Items filtered by date: Monday, 08 March 2021 - Like - stiri Alba Iulia

Primele două cazuri de infectare cu tulpina braziliană de coronavirus, confirmate în România

Primele două cazuri de infectare cu tulpina braziliană de coronavirus au fost confirmate luni în România, anunță Institutul Național de Sănătate Publică.

Secvențierea probelor s-a făcut la Institutul Matei Balș din București. Ambele cazuri confirmate sunt din București. Într-unul dintre cele două cazuri, sursa infectării nu a putut fi stabilită.

Unul dintre cazuri este un bărbat în vârstă de 38 de ani, din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente, fără istoric de călătorie și fără contact cunoscut cu caz confirmat cu COVID 19. Sursa infectării nu a fost stabilită, precizează Institutul Național de Sănătate Publică.

Al doilea caz este un bărbat, în vârstă de 57 de ani, tot din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente și care ar proveni dintr-un focar de colectivitate cu 3 cazuri, sursa posibilă fiind unul dintre colegi.

Anchetele epidemiologice pentru cele două cazuri sunt în desfășurare.

Cornelia Stanciu

magnanews.ro

 

 

 

Read more...

A fost eliminată restricția de vârstă pentru serul AstraZeneca

Autoritățile au luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca, anunță, luni, reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). De acum și cei peste 55 de ani pot folosi serul.

„În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca”, anunță, luni, CNCAV, conform Mediafax.

Măsura vine ca urmare a apariției noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în care vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani, conform rezumatului caracteristicilor produsului.

„Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză”, arată sursa citată.

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață. Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.

 

 

 

Read more...

Procurorii deschid dosar penal în urma dezvăluirilor despre pacienți cu COVID-19 sedați și legați de pat

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu se va autosesiza în cazul dezvăluirilor făcute de un fost asistent medical din Spitalul Județean Sibiu, cu privire la nereguli identificate în secția ATI COVID. Potrivit acestuia, pacienții erau legați și sedați.

În acest caz va fi deschis un dosar penal de cercetare pentru omor, anunță prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, potrivit publicației Turnul Sfatului.

Un lucrător medical de la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Sibiu acuză faptul că pacienții cu COVID ar fi legați de paturi, cu răni la mâini din cauza feșelor și sedați cu anestezice și sedative extrem de puternice pentru a nu se mai agita.

Dezvăluirile au fost făcute sub protecția anonimatului, pentru publicația Turnul Sfatului.

„Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile. Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă”, a declarat asistentul medical.

Una din cele mai grave probleme semnalate de cadrul medical este legată de procedura de intubare. Spune că se ajunge mult prea ușor la această procedură, chiar și atunci când în realitate nu este nevoie. Potrivit acestuia, se recurge la intubare pentru liniștea medicilor și asistentelor: un pacient intubat nu mai face gălăgie.

 

 

 

 

Read more...

VIDEO Meghan Markle a acuzat familia regală britanică de rasism și că a împins-o la un pas de sinucidere

Meghan Markle, soţia Prinţului Harry, a acuzat familia regală britanică de rasism, de proliferarea unor minciuni şi că a împins-o la un pas de sinucidere, într-un interviu exploziv de două ore acordat duminică seară jurnalistei de televiziune Oprah Winfrey.

În interviul special difuzat duminică seară în Statele Unite de postul CBS, Meghan Markle i-a dezvăluit prezentatoarei Oprah Winfrey că unii dintre membrii familiei regale britanice au exprimat în faţa soţului ei, prinţul Harry, anumite îngrijorări legate de culoarea pielii pe care urma să o aibă primul lor copil, Archie, relatează revista Variety.

Meghan, în vârstă de 39 de ani, care este metisă – mama ei este afro-americană, iar tatăl este caucazian -, a mai spus că a fost naivă înainte de a deveni un membru al familiei regale britanice în urma căsătoriei sale cu prinţul Harry şi că, după nunta lor din 2018, a sfârşit prin a avea gânduri suicidare şi de automutilare.

Ea afirmat şi că a solicitat ajutor din partea casei regale şi a evocat posibilitatea unei internări într-o clinică medicală. „Mi s-a spus că nu puteam să fac acest lucru, pentru că nu ar fi benefic pentru instituţie”, a dezvăluit Meghan, citată de AFP.

