Items filtered by date: Friday, 13 November 2015 - Like - stiri Alba Iulia

"Aferim!" va rula in cinematografele din SUA

Filmul "Aferim!" regizat de Radu Jude va rula în cinematografele din Statele Unite ale Americii începând cu 22 ianuarie, au declarat reprezentanți ai producătorilor.

Filmul va fi prezentat în sălile de cinema din New York, Los Angeles și San Francisco. "Aferim!" este propunerea României la Oscar 2016, la categoria "Cel mai bun film într-o limbă străină, alta decât engleza". 
De asemenea, filmul lui Jude a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, la categoria "Cel mai bun scenariu european".

Lungmetrajul "Aferim!" a câștigat, la începutul anului, trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin, dar și numeroase alte premii (Trofeul Orașului Lisabona și Premiul de Distribuție la IndieLisboa, Le Bayard d'Or pentru cea mai bună imagine la Namur, Premiul Publicului la Let's CEE Viena, distincția FIPRESCI la Miskolc în Ungaria).

Din distribuția filmului fac parte Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu și Dan Nicolaescu.

Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul — Cătălin Cristuțiu, iar sound designul este semnat de Dana Lucreția Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia, de Augustina Stanciu. Consilier istoric al filmului a fost Constanța Vintilă-Ghițulescu, iar producător — Ada Solomon. 
Lungmetrajul este până în prezent cel mai de succes film românesc al anului, înregistrând aproape 77.000 de spectatori în sălile de cinema.

"Aferim!" este o producție HiFilm, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films și HBO România.

AGERPRES

Read more...

ALBA IULIA: Concert orchestra de camera

Duminică, 15 noiembrie 2015, ora 19, la Casa de cultură a studenţilor din Alba Iulia, va avea loc concertul aniversar al Orchestrei de cameră Augustin Bena. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi de Centrul de Cultură Augustin Bena Alba şi va avea ca invitaţi pe dirijorul Vlad Agachi şi pe pianistul japonez Tadashi Imai. Programul va cuprinde lucrări din creaţia marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart.
Pianistul Tadashi Imai, născut în Nakagawa cântă de la vârsta de 11 ani, iar la numai 14 ani obţinea deja primele premii la concursuri de gen.
Acesta a absolvit Academia Regală de Muzică din Londra, și a susţinut turnee şi concerte în Anglia, Franţa, Ungaria, Olanda, Polonia şi Germania. A cântat în compania celor mai mari muzicieni ai lumii cum ar fi Alexandre Satz, Aviram Reichert, Zhou Guanren, Maxim Vengerov, Collin Karr etc.
Vlad Agachi este unul dintre cei mai tineri dirijori români, fiind îndrumat la Berlin de unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii, Daniel Barenboim. Are un stil personal în arta dirijatului fiind un dirijor deschis publicului şi departe de sobrietatea caracteristică genului muzical în care activează. A susţinut concerte în toate oraşele importante ale ţării şi în Sua, Portugalia, Polonia, Moldova, Rusia, Peru.
Născut la Cluj Napoca a studiat la Universitatea de muzică din Bucureşti, în paralel la două secţii: Trombon şi dirijat orchestră. În prezent este doctorand la aceeaşi instituţie. Şi-a desăvârşit studiile fiind bursier în Polonia şi a participat la cursuri de măiestrie în SUA, Israel, şi Portugalia.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed