Items filtered by date: Wednesday, 19 November 2014 - Like - stiri Alba Iulia

1 Decembrie la Alba Iulia

România se naște aici, în fiecare an de la 1918 încoace. Alba Iulia a fost și rămâne dovada primului impuls, locul în care s-a desăvârșit lupta pentru unitate a românilor, locul sfânt în care Dumnezeu a deșteptat o națiune, iar noi nu facem altceva decât să-i prețuim existența contopită cu a României Mari. Alba iulia nu e doar un loc. E unicul loc născut românește, modelat de români și desăvârșit de unire, e locul în care primești mai mult decât dăruiești, construit pe istorie și gata să-și scrie istoria.

În mod firesc, și în acest an, vom avea parte de toate festivismul angajant și sobru care comprimă în câteva episoade o întreagă istorie. Te deum, parada militară, depuneri de coroane, tot ceea ce exprimă respectul pentru ceea ce ne-au făgăduit și au împlinit înaintașii. Suntem din nou gazde primitoare pentru acei români care au conturată în inimă România și care, într-o atmosferă de reculegere și pietate, se întâlnesc an de an la congresul Spiritualității Românești.

Sărbătoarea din acest an cuprinde în program și un eveniment excepțional, un concert simfonic susținut de Filarmonica de Stat a Republicii Moldova din Chișinau (30 noiembrie, ora 19.00, Casa de Cultură a Sindicatelor), un dar neprețuit de la orașul înfrățit cu Alba Iulia. Spre deosebire de anul trecut, Festival de Romania include în programul zilei de 1 Decembrie  o paradă militară, spre încântarea tuturor celor care admiră spiritul cazon (1 decembrie, Bulevardul 1 Decembrie 1918). Soliile cetăților de scaun vor fi primite pe terasa Sălii Unirii pe 1 Decembrie. Desigur, nu vom pierde din vedere tinerii, pe care îi incurajam să se bucure de viața trăită în Cetate și pentru care avem “volum” la scenă, artiști pe măsură și multă voie bună. Delia, Andra, Iris vor menține ridicată cota de distracție. Vom semnala tuturor celor prezenți la Alba Iulia faptul ca Cetatea Alba Carolina va sărbători în 2015 un tricentenar, 300 de ani de când s-a început construcția acestei moșteniri sfinte pentru noi. În mod curent, Primaria și Consiliul Județean Alba colaborează eficient în astfel de momente.

În weekendul dedicat Zilei Naționale va fi inaugurat și Parcul Sărbătorilor de Iarnă.

Bugetul alocat de Primăria Alba Iulia pentru Ziua Națională este de 200 000 lei. Manifestările sunt realizate în colaborare cu Consiliul Județean Alba.

 

Read more...

Alba: Prefectul Gheorghe Feneser multumeste tuturor factorilor implicati in procesul electoral din judet

Prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer doreşte să mulţumească tuturor factorilor implicaţi în procesul electoral, care prin aportul adus au făcut posibilă desfăşurarea în condiţii optime a scrutinului electoral în judeţul nostru.

„Contribuţia  instituţiilor implicate în organizarea alegerilor prezidenţiale a fost una substanţială, personalul propriu, membrii BEJ,  preşedinţii şi membrii secţiilor de votare, reprezentanţii Inspectoratul Judeţean de Poliţie, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei de Statistică şi autorităţilor locale dând dovadă de profesionalism şi seriozitate desăvârşită, procesul electoral desfăşurându-se fără incidente majore. Felicit totodată cetăţenii judeţului Alba, care prin prezenţa numeroasă la vot au dat dovadă de un profund simţ civic. Doresc să informez opinia publică, că în cursul zilei de astăzi au fost predate la Biroul Electoral Central buletinele şi toată documentaţia corespunzătoare judeţului Alba, fiind definitivată astfel întreaga procedură aferentă organizării alegerilor prezidenţiale.”  a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.

Instituţia Prefectului – Judeţul Alba

Read more...

BEC - rezultate finale provizorii

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut 54,43% din voturi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică, iar reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56%, potrivit datelor comunicate, miercuri, de Biroul Electoral Central (BEC), după centralizarea proceselor verbale din toate cele 18.847 secții de votare, reprezentând 100%.

Candidatul dreptei la președinție a fost votat de aproape 6.288.769 de români, în timp ce șeful PSD a adunat 5.264.383 de voturi.

Aceste rezultate au fost publicate după numărarea tuturor voturilor, dintre care valabil exprimate au fost 98,58%, iar nule 1,41%.

Numărul de alegători care s-au prezentat la urne înscriși în listele electorale permanente — 10.042.721. Cei care au votat în altă secție de votare decât cea în care au fost arondați conform domiciliului — 1. 569.668, iar numărul total al celor care au votat utilizând urna specială a fost de 106.955 persoane.

Potrivit BEC, numărul total al alegătorilor care au votat în străinătate a fost de 379.116.

BEC va mai primi în cursul zilei de miercuri procese verbale scrise privind centralizarea votului din județe, urmând ca joi să fie încheiat procesul verbal final și trimis spre validare la CCR, a precizat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.

Read more...

Necropola din epoca bronzului de la Sebes

Joi, 20 noiembrie 2014, ora 11.30 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisată expoziția, Necropola din epoca bronzului de la Sebeș. Cu această ocazie vor fi prezentate rezultatele cercetărilor arheologice preventive desfășurate în zona municipiului Sebeș, în punctul Între răstoace, în anul 2011. De semnalat, că în acestă locație au fost descoperite 61 de morminte de incinerație în urne, atribuite culturii Wietenberg. Printre piesele de inventar funerar se numără vase ceramice și mărgele din pastă vitroasă. 
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcția Județeană pentru Cultură Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Read more...
Subscribe to this RSS feed