Items filtered by date: Wednesday, 09 March 2016 - Like - stiri Alba Iulia

Inregistrarea ce arunca in aer MAE: SANTAJ, AMENINTARI, ACUZATII

STIRIPESURSE.RO este în posesia unei înregistrări  făcută de șeful secției consulare a Ambasadei României la Ankara, Cristian Radu, îi are ca protagoniști pe șeful Corpului de Control, Silviu Barbu, și pe directorul Departamentului Consular, Bogdan Stănescu.

Această înregistrare a ajuns și la ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, dar și la premierul Dacian Cioloș. Ea datează din luna iunie 2015 și a fost făcută după ce Cristian Radu a susținut examenul pentru postul de șef secție consulară la Ankara. Diplomatul Radu a ajuns la Ankara, de unde a fost rechemat după numai 5 luni. Asta pentru că, susține el, ar fi deranjat intermediarii vizelor care aveau legătură cu personalul din Ambasadă, care ar fi luat o parte din banii de la cei care obțineau vize pentru România.

Din înregistrare, se poate observa cum Silviu Barbu, șeful Corpului de Control, îi precizează lui Cristian Radu că nu poate pleca în misiune cât timp are proces pe rol cu MAE și că ar fi bine să renunțe. Același lucru îl spune și șeful direct al lui Radu, Bogdan Stănescu. În plus, Barbu îl avertizează pe Radu că cine are curajul să meargă să spună presei ce se întâmplă în MAE va fi EXECUTAT! Conform avocaților diplomatului Radu, ceea ce s-a întâmplat poate fi încadra la șantaj, amenințări și abuz în serviciu.

Bogdan Stănescu: ”El nu poate să semneze plecarea ta la post cât ai acțiunea în instanță. Pe mine mă doare în p..ă de avocații ăștia și de procesul cu MAE. Spune-le că dacă persistă în chestia asta, gândește-te, ei îți fac ție rău. Îți zic pentru a mia oară și ultima oară. Trebuie să le spui la avocați să renunți la proces. Tu poți să îi spui ăluia: vino în p...a mea la mine...(n.r. să încheie procesul cu MAE) Noi te promovăm. De mâine închei acțiunea!”

Silviu Barbu: ”Ești prima persoană cu care discut mai mult chestiile astea, poate din solidaritate. În toate celelalte, am spus o singură dată. Asta și asta...Tu te judeci cu MAE pentru palmares, e la mișto judecata ta cu MAE. Sancțiunea ta s-a radiat, nu mai ai miză. Dacă tu crezi ca arăți cuiva ceva, te înșeli. MAE a pierdut enșpe mii de procese cu oameni. Tu rămâi pe acasă, asta e singura consecință palpabilă, până vine hotărârea. Durează 2-3 ani. Pentru noi, procesele sunt ca pentru un doctor pansamentele, nu ne speriem, sunt o chestie de 3 lei. Eu nu mai înțeleg miza!  Eu înțeleg mentalitatea din MAE cum să urce fiecare. Dincolo de presiunile de colo, de colo, e o rânduială. Vine rândul tuturor să prindă mărul de aur. Tu nu ești într-o situația atât de gravă pentru ca noi, cei de la CCR, să ne setăm pe tine, pentru că tu nu ai furat bani. MAE nu a suferit nimic din acțiunea ta.MAE nu a suferit nimic pentru procesul tău. Frățioare, calculează-le doar cu capul, ce dracu, nu din suflet. Tu poți să mergi cu procesul 10 ani, cum vrei tu și judecătorii....Vezi avantajele și dezavantajele. Promovarea după un an...discutăm despre niște aprecieri subiective, jumătate, și obiective, jumătate. Suntem cam acelasi grup de oameni peste un an sau peste 2 cand se pune problema promovarii tale...tot cu noi te intalnesti, intelegi ce zic?

Avocații tăi, când se duc la gagici, spun că au proces cu MAE. E plin  de agenți secreți în sală. Oamenii serioși, care știu ce înseamnă chestia asta, îi doar fix la 1 km în fața p...ii.

Pentru noi nu e nicio miză. Avocații nu fac politica MAE, noi o facem. Sunt niște reguli. Poți să ieși de la pensie din MAE. E a nu știu câta oară când vorbim în această formulă. Eu am o politică mai apropiată de oameni. Ma intereseaza una din doua ori ramai in sistem si atunci tre sa te ferchezuim, sa te ajutam sa intelegi bine regulile si sa te incadrezi in treaba ta sa mergi cum trebuie pana la pensie ori daca e ceva nasol sa te zburam, m-ai inteles? Noi nu vrem să te zburăm. Logica sistemului se face în interiorul sitemului, nu în afara. Nu faci ce zic avocații.

