Items filtered by date: Monday, 23 May 2016 - Like - stiri Alba Iulia

Parchetul General - Precizari privind ancheta in cazul mortii lui Condrea

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, 23 mai, în temeiul dispoziţiilor art. 325 Cod procedură penală, preluarea de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, a cauzei privind accidentul rutier produs la data de 22 mai 201.

Dosarul a fost înregistrat, iniţial, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În seara zilei de 22 mai 2016, o echipă mixtă formată din poliţişti şi criminalişti din cadrul I.P.J. Ilfov, coordonată de un procuror, s-a deplasat la locul accidentului pentru efectuarea cercetării la faţa locului. Totodată, au fost identificaţi doi martori oculari care au fost audiaţi.

În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat şi transportat la sediul organelor de poliţie în vederea efectuării de cercetări.

Din primele verificări şi acte efectuate a rezultat că, la data de 22 mai 2016, ora 18:30, în timp ce conducea un autoturism marca Opel din direcţia Buftea către Corbeanca, conducătorul auto a ieşit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto.

În cursul zilei de astăzi se continuă cercetarea la faţa locului de către poliţişti şi experţi ai Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea unui procuror, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Read more...

ANUNT CONCURS INGRIJITOR BATRANI LA DOMICILIU

Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia scoate la concurs 1 post de îngrijitor bătrâni la domiciliu pentru Serviciul Socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice Alba Iulia.

Cerinţele candidatului:

  1. Minim studii medii cu diplomă de bacalaureat
  2. Capacitate de organizare şi planificare a activităţilor curente
  3. Personalitate dinamică, comunicativă, organizată
  4. Loialitate şi confidenţialitate
  5. Constituie avantaj studiile în domeniul asistenţei sociale.

Descrierea postului:

  1. Asigură un flux informaţional eficient între Serviciu, Partenerii acestuia şi beneficiarii de servicii sociale;
  2. Organizează activităţile din cadrul aşezământului social;
  3. Redactează documente, rapoarte, informări, comunicări generale;
  4. Întocmeşte dosarele beneficiarilor conform standardelor de calitate în vigoare;
  5. Menţine relaţiile cu familiile beneficiarilor sau cu aparţinătorii acestora; 
  6. Propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii sociale din cadrul Aşezământului;
  7. Păstrează legătura dintre beneficiari şi alte instituţii sociale

Persoanele interesate pot depune sau trimite un Curriculum Vitae la sediul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, str. B-P. Haşdeu, nr. 15 A sau la adresa de e-mail: filantropia_ortodoxă@yahoo.com, până cel târziu la data de 31.05.2016. Detalii la telefon 0757/698630.

Candidaţii selectaţi vor fi invitaţi la un interviu, a cărui dată va fi stabilită de comun acord cu aceştia. Toate candidaturile vor fi analizate cu obiectivitate şi în deplină confidenţialitate. Nu vor fi luate în considerare candidaturile care nu vor îndeplini condiţiile minimale solicitate în specificaţiile postului.

Asociaţia îşi rezervă dreptul de a testa competenţele declarate de către candidaţi.

Read more...
Subscribe to this RSS feed