Eveniment - Like - stiri Alba Iulia

Şahişti din 14 ƫări la Openul Internaƫional de Şah „România 100” care va fi organizat la Alba Iulia

Cu o lună înainte de startul celui mai puternic turneu de şah organizat vreodată la Alba Iulia, se cunosc deja participanƫii la turneu. Fiind vorba de un turneu dedicat Centenarului Unirii, Federaƫia Română de Şah, care organizează turneul în parteneriat cu Consiliul Judeƫean Alba, a liminat numărul de participanƫi la 100, dintre care 70 de jucători români şi 30 de jucători străini. 

Chiar dacă organizatorii au permis accesul în turneu indiferent de coeficientul rating FIDE, dintre cei 100 de participanƫi peste o treime au titluri internaƫionale (10 mari maeştri internaƫionali, 10 maeştri internaƫionali, o maestră internaƫională şi 13 maeştri FIDE), ceea ce face ca acest turneu să fie unul dintre cele mai puternice openuri organizate în Europa în acest an.  Pe lângă cei 70 de şahişti din România vor participa 6 jucători din Ucraina, 5 din Moldova, 4 din Serbia, 3 din Rusia, câte 2 din Austria, Belgia, Germania şi India şi câte unul din Armenia, Belarus, Letonia şi Polonia. Brigada de arbitri va fi compusă din doi arbitri români şi un arbitru portughez.

Principalii favoriƫi ai turneului sunt marii maeştri internaƫionali Dmitry Svetushkin (Moldova), Alexei Fedorov (Belarus), Andrei Istrăƫescu (România), Vitaly Sivuk (Ucraina), Vladislav Nevednichy (România), Evgeny Levin (Rusia), Marius Manolache (România), Vadim Moiseenko (Rusia), Vadim Shishkin (Ucraina) şi Gevorg Harutjunyan (Armenia) şi maestrii internaƫionali Viacheslav Tilichev (Rusia) şi Narayanana Rajeswari Visakh (India).

Partidele turneului se vor juca în perioada 12-18 noiembrie la Hotelul Transilvania din Alba Iulia. Evenimentul va fi precedat de alte două competiƫii, Cupa Unirii la şah rapid pentru seniori şi juniori in 10 noiembrie şi Memorialul Mihail Breaz, o competiƫie deschisă juniorilor sub 18 ani care va avea loc în 11 noiembrie.

 

 

 

Read more...

"My first" by Sara Anastasia

My first" este prima colecție vestimentară creată de Sara Anastasia Sas, prezentată în premieră în cadrul Concursului Național Miss&Mister Wip Model Academy la data de 14 august 2018, la Allegria Spa Alba Iulia.

Pentru Sara, vacanța de vară nu a reprezentat doar mare, soare, relaxare, timp liber, deoarece în această vară a creat și realizat aceasta prima colecție "My first", care cuprinde 8 ținute pentru fete și 3 ținute pentru băieți.

Sara cochetează cu lumea modei de la vârsta de 8 ani, defilând pentru mari designeri pe podiumuri din țară și străinătate și fiind câștigătoare a numeroase titluri miss internaționale și naționale, iar visul ei este să devină un renumit designer vestimentar. Prezentarea colecției "My first" a avut loc și în data de 26 august 2018 la București, în cadrul Concursului Național TV START România unde Sara a participat și în calitate de concurent întorcându-se cu locul I, iar la data de 30 octombrie 2018, Sara este invitată de către doamna director Valeria Coman să își prezinte colecția în cadrul Festivalului Internațional de Modă "Culorile Toamnei" Pitești ediția  XXIII, unde președintele juriului va fi Cătălin Botezatu.

Mult succes, Sara Anastasia Sas!!!

 

Read more...

Concurs Naţional KIDS MODELS ACADEMY – România 2018

Ziua de 14 august a fost încheiată de către albaiulieni prin găzduirea primei ediţii a Concursului Naţional de Modeling KIDS MODELS ACADEMY – România 2018.

Concursul este adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 – 14 ani, a cuprins două probe şi s-a desfăşurat pe categorii de vârstă.

Prima probă, intitulată proba complexă, a cuprins mai multe elemente. Concurenţii au trebuit să stie să se prezinte şi să-şi demonstreze talentul (actorie, canto, dans etc) pe o temă aleasă de ei, dar care să includă ca ţinută costumul de baie pentru fete, iar băieţii o ţinută la alegere. Cea de-a doua probă a constat în prezentarea unei ţinute de seară; rochie de seară – fete şi costum/ costum de seară pentru băieţi.

Şi pentru că participanţii au fost din toate colţurile tării, chiar şi din străinătate, competiţia a fost pe măsură.

Premiile s-au acordat pe categorii de vârstă, dar a fost acordat şi premiul cel mare celor mai talentaţi şi frumoşi concurenţi.

Pentru categoria 3 - 4 ani, câştigătoarea locului I – Wip Model Academy este Sara GORGAN (Zlatna, jud.Alba ); iar câştigătorul locului I – Wip Model Academy este Sasha SAS (Alba Iulia).

Pentru categoria 5 - 7 ani, câştigătoarea locului I – Wip Model Academy este Daniela ŞABALIN (Bucureşti).

La categoria 8 – 10 ani, câştigătoarea locului I – Wip Model Academy este Maria TODEA (Alba Iulia).

Următoarea categorie este a copiilor cu vârste cuprinse între 11 – 13 ani. Câştigătoarea locului I – Wip Model Academy, de la această categorie, este Denisa DONEA (Aiud, jud. Alba).

Ultima categorie este categoria interbrilliant. Premiul Interbrilliant - Wip Model Academy a fost obţinut de albaiulianca Sara Anastasia SAS, care a încântat nu numai juriul prin frumuseţea, prestanţa şi pregătirea deosebită, dar şi întregul public. Sara este deţinătoare şi a titlurilor de Best Top Model Interbrilliant World EU 2018 şi Super Miss Interbrilliant World EU.

Premii de Popularitate au obţinut: Sheilla DESCHU (Spania) şi Darius TAMAŞ (Timişoara), care a uimit juriul prin talentul lui.

Marele Premiu – Mister Wip Model Academy 2018 a fost obţinut de albaiulianul Paul Gabriel BUTUZA care a uimit atât juriul, cât şi publicul participant prin prestanţa  talentul şi frumuseţea sa, stârnind multă admiraţie din partea tuturor celor prezenţi.

Aşadar, felicitări câştigătorilor la această primă ediţie şi la cat mai multe premii şi la ediţiile viitoare!

Gazda evenimentului a fost  Allegria Hotel & SPA -  Alba Iulia.

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed