor Halvorssen, preşedinte fondator al Oslo Freedom Forum şi al Human Right Foundation, Rovshan Muradov, director executiv al Nizami Ganjavi International Center Azerbaidjan, Rza Alyiev, Nizami Ganjavi International Center Azerbaidjan, Marc Donfried, directorul Institutului de Diplomație Culturală de la Berlin, ambasadorul Poloniei la București, Marek Szczygiel.

La plecare, fiecare musafir a primit în dar de la Majestatea Sa un suvenir în porțelan, realizat la Apulum, în Alba Iulia, orașul Marii Uniri și al Încoronării.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top