Items filtered by date: Tuesday, 30 September 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Elena Basescu, la spital in urma unui accident rutier

Elena Băsescu, fiica cea mică a președintelui, a fost transportată marți după-amiază la Spitalul Universitar din București după ce a fost implicată într-un accident rutier în Piața Charles de Gaulle.

Oficiali ai Poliției Rutiere au declarat pentru AGERPRES că un șofer nu a acordat prioritate și a intrat în mașina Elenei Băsescu. "Astăzi, 30 septembrie 2014, în jurul orei 14:30, în Piaţa Charles de Gaulle a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule. Din primele date a rezultat că, un conducător auto, de 62 de ani, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului „cedează trecerea” şi a tamponat uşor un alt autovehicul condus de o tânără, de 34 de ani.
Ulterior, în urma evenimentului rutier, conducătoarea auto s-a deplasat la o unitate spitalicească pentru investigaţii medicale", precizează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti. 

Elena Băsescu nu a suferit răni, dar a acceptat să meargă la spital pentru investigații medicale, cunoscându-se faptul că este însărcinată.

“Pacienta a fost victima unui accident rutier, conducând un autovehicul în Piața Charles de Gaulles. A fost adusă de către SMURD, respectându-se toate protocoalele în vigoare. În urma investigațiilor, s-a constatat că pacienta nu are probleme de sănătate în urma accidentului, inclusiv în ceea ce priveşte evoluţia sarcinii”, precizează medicii Spitalului Universitar despre Elena Băsescu.

 

Read more...

Chelsea Clinton a parasit maternitatea impreuna cu fetita

  • Published in Monden

Chelsea Clinton a prezentat-o deja public pe fiica ei Charlotte de numai câteva zile. Ea a fost fotografiată cu micuța în brațe în timp ce părăsea spitalul Lenox Hill din Manhattan luni după amiază, împreună cu soțul ei, Marc Mezvinsky, și părinții ei, Bill și Hillary Clinton, informează New York Daily News.

Totuși, prima fotografie cu Charlotte a fost postată pe Twitter de mama ei la doar o zi după ce aceasta s-a născut, potrivit site-ului Hollywoodlife.

"La 7:03 PM, 26 septembrie, am întâlnit-o în cele din urmă pe Charlotte", a scris Chelsea pe Twitter la 27 septembrie, alături de o fotografie cu noua familie.

Charlotte Clinton Mezvinsky s-a născut la 26 septembrie iar părinții ei, Chelsea de 34 de ani și Marc Mezvinsky de 36 de ani o adoră.

Și bunicii micuței, fostul președinte american Bill Clinton și fostul secretar de stat Hillary Clinton, și-au făcut publică bucuria, postând mesaje și fotografii pe Twitter. "Bill Clinton și eu suntem în al nouălea cer pentru că am devenit bunici! Unul dintre cele mai fericite momente din viața noastră", a scris Hillary Clinton (66 de ani). 'Hillary și cu mine nu am putea fi mai fericiți', a scris și bunicul Bill (68 de ani). 

 

Read more...

BEC a stabilit ordinea prezidentiabililor pe buletinul de vot

Biroul Electoral Central a stabilit ordinea în care vor fi trecuţi candidaţii la preşedinţie pe buletinele de vot, la alegerile din 2 noiembrie. Primele patru poziţii sunt ocupate de candidaţii formaţiunilor parlamentare. Celelalte 10 poziţii aparţin candidaţilor independenţi şi candidaţilor propuşi de partide neparlamentare. Ordinea a fost stabilită prin tragere la sorţi.

1. Kelemen Hunor
2. Klaus Iohannis
3. Dan Diaconescu
4. Victor Ponta
5. William Brânză
6. Elena Udrea
7. Mirel Mircea Amariţei
8. Teodor Meleşcanu
9. Gheorghe Funar
10. Zsolt Szilagyi
11. Monica Macovei
12. Constantin Rotaru
13. Călin Popescu Tăriceanu
14. Corneliu Vadim Tudor

Read more...

BEC stabileste marti ordinea candidatilor pe buletinele de vot

Biroul Electoral Central (BEC) va stabili marți, prin tragere la sorți, ordinea de înscriere a candidaților și a semnelor electorale pe buletinele de vot, conform unei decizii adoptate duminică.

Tragerea la sorți va avea loc începând cu ora 14,00.

Tot duminică, BEC a adoptat procesul-verbal prin care candidaturile și semnele electorale ale celor 14 politicieni înscriși în alegerile prezidențiale rămân definitive.

Curtea Constituțională a României a respins duminică ultima contestație formulată de un cetățean. Aceasta viza înregistrarea candidaturii lui Zsolt Szilagyi la alegerile pentru Președinția României din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania.

Totodată, membrii BEC au luat o serie de decizii în ceea ce privește colectarea datelor și informarea opiniei publice despre prezența la vot la nivel național și desfășurarea activității birourilor electorale ale secțiilor de votare și a operațiunilor pentru alegerea președintelui.

sursa: agerpres

Read more...

