Duminica seara cerul va fi luminat de o Super-Luna

Duminica seara cerul va fi luminat de o Super-Luna

Cea mai mare Lună plină din acest an va lumina cerul duminică seara, fenomen ce coincide cu o ploaie de meteori într-unul dintre evenimentele cele mai spectaculoase din calendarul astronomic.

Luna nu va fi doar plină, ci se va afla și cel mai aproape de Pământ, rezultatul acestor două evenimente combinate producând o Super-Lună, cea mai mare și cea mai strălucitoare de pe tot parcursul anului și chiar din următorii 20 de ani.

Două zile mai târziu, perseidele, o ploaie de meteori, va ajunge la apogeu producând "mingi de foc la fel de luminoase ca Jupiter sau Venus". Pe un cer întunecat și senin, pot fi văzuți peste 100 de meteori pe oră în al doilea weekend din luna august. Cu toate acestea, astronomii au avertizat că strălucirea Super-Lunii ar putea face dificil de văzut ploaia de meteori.

În general, fenomenul de Super-Lună apare relativ frecvent, în medie la fiecare 13 luni și 18 zile. Întâmplător, în această vară, se înregistrează o succesiune de trei astfel de fenomene la intervale scurte. Prima Lună plină a putut fi văzută la 12 iulie, iar o alta urmează să apară la 9 septembrie. Dar Super-Luna din 10 august promite să fie cea mai spectaculoasă, deoarece va fi la cel mai apropiat punct față de Pământ de pe tot parcursul anului, cunoscut sub numele de perigeu.

De fapt, satelitul pământului se va afla la perigeu cu 26 de minute înainte ca luna să ajungă în faza de Lună Plină, la ora 18:10 GMT, pe 10 august. Cele două fenomene nu se vor mai produce simultan până în 2034 — ceea ce face ca astrul să fie duminică cel mai strălucitor din următorii 20 de ani.

La perigeu, Luna este cu aproximativ 31.000 mile mai aproape decât atunci când este cel mai departe de Pământ și va fi cu până la 14% mai mare și cu 30% mai strălucitoare decât celelalte Luni Pline din timpul anului.

Expresia "Super-Lună", inventată de astrologul american Richard Nolle în 1979, nu a fost recunoscută de comunitatea astronomică, care preferă termenul "perigeu-syzygy", în care perigeul este punctul în care Luna se află cel mai aproape de Terra, iar syzygy corespunde unei alinieri a trei obiecte cerești, în acest caz Soare — Lună — Pământ, aliniere care produce o Lună plină, notează Euronews.

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686