În acelaşi interviu, Meghan a dezvăluit că al doilea copil al cuplului va fi o fetiţă, care se va naşte în vara acestui an.

Ea a mai spus că fiului lor Archie, în vârstă de un an, i-a fost negat titlul de prinţ din cauza îngrijorărilor existente în rândul familiei regale legate de culoarea pielii sale.

„Ei nu au vrut ca el să fie prinţ”, a declarat Meghan în acel interviu difuzat duminică seară de CBS. „Au existat conversaţii despre cât de închisă ar putea fi culoarea pielii lui atunci când se va naşte”, a adăugat fosta actriţă americană.

Meghan a refuzat să dezvăluie numele persoanelor care au făcut acele declaraţii, spunând că „ar fi foarte vătămător pentru identitatea lor”. La fel a procedat şi Prinţul Harry: „A fost ciudat. Am fost şocat”.

Ducesa de Sussex a mai spus că Palatul Buckingham a refuzat să acorde protecţie fiului lor şi că anumiţi membri ai casei regale considerau că Archie nu trebuia să primească un titlu princiar, deşi acesta ar fi fost în conformitate cu tradiţia casei regale.

Ducii de Sussex au explicat retragerea lor din casa regală a Marii Britanii şi plecarea lor în Statele Unite prin presiunea mediatică insuportabilă şi prin lipsa de susţinere dovedită de familia regală.

„Am făcut tot ce era posibil” pentru a rămâne în rândul familiei regale, a afirmat prinţul Harry, explicând că s-a confruntat la rândul lui cu tulburări de natură psihologică din cauza acelor situaţii tensionate.

Harry a dezvăluit că familia lui i-a tăiat sursele de finanţare şi că tatăl lui, Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, l-a dezamăgit şi, la un moment dat, a încetat să îi mai răspundă la telefon. Harry a adăugat că a reluat între timp legătura cu tatăl lui şi că lucrează alături de acesta la îmbunătăţirea relaţiei lor.

Palatul Buckingham nu a făcut deocamdată niciun comentariu public despre acest interviu.

Meghan a descris familia regală britanică drept nepăsătoare şi lipsită de sinceritate şi a acuzat-o pe Kate – soţia Prinţului William, fratele mai mare al soţului ei – că a făcut-o să plângă înainte de nunta ei cu Prinţul Harry.

Deşi familia regală, inclusiv Prinţul Charles, a fost criticată în mod deschis în acest interviu, Meghan şi Harry nu au atacat-o în mod direct pe regina Elisabeta a II-a.

Totuşi, Meghan spune că a fost redusă la tăcere de către „The Firm” („Firma) – eufemism care desemnează familia regală britanică – şi că rugăminţile ei de a primi ajutor atunci când era afectată de acele comentarii rasiste şi atunci când se afla în situaţii dificile nu au fost ascultate.

„Nu mai voiam să trăiesc. Şi acesta a fost un gând foarte clar, real şi constant înspăimântător. Şi îmi amintesc cât de mult m-a alinat Harry”, a adăugat fosta actriţă americană.

Anunţul prin care Harry şi Meghan au dezvăluit în ianuarie 2020 că intenţionau să renunţe la îndatoririle lor regale a plasat familia regală britanică într-o veritabilă criză. Luna trecută, Palatul Buckingham a confirmat că această despărţire va fi permanentă, în contextul în care fostul cuplu princiar doreşte să îşi construiască o viaţă independentă în Statele Unite.

Prinţul Harry, în vârstă de 36 de ani, a spus că a renunţat la îndatoririle lui regale din caza lipsei de înţelegere în rândul familiei regale şi pentru că se temea că istoria urma să se repete – o referire directă la moartea mamei lui, Prinţesa Diana, în 1997.

„M-am simţit cu adevărat dezamăgit”, a spus Prinţul Harry, vorbind despre tatăl lui. „Familia mea literalmente mi-a tăiat sursele de finanţare”, a adăugat el.

Harry a negat informaţiile potrivit cărora i-ar fi ascuns reginei Elisabeta a II-a, bunica lui pe linie paternă, intenţiile lui de a se îndepărta de monarhia britanică, dar a dezvăluit că, la un moment dat, tatăl lui a încetat să îi mai răspundă la telefon.

