Casele de marcat cu jurnal electronic, obligatorii de la 1 septembrie

Casele de marcat cu jurnal electronic, obligatorii de la 1 septembrie

Contribuabilii mari şi mijlocii trebuie să se doteze cu case de marcat cu jurnal electronic până la 1 septembrie 2018, iar cei mici - până la 1 noiembrie 2018, anunţă luni, într-un comunicat, Ministerul Finanţelor, citat de Ziarul Financiar.

„Pentru reducerea evaziunii fiscale şi asigurarea unui mediu concurenţial corect pentru toţi contribuabilii, Ministerul Finanţelor va implementa la nivel naţional noul sistem de case de marcat”, precizează instituţia.

În 24 mai 2018 a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2018 potrivit căreia operatorii economici sunt obligaţi să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic după cum urmează:
- până la 1 septembrie 2018 (în loc de 1 iunie 2018), în cazul contribuabililor mari sau mijlocii;
- până la 1 noiembrie 2018 (în loc de 1 august 2018) în cazul contribuabililor mici.

„Termenele de 1 septembrie 2018, respectiv 1 noiembrie 2018 sunt termene finale, iar procesul de implementare a aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic este în plină desfăşurare. În acest sens, solicităm tuturor celor implicaţi în acest proces să intensifice eforturile pentru finalizarea operaţiunilor de avizare tehnică, fiscalizare, instalare şi punere în exploatare a noilor aparate de marcat”, menţionează Ministerul Finanţelor.

„Până la finalizarea implementării noilor aparate de marcat, organele de control abilitate vor derula o serie de acţiuni de tip preventiv şi de îndrumare”, se mai arată în comunicat.

 

 

 

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top