420 de ani de la intrarea marelui voievod Mihai Viteazul în Alba Iulia

420 de ani de la intrarea marelui voievod Mihai Viteazul în Alba Iulia

COMUNICAT DE PRESĂ

Orice bibliotecă publică ce ființează pe teritoriul României are și importantul rol de depozitar al memoriei culturale locale, ceea ce îi transferă obligația de a păstra și conserva patrimonial de profil dar și de a aduce în atenția publică informații importante din sau despre comunitatea locală. Urmare a acestei atribuții bine definite de legislația în vigoare, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba aduce în atenția publică viața și activitatea unor personalități importante, din toate domenile, care au marcat într-un fel hotărâtor destinul locuitorilor din acest colt de țară.

În acest context, în programul manifestărilor dedicate împlinirii a 420 de ani de la intrarea în Alba Iulia a marelui voievod român Mihai Viteazul, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Fundația Alba Iulia 1918 „Pentru Unitatea și Integritatea României” organizează lansarea la Alba Iulia a cărții Legăturile lui Mihai Viteazul cu Turda scrisă de autorul Petru Suciu.

Activitatea va avea loc în prezența autorului, vineri 1 noiembrie 2019, ora 12:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Cu acest prilej va fi vernisată si o mica expoziție cu carte dedicată marelui voievod roman, Mihai Viteazul, carte ce se află în colecțiile bibliotecii. Dintre cărțile expuse se detașează o raritate bibliofilă editată în anul 1915, la Institutul de Arte Grafice „C. Sfetea” din București și intitulată „Mihai – Vodă Viteazul”. Cartea a apărut în colecția Biblioteca Societăței „Steaua” și îl are ca autor pe Alex. Lăpedatu.

Evenimentul face parte din programul 4ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.9. Lansări de carte, program ce face parte din proiectul de management pentru 2017-2020 al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top