„Am avut trei conversaţii telefonice cu bunica mea şi două conversaţii cu tatăl meu, înainte ca el să nu-mi mai răspundă la telefon. Apoi, el m-a întrebat: ‘Poţi să relatezi toate lucrurile acestea în scris?'”, a declarat Prinţul Harry.

Prinţul Harry l-a evocat în acelaşi interviu şi pe Prinţul William şi a spus că cei doi prinţi se aflau „pe traiectorii diferite”, confirmând o anumită relaţie tensionată între ei, dar şi-a afirmat încă o dată afecţiunea pentru fratele lui mai mare.

Criticii lui Harry şi Meghan spun că fostul cuplul princiar dorea să beneficieze de toată strălucirea conferită de poziţiile lor privilegiate, dar fără dedicaţia şi atenţia mediatică aduse de acel statut special.

În schimb, pentru susţinătorii cuplului, felul în care au fost trataţi Meghan şi Harry arată o instituţie britanică învechită, care a criticat o femeie modernă şi metisă, pe alocuri cu aluzii rasiste.

Ducesa de Sussex a dezvăluit că nu a ştiut cu adevărat înainte de nuntă ce însemna să se căsătorească cu un membru al familiei regale britanice.

„Aş spune că am intrat în această căsătorie într-o manieră naivă, pentru că nu am crescut ştiind prea multe despre familia regală”, a precizat ea.

Totodată, Meghan a precizat că nu a fost plătită pentru a acorda acest interviu.

Interviul acordat de Harry şi Meghan va fi difuzat şi în Marea Britanie, luni seară, de postul ITV.

După ce regina Elisabeta a II-a a confirmat retragerea lor definitivă din rândul membrilor cu rol activ ai casei regale britanice, la sfârşitul unei perioade de observaţie de un an, ducele şi ducesa de Sussex şi-au pierdut ultimele titluri oficiale în februarie 2021.

Instalaţi iniţial în Canada, apoi în California, în Montecito, Prinţul Harry şi soţia lui au înfiinţat o fundaţie, Archewell, şi au semnat parteneriate de producţie audio-video cu companiile Netflix şi Spotify.

Sursa: Agerpres

 

 

 

 

 

 

 

Read more...

O persoană a murit, după o explozie în Aiud

O butelie de oxigen a explodat în incinta unui operator economic din Aiud, rezultând decesul unei persoane, iar o alta a suferit atac de panică.

Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, în urma exploziei au rezultat două victime: un bărbat de 64 de ani care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul, iar un bărbat de 46 de ani este asistat medical de către echipajul SMURD, având atac de panică.

Detaşamentul de Pompieri Aiud intervine pentru acordare primului ajutor medical la un accident de muncă produs în incinta unui operator economic din municipiul Aiud. Din primele informaţii este vorba despre o butelie de oxigen care a explodat”, informează ISU Alba.

 

 

 

 

Read more...

Cea mai tânără bunică din lume, la 23 de ani, este din România. Povestea tinerei din judeţul Vaslui

Tânăra din judeţul Vaslui a doborât recordul deţinut de o britanică, devenind cea mai tânără bunică din lume, la doar 23 de ani, scrie Adevărul.

Rifca Stănescu, o femeie din judeţul Vaslui, a ajuns pe prima pagină a ziarelor internaţionale, după ce a devenit cea mai tânără bunică din lume, la doar 23 de ani. 

Tânăra a născut la vârsta de 12 ani şi spune că şi-a dorit toată viaţa ca fiica ei să nu ajungă în aceeaşi situaţie. Lucrurile nu au stat deloc aşa, iar Maria, fata Rifcăi, a născut chiar mai devreme decât mama sa, la vârsta de 11 ani. 

În cadrul comunităţii în care trăieşte Rifca, fetele se mărită foarte devreme, chiar ea căsătorindu-se la 11 ani, cu Ionel Stănescu, care avea 13 ani. 

Astfel, presa internaţională scrie că familia din judeţul Vaslui a doborât un alt posibil record mondial, mama Rifcăi devenind străbunică la vârsta de 40 de ani. Până să nască fiica Rifcăi, cea mai tânără bunică din lume era o britanică, în vârstă de 26 de ani. 

Adevărul

Tricotat: Rifca cu soțul Ionel și nepotul Ion

 Rifca cu soțul Ionel și nepotul Ion

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686