OZN gigantic, pictat intr-o biserica veche din Romania

Sursa imagine: ziarulevenimentul.ro Sursa imagine: ziarulevenimentul.ro

În România exista numeroase mânăstiri sau biserici care adăpostesc icoane și picturi bizare. Cel mai ciudat este faptul că nu de puține ori, fie specialiștii sau chiar oamenii obișnuiți au identificat diverse obiecte spațiale neidentificate, informează Realitatea.net.

Ce cauta OZN-urile în picturile murale este greu de explicat, dar din acest motiv nu putem trece neobservata legătura dintre diverse specii extraterestre și tot ceea ce vrea sa însemne religie, potrivit Efeneride,ro.

De cele mai multe ori, specialiștii români nu se dau în vânt după elucidarea acestor mistere, motiv pentru care, de fiecare dată, trebuie să apară câte o organizație din străinătate sau câte un specialist pentru a ne deschide ochii cu privire la misterele care ne înconjoară.

Așa s-a întâmplat și la Biserica Mânăstirii din Sighișoara, unde o echipă de specialiști, din cadrul Organizației de Cercetare a Fenomenelor Extraterestre și a OZN-urilor din Israel (EURA), a descoperit o pictură murală pe care este înfățișat un OZN gigant.

Gilli Schechter și Hannan Sabat, ufologi israelieni, au primit mai multe fotografii de la un turist care a vizitat biserica respectivă. Se poate observa un OZN imens care plutește în derivă, scoțând fum, deasupra unei clădiri. Mai jos de acest scenariu este înscris mesajul în limba germană, spune: "Israel, pune-ți speranța în Dumnezeu".

Presa din străinătate a relatat cu lux de amănunte aceasta poveste și susține că în orașul în care s-a născut Vlad Țepeș, cunoscut sub numele de Dracula, există o biserică în care un pictor anonim a înfățișat un OZN care pare să se prăbușească pe Terra.

Specialiștii EURA susțin că vechimea picturii este greu de stabilit, având în vedere că mânăstirea a fost clădită în secolul al XIV-lea, după care a fost distrusă și reconstruită în secolul al XVII-lea. Totuși, cercetătorii estimează că fresca ar fi fost realizată după 1523, data la care Biblia a fost tradusă și în limba germană.

 

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top