Logo
Print this page

Triplu eveniment editorial și muzical în organizarea Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba - Invitat cantautorul Adrian Sărmășan

Triplu eveniment editorial și muzical în organizarea Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba - Invitat cantautorul Adrian Sărmășan

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba organizează miercuri 10 aprilie 2019 și joi 11 aprilie 2019 un triplu eveniment cultural ce îmbină în mod fericit cartea, lectura și muzica. Evenimentele culturale îl vor avea ca invitat special pe cantautorul Adrian Sărmășan care își va lansa cu acest prilej volumele de versuri Zâmbesc fără frică și Raiul lupilor îngeri și albumul intitulat Dimineți în 2 și va susține un recital de muzică folk.

Primul eveniment va avea loc la Blaj, în 10 aprilie 2019, în cadrul priectului 4.10 Caravana literară scriitori în școală. Caravana va poposi începând cu ora 12:00 la Colegiul Național ,,Inochentie Micu Clain” unde elevii și profesorii vor participa la lansarea celor 2 cărți și a albumului și la un recital Adrian Sărmășan. Din programul evenimentului mai fac parte un moment artistic susținut de elevii colegiului coordonați de prof. Claudia Raica Oancea și de un interviu cu cantautorul. A doua Caravană literară va avea loc în data de 11 aprilie 2019 de la ora 12:00, la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” din Alba Iulia. Și în această unitate de învățământ, elevii ciclului gimnazial coordonați de doamna director adjunct Mirela Ianc vor avea prilejul să se întâlnească cu muzica și versul de bună calitate, ambele purtînd semnătura artistului Adrian Sărmășan.

În ambele școli, managerul Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, domnul Silvan Stâncel, va prezenta și va oferi din partea instituțiilor organizatoare volumul Opere – Octavian Goga, volum promovat de Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, în cadrul proiectului 8.9 România 100.

Tot miercuri 10 aprilie 2019, cu începere de la ora 18:00, Sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, va găzdui în cadrul proiectului 4.9 Lansări de carte, un periplu lirico-muzical, în care publicul albaiulian va avea prilejul să asculte muzică live în interpretarea lui Adrian Sărmășan și un moment recitativ susținut de Felicia Colda. Despre proiecte, autor și cărțile lansate va vorbi  prof. Daniela Floroian, care va și modera cele trei evenimente. La final autorul va oferi autografe pe cărți și albume. Intrarea la evenimente este liberă.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba iar parteneri în organizare sunt Inspectoratul Școlar Județean Alba, Colegiul Național ,,Inochentie Micu Clain” Blaj și Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Alba Iulia.

Adrian Sărmășan este poet, compozitor, cantautor și interpret de muzică folk, pop, country și rock. A debutat muzical în anul 1979 și a primit numeroase premii la concursuri muzicale naționale. A fost nr. 1 în topurile muzicale din România iar în anul 2017 a obținut trofeul ,,Omul cu chitara” acordat la Gala Premiilor Muzicale Radio România 2017.

 

 

 

© Albaiulianul. All rights reserved.