Error
  • JUser: :_load: Unable to load user with ID: 633

Apocalipsa financiară a evitat în ultimul moment Statele Unite ale Americii.

Apocalipsa financiară a evitat în ultimul moment Statele Unite ale Americii.

  Barack Obama, i-a chemat, miercuri seara, pe toţi angajaţii federali care au intrat în concediu fără plată din cauza crizei bugetae să se întoarcă la muncă joi, după ce Congresul a votat o lege temporară privind finanţele, relatează AFP."Acum că legea a fost aprobată de Senat şi Camera Reprezentanţilor, preşedintele o va promulga încă din această seara, iar angajaţii (federali) trebuie să îşi reia activitatea mâine dimineaţă", a declarat Sylvia Matthews Burwell, directoarea biroului pentru buget de la Casa Albă.
  Miercuri seară a fost dat votul final pe acest proiect de către Congres, cu doar câteva ore înainte de data limită fixată de Trezoreria americană pentru ridicarea limitei legale a îndatorării publice. Acest vot încheie mai multe săptămâni de confruntări politice pe această temă.
 Compromisul prevede ridicarea plafonului datoriei până la 7 februarie, redeschiderea totală până la 15 ianuarie a agenţiilor federale şi convocarea unei comisii pentru negocierea unui buget pentru restul anului 2014.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top