Ambasada SUA: NATO este in stare de alerta dupa ce avioane rusesti au zburat in Marea Neagra, Marea Baltica si Marea Nordului

biziday.ro biziday.ro

Ambasada SUA la București transmite într-un mesaj postat pe pagina oficiala de pe Facebook că NATO e în stare de alertă după ce avioane rusești, inclusiv bombardiere, au zburat deasupra spațiului european în Marea Neagră, Marea Nordului și Marea Baltică.

Potrivit sursei citate, "reprezentanții Alianței vorbesc despre o activitate neobișnuită a Rusiei. Mai multe țări membre NATO și-au mobilizat forțele aeriene."http://goo.gl/sOoMVL

Avioanele statelor Alianței au decolat în patru locuri diferite pentru a executa misiuni de interceptare a patru grupuri de avioane militare rusești care efectuau manevre deasupra Oceanului Atlantic, Mării Baltice, Mării Nordului și Mării Negre, se arată într-un comunicat emis de NATO. În cadrul operațiunii au fost ridicate de la sol avioane aparținând forțelor aeriene din trei state membre ale NATO.

Potrivit NATO, aparatele rusești nu au cerut aprobarea vreunui plan de zbor, nu au avut niciun contact cu autoritățile aeriene civile și nu comunicau, "ceea ce reprezintă un risc potențial pentru zborurile civile".

După izbucnirea crizei din Ucraina a crescut frecvența incursiunilor avioanelor militare rusești în apropierea spațiului aerian al unor state NATO. Potrivit experților militari, Rusia folosește astfel de zboruri pentru a testa sistemele de apărare antiaeriană ale altor țări și pentru a-și etala forța militară.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686