Partea cu procesul dacă vrei să o dregi, fă-o până la vacanța judecătorească. Dacă ți-ai propus să mergi la post, și Ankara e plauzibil...13 luni, fără probleme și apoi te stabilizezi. La concursul asta n-as vedea, nu cred ca o sa se treaca peste semnaturile pe care le dam noi. Dar, nu știuă, să vedem. Ieri am vorbit cu ambasadorul și a zis să mai vorbesc cu șeful tău aici de față. Asta pentru că e un om al meu acolo și mie nu prea îmi convin. Asta e în avantajul tău, pentru că e un om al meu acolo care trebuie să vină repede în țară, la final de august, și trebuie să te duci să îi iei locul. Eu nu spun ca să te duci la instanță și să retragi procesul ca să pleci la post. Plecare se realizează, semnătura noastră de la Corpul de Control și de la resurse umane, se realizează dacă nu mai sunt probleme restante la om, Procesele sunt probleme restante.

Unii au steluță, adică scrie că au proces pe rol, are sancțiune sau ce are. Când se radiază sancțiunea, nu se mai pune. În cazul tău a fost radiată sancțiunea. La tine apare că are un proces pe rol. Acestea sunt datele problemei. Fără supărare, nu vreau să mai discutăm pe tema asta. La un moment dat, șefii tăi o să zică, bă, câtă încredere putem să avem în băiatul ăsta dacă el e îmbârligat tot timpul? Mergi pe linia pe care o discuți cu șeful tău, nu cu cineva din afara. Poți să discuți, cel mult, cu ministrul de Externe, dar nu cu altcineva. Ce instituție poate să aibă încredere în oamenii săi care externalizează subiectul și-l duc la avocat sau la presă. Eu îți spun, dacă îl prind pe ăla care se duce la presă, îl execut, îl bag în hârtii de îl ia mama dracu.”

Ascultă AICI înregistrarea audio: https://www.youtube.com/watch?v=YeQ_oIIlzEE

sursa:corectnews.com

 

Read more...

TEATRUL DE PAPUSI PRICHINDEL SELECTIONAT LA FESTIVAL IN TURCIA

Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia este invitat să participe la cea de-a X-a ediţie a festivalului internațional de teatru de la Izmir din Turcia, IZMIR INTERNATIONAL PUPET DAYS www.izmirkuklagunleri.com

Festivalul se desfășoară în perioada 3 martie - 9 aprilie 2016 și participă 58 de companii de teatru din 32 de țări. Sunt incluse în această ediție 64 de spectacole în 45 de locații însumând un total de 275 de reprezentații. Evenimentul găzduiește totodată un simpozion internațional, cinci expoziții, trei conferințe, un colocviu și opt ateliere din care cinci sunt destinate artiștilor profesioniști în arta spectacolului iar trei sunt destinate copiilor.

Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia a fost selecționat cu spectacolul UNIVERSUL DIN LANTERNA MAGICĂ, regia Radu Dinulescu și va susține două reprezentații pe data de 11 si 12 martie a.c.

Suntem foarte încântați și onorați să fim selecționați si să participăm la acest important eveniment teatral internațional. Regăsim în programul festivalului companii teatrale de top din zona teatrului pentru copii iar faptul că suntem prezenți în ediția acestui an reprezintă o recunoastere a muncii noastre. Spectacol cu care vom participa este nonverbal și a mai fost prezent pe scenele din Franța și Ungaria.     

 Ioana BOGĂȚAN, manager teatru

Spectacol cu actori şi păpuşi precum şi cu tot felul de maşinării şi instalaţii pentru copii de la 6 ani în sus dar şi pentru părinţii lor.

Într-un spaţiu nou, ostil, plin de bolovani şi pietre, dintr-un ou aruncat de destin, se naşte o lume nouă, cu fiinţe stranii dar simpatice. Aceleaşi probleme, aceleaşi mituri, aceleaşi mici poveşti, ne amintesc de propria noastră istorie, de propriile noastre calităţi şi defecte... Lumea, lumile sunt ciclice şi mereu, dorinţa de a depăşi condiţia duce fatalmente la catastrofă. Un spectacol care încearcă să ne spună, fără cuvinte, dar cu multă muzică şi culoare, cât de importantă este iubirea, mila şi teama în marea experienţă a vieţii din orice fel de Univers.”   

                                                                                                             Radu DINULESCU, regizor

Echipa spectacolului este formată din: regia artistică - Radu DINULESCU; scenografie - Ioan PITIC; muzica - Levente SZÖCS; luminile - Ovidiu TĂMĂŞAN; distribuţia: Teodora POPA, Irina MELNIC, Radu HĂPRIAN DAN 

Comunicat de presă, 09 martie 2016 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686