CONCURSUL DE PICTURA SI GRAFICA “UN REGE, O REGINA”

Pentru a promova valorile universale ale regalităţii, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (A.N.R.M.) organizează un concurs de desene pentru copii între 6-14 ani. Prin acest concurs se oferă un exerciţiu de creativitate care să dezvolte imaginaţia copiilor şi să-i inspire pentru cultivarea talentelor lor artistice. În acest fel se vor apropia de o lume cu prinţi şi prinţese, cu regi şi regine – oferindu-le o bază pentru înţelegerea ulterioară a sistemului monarhic de guvernământ.
Concursul va rezulta o expoziţie, organizată la Jockey Club de 7 noiembrie a.c. (vineri), în ajunul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavil şi a onomasticii Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României. Această alăturare va apropia copii de Familia Regală şi de mult iubitul Rege al Românilor, Mihai, care, la senectutea la care se află astăzi, poate oferi un model exemplar de vieţuire şi virtute.
La concurs pot participa orice copii cu vârste între 6-14 ani, cu orice reprezentări ale unor figuri regale (nu neapărat legate de Casa Regală a României - istorică sau actuală, sau de orice altă casă regală, din Europa şi din restul lumii). 
Tehnicile folosite pot fi: * Pictură în culori acrilice, în temperă și acuarelă; * Grafică; peniță tuș, sepia sau creion folosindu-se valorația. Lucrările vor avea dimensiunile formatului A3 și vor fi încadrate de passpartout lat de 4 cm.
Concursul începe la 18 septembrie 2014, şi se termină pe 15 octombrie 2014, ora 16:00 (când pot fi trimise ultimele lucrări). Lucrările vor fi semnate şi trimise în plic sigilat, prin Fan Curier, la adresa: cafeneaua Aromaroma, str. Popa Tatu nr. 61, Sector 1, Bucureşti (cu menţiunea destinatarului “Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei”).
Organizatorii concursului vor acorda 4 premii: locul 1, locul 2, locul 3, menţiune. Premiile vor consta în câte 3 cărţi din seria “Cărţile copilăriei” (Asociaţia Curtea Veche) şi caiete de desen (Arhi Design). 
Evenimentul de premiere va fi organizat odată cu expoziţia din 7 noiembrie 2014.
Pentru alte amănunte sunați la nr. de telefon 0766105486-Profesoara Aurora Ignat, sau trimiteţi un email la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

Read more...

Kim Jong Un a suferit o interventie chirurgicala si se afla in spital

Liderul Coreii de Nord, Kim Jong Un, a suferit o intervenție chirurgicală la mijlocul lunii septembrie într-o clinică din Phenian din cauza unor fracturi la ambele glezne și rămâne în spital, relatează marți ziarul sud-coreean The Chosun Ilbo, citând o sursă.

Potrivit sursei publicației de la Seul, care a vizitat recent Coreea de Nord, Kim Jong Un și-a rănit glezna de la piciorul drept, după un șir lung de vizite de lucru pe care le-a efectuat în luna iunie, astfel încât a ajuns să aibă fracturi la ambele glezne pentru că nu a tratat la timp problemele.

Intervenția chirurgicală a avut loc la jumătatea lunii septembrie, la clinica Bonghwa din Phenian, un spital exclusivist pentru membrii de partid de rang înalt, iar în prezent președintele nord-coreean este în continuare internat în această clinică, pentru recuperare.

După cum scrie ziarul sud-coreean, citând aceeași sursă, mai multe gărzi de corp au fost postate în jurul salonului unde se află Kim Jong Un și nivelul de securitate este foarte ridicat în acest perimetru. 'S-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de funcționari de elită care vizitează salonul', a adăugat sursa.

Un responsabil din serviciile secrete sud-coreene a declarat că mașina oficială a lui Kim Jong Un nu pare să fi părăsit Phenianul, astfel încât este probabil ca el să fie în capitală. Potrivit acestuia, supraponderal, liderul nord-coreean și-a luxat gleznele în timpul unui istovitor turneu la baze militare și fabrici, în timpul căruia a purtat niște pantofi bărbătești cu toc, ca să pară mai înalt.

Kim Jong Un, care are o înălțime de 170 cm, s-a îngrășat tot mai mult de când a venit la putere. Au existat speculații că obezitatea și consumul excesiv de alcool i-au provocat gută.

Ziarul oficial Rodong Sinmun Daily scria recent că liderul nord-coreean 'a lucrat' vizitând diverse facilități și înfruntând vremea caldă de vară.

Suspiciunile în legătură cu starea sa de sănătate au reapărut joia trecută, când nu a fost prezent la o sesiune a Adunării Supreme a Poporului de la Phenian. Un oficial de la Seul a declarat în acest context că 'este puțin probabil ca un om tânăr ca Kim Jong Un să fi ratat Adunarea Supremă a Poporului doar pentru că are gută'.

Într-un gest rar, televiziunea de stat nord-coreeană a difuzat tot atunci imagini în care liderul nord-coreean apărea șchiopătând, sugerând că acesta este bolnav.

În același timp, serviciile secrete sud-coreene au stabilit că o echipă de medici din Europa s-a deplasat recent în Coreea de Nord.

sursa: agerpres

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed