Items filtered by date: Thursday, 26 July 2018 - Like - stiri Alba Iulia

EXPLOZIE în apropierea ambasadei SUA de la Beijing, în urma detonării unei bombe

O explozie s-a înregistrat joi în apropierea ambasadei SUA de la Beijing, aparent în urma detonării unei bombe, a anunţat un oficial american, precizând că doar atactorul a fost rănit în urma incidentului, informează site-ul cotidianului The Guardian, consultat de Mediafax.

Imagini şi înregistrări postate pe Twitter şi reţelele de socializare arată o coloană de fum ridicându-se din zona unei intersecţii aflate în apropierea ambasadei şi mai multe maşini de poliţie în preajma reprezentanţei diplomatice.

Un martor ocular a declarat pentru agenţia Reuters că poliţia cercetează un vehicul parcat în apropierea ambasadei.

Cotidianul Global Times relatează că anterior, în cursul dimineţii de joi, în zona ambasadei, o femeie care a turnat benzină pe ea a fost luată de poliţie. Însă momentan nu există vreo confirmare că ar exista vreo legătură între acest incident şi explozia înregistrat mai târziu.

O persoană a detonat o bombă în apropierea ambasadei SUA, şi doar atacatorul a fost rănit în urma deflagraţiei, a declarat un purtător de cuvânt al reprezentanţei diplomatice americane.

"A fost o explozie astăzi (joi, n.red.) în jurul orei 13 (ora României, 8.00) în spaţiul public din apropierea colţului de sud-est al complexului ambasadei. Potrivit ofiţerului de securitate regională al ambasadei, o persoană a detonat o bombă. În afară de atacator nu au mai fost alţi răniţi. Poliţia locală a intervenit", a declarat un purtător de cuvânt al Ambasadei SUA pentru cotidianul The Guardian.

Postul BBC News relatează că poliţia de la Beijing a comunicat că "un presupus dispozitiv de tip petardă" a cauzat un mic incendiu. Atacatorul a suferit răni la nivelul braţelor în urma incidentului şi a fost transportat la spital, însă viaţa acestuia nu este în pericol.

 

 

 

Read more...

Prima reacţie a lui Adrian Zuckerman, nominalizat de Trump pentru funcţia de ambasador în România

Adrian Zuckerman, avocatul nominalizat de Donald Trump pentru funcţia de ambasador al SUA în România, are o primă reacţie la propunerea preşedintelui american. Într-un răspuns pentru STIRIPESURSE.RO, acesta a declarat că este onorat de propunerea lui Trump.

"Sunt flatat şi profund onorat să fi fost nominalizat de preşedintele Trump pentru a fi următorul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România. Sunt de asemenea recunoscător preşedintelui Trump pentru încrederea lui în mine. Nominalizarea va fi trimisă la Senatul Statelor Unite pentru aprobare. Până când Senatul nu va avea ocazia să se pronunţe asupra nominalizării mele, nu pot să fac afirmaţii publice pe teme referitoare la nominalizarea mea, la Statele Unite sau la România", a declarat Adrian Zuckerman.

("I am flattered and deeply honored to have been nominated by President Trump to be the next United States Ambassador to Romania. I am also most thankful to President Trump for his trust and confidence in me. My nomination is being sent to the United States Senate to seek its advice and consent. Until the Senate has had the opportunity to review and act on my nomination, I am not in a position to engage publicly with regard to any issues with respect to my nomination, the United States or Romania.")

content-image

Președintele american Donald Trump l-a nominalizat miercuri pe Adrian Zuckerman, care a emigrat din România în SUA la vârsta de zece ani, pentru postul de ambasador al Statelor Unite la București, se arată într-un comunicat publicat de Casa Albă. Trump schimbă puțin regulile și nu trimite un diplomat de carieră în fruntea unei ambasade cu rol foarte important, România fiind partener strategic al SUA.

Adrian Zuckerman este un avocat admis în Baroul din New York în 1984 şi este partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

Adrian Zuckerman a fost co-preşedinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York. A deţinut şi funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board – New York.

Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York.

Zuckerman are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în Drept este obţinută la New York Law School (1983).  Zuckerman este un avocat admis în Baroul din New York în 1984 şi este partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed