Remus Borza anunta ca vor cadea capete la Hidroelectrica

Dupa revocarea din functie a doi directori Hidroelectrica in urma scandalului de coruptie, presedintele Consiliului de Supraveghere, Remus Borza, avertizeaza ca si alte persoane cu aceeasi functie risca acelasi tratament, daca nu-si vor da demisia de onoare, informeaza DcNews.ro

                    

Consiliul de Supraveghere i-a revocat din functie, joi, pe Eugen Bradean, directorul de furnizare, si pe Ovidiu Agliceru, directorul Directiei Control Intern. ”Pe Agliceru l-am revocat pentru ca, in sedinta din 22 octombrie, s-a abtinut la propunerea lui Bradean (privind incheierea unui contract cu Energon Power & Gas – n.r.). Trebuia sa voteze impotriva, nu sa se abtina. Directorii Hidroelectrica au fost numiti acolo pentru a-si asuma decizii, nu sa se abtina”, a declarat Remus Borza pentru Agerpres.

Borza spune ca masuri identice vor fi luate si in sedinta de luni, 28 octombrie, dar nu a vrut sa precizeze despre ce persoane este vorba. ”Toate la timpul lor. Ei se stiu care sunt, cei din gasca lui Mihaila. Cine a venit pe prietenii o sa plece. Aici se munceste, nu accept sa existe hoti in Hidroelectrica. Asteptam demisiile lor de onoare in acest weekend”, a adaugat avocatul

Pe langa Bradean si Agliceru, din Directoratul companiei mai fac parte Mihail Stanculescu, presedintele Directoratului, Aurel-Lucian Cocos si Mihai Teleanu.

”Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA, intrunit in sedinta in data de 24.10.2013, a aprobat in unanimitate propunerea domnului Av. Dr. Remus Borza, Presedinte al Consiliului de Supraveghere, de revocare a domnilor Eugen Bradean si Ovidiu Agliceru din functia de membri ai Directoratului Hidroelectrica SA. Totodata, Consiliul de Supraveghere va analiza, in sedinta din data de 28.10.2013, activitatea celorlalti 3 membri ai Directoratului si va hotari daca le va prelungi mandatul ce urmeaza sa expire la 30 octombrie 2013”, se arata intr-un comunicat al Hidroelectrica.

Ioan Mihaila, membru al Consiliului de Supraveghere, a fost si el eliberat din functie, anunta un comunicat al Departamentului pentru Energie.

Read more...

Ce companii a convins Ponta sa investeasca in Romania?

Din SUA, premierul Ponta a transmis un mesaj clar: ca este foarte hotarat sa aprobe exploatarea gazelor de sist si ca nu se va lasa intimidat de propagandistii care se declara impotriva, informeaza Cotidianul.ro.                          

Inainte de a pleca in SUA, premierul Victor Ponta a anuntat ca vizita sa oficiala la Washington are o importanta componenta economica si ca va incerca sa convinga mari companii americane, care nu au investit inca in Romania, sa faca acest pas. Despre ce companii este vorba? „O sa vi le spun dupa ce ii conving sa investeasca in Romania”, spunea premierul Ponta vineri, 18 octombrie. In programul oficial au fost anuntate intalnirile pe care le-a avut in SUA cu reprezentanti ai companiilor care sunt prezente deja in Romania: Exxon (va extrage petrol si gaze naturale din Marea Neagra), Chevron (are aviz pentru exploarea gazelor de sist din Vaslui), HP, IBM. In marja acestor intalniri, a fost organizata si o masa rotunda cu „executivul AMRO (American-Romanian Business Council n.r.) si reprezentanti ai altor companii”, ale caror nume nu au fost, insa, facute publice.

Ulterior, premierul Ponta nu a mai spus nimic despre acei potentiali investitori de care amintea in tara. In schimb, din SUA, a transmis un mesaj cat se poate de clar: ca sustine exploatarea gazelor de sist si nu se va lasa intimidat de „o minoritate radicala care nu va asculta niciun argument, oricat de rational ar fi”. Deloc intamplator, declaratia in acest sens a fost facuta imediat dupa intalnirea cu reprezentantii Chevron. Si pentru a fi sigur ca romanii au aflat de vizita sa in SUA, Victor Ponta a acordat patru interviuri televiziunilor din Romania, in direct de la Washington, in care subiectul principal a fost cel cu privire la gazele de sist. Principalul argument in sprijinul exploatarii gazelor de sist este “modelul american”.

Incurajari de la vicepresedintele Joe Biden

Intrebat daca a discutat despre acest subiect cu vicepresedintele Joe Biden, Ponta a raspuns ca oficialul american l-a incurajat sa urmeze exemplul SUA. „Sunt doua lucruri importante: in primul rand – Romania, ca si alte tari din zona, mergeti pe aceasta noua tehnologie, care, iata, in America a produs un milion de locuri de munca, a dus pretul gazului la o treime fata de Europa, relanseaza economia americana. Vreti sa faceti acest lucru sau continuati sa depindeti de importurile de gaz din Rusia, ca acolo este producatorul, nu? Iar decizia mea, ca prim-ministru, si a guvernului, si sunt convins ca am si sprijinul cel putin al majoritatii parlamentare, daca nu cumva si al altor forte politice, a fost - da, vrem sa nu mai depindem de importuri”, a relatat Ponta.

Din delegatie nu au facut parte nici ministrul Economiei, Andrei Gerea, si nici ministrul pentru marile proiecte, Dan Sova. Au fost, in schimb, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, si ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Niciun rezultat in ceea ce priveste programul Visa Waiver

Un alt punct important in agenda delegatiei de la Bucuresti a fost cel legat de programul Visa Waiver. Premierul Victor Ponta s-a intalnit, miercuri, cu mai multi reprezentanti ai Congresului american despre sansele pe care le are Romania sa fie inclusa in programul de liberalizare a regimului vizelor.

Concluzia a fost cea anticipata: si anume ca nu depinde de executivul de la Bucuresti. „Nu vreau sa creez iluzii desarte, nu vreau sa fac anunturi pompoase si dupa aceea oamenii sa ma traga de maneca: «Domnule, ai zis la Washington ca se rezolva». Pot doar sa spun, asa cum a fost si cu Schengen, ca ceea ce tinem de noi am facut. Mai departe, ce tine de altii, vedem cand e momentul!”, a explicat Ponta.

Read more...

Merkel: Zona euro are nevoie de mai multa coordonare in privinta politicilor economice

Tarile din zona euro au nevoie de o coordonare mai buna a politicilor economice pentru a ramane competitive la nivel international si pentru a stimula cresterea, a declarat, joi, cancelarul german, Angela Merkel, informeaza Mediafax.

             

Declaratia cancelarului vine in contextul eforturilor Germaniei de a convinge partenerii europeni sa acorde Comisiei Europene puteri mai ample de supraveghere a politicilor economice ale statelor membre, potrivit New York Times.

"Zona euro trebuie sa colaboreze mai mult, mai strans decat in prezent", a spus Merkel, inaintea unui summit la Bruxelles al liderilor celor 28 de state membre UE.

Reprezentantii statelor UE vor discuta si urmatorii pasi ai introducerii unei uniuni bancare care ar trebui sa stabilizeze sistemul financiar european.

Statele nu au ajuns inca la un acord referitor la organizarea si finantarea unei autoritati europene capabile sa salveze sau sa lichideze institutii fiananciare cu probleme.

Read more...
Subscribe to this RSS feed