Disney a declarat rasiste şi a scos din grilă Peter Pan, Pisicile Aristocrate și Dumbo

După ce a fermecat generații de copii, Peter Pan a ajuns acum pe o listă de filme interzise. Conducerea postului Disney a decis să nu permită copiilor sub vârsta de șapte ani să urmărească clasicul desen animat.

Conducerea postului Disney a decis să nu permită copiilor sub vârsta de șapte ani să urmărească clasicul desen animat Peter Pan, apărut în 1953, pe serviciul său de streaming. Motivul: postul Disney este îngrijorat că pelicula conține stereotipurile rasiale, arată Daily Mail, conform Newsweek.

Alte trei filme preferate de cei mici și de familii – Pisicile Aristocate, Swiss Family Robinson și Dumbo – au fost, de asemenea, eliminate pentru încălcarea „recomandărilor de conținut” care au fost puse recent în aplicare.

Principalul motiv pentru care Peter Pan a fost blocat este faptul că prezintă un trib al nativilor americani ai cărui membri sunt denumiți „roșii”.

În filmul Pisicile aristocrate din 1970 apare un personaj pisică siameză numit Shun Gon, ai cărui ochi înclinați și dinții proeminenți au fost interpretați ca o caricatură a oamenilor din Asia de Est.

Swiss Family Robinson, care a fost realizat în 1960, a fost criticat pentru pirații „față galbenă” și „față întunecată”.

Anca Apostol 

magnanews.ro

 

 

 

Last modified onTuesday, 26 January 2021 12:26

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686