Items filtered by date: Friday, 13 April 2018 - Like - stiri Alba Iulia

Chinezii vor să cultive cartofi pe lună

Misiunea lunară chineză Chang E 4, prevăzută să fie lansată în cadrul programului spaţial naţional la sfârşitul anului acesta, va încerca să cultive pe satelitul terestru plante şi legume, precum cartoful, ca parte a experimentelor prevăzute pentru o viitoare colonie spaţială, informează agenţia Xinhua, citată de EFE, scrie Agerpres.

Chang E 4, a doua sondă spaţială chineză care va ateriza pe suprafaţa selenară, va transporta un mic recipient cu seminţe de cartof şi de gâscariţă (arabidopsis), o plantă erbacee, astfel încât să poată să se dezvolte şi să înflorească pe Lună.

Sonda va transporta şi ouă de viermi de mătase, iar evoluţia acestui material biologic va fi înregistrată video pentru a putea fi controlată de pe Terra.

Experimentul, numit 'minibiosfera lunară', a fost selecţionat dintre cele peste 200 cuprinse în programul spaţial chinez şi a fost conceput de 28 de universităţi chineze, în frunte cu facultatea din Chongqing.

Programul Chang E (care şi-a primit numele de la zeiţa care potrivit legendei chineze trăieşte pe Lună) a început odată cu lansarea primei sonde orbitale în 2007, iar de atunci au fost instalaţi pe orbita selenară patru sateliţi.

Scopul final al programului este trimiterea pe termen lung a unui echipaj uman pe Lună, deşi nu a fost încă stabilită data acestei misiuni, care potrivit experţilor ar putea avea loc în anul 2036.

corectnews.com

 

 

 

Read more...

Ambasador rus: Nu poate fi exclusă posibilitatea unui RĂZBOI între Rusia şi SUA

Prioritatea este evitarea unui conflict, deoarece nu poate fi exclusă posibilitatea unui război între Rusia şi Statele Unite, a afirmat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, cerând Administraţiei Donald Trump să nu lanseze niciun atac asupra Siriei, scrie Mediafax.

Consiliul de Securitate ONU nu a reuşit să aprobe un proiect de rezoluţie privind atacurile chimice din Siria.

În timpul reuniunii Consiliului de Securitate ONU, Vasili Nebenzia i s-a adresat direct ambasadorului SUA, Nikki Haley: "Ameninţările pe care le proferaţi faţă de Siria ar trebui să ne facă pe toţi să fim foarte îngrijoraţi, pe toţi, deoarece este posibil să ne aflăm în pragul unor evenimente foarte triste şi grave. Vă cer încă o dată, vă implor, să nu aplicaţi planurile pe care le pregătiţi în prezent pentru Siria".

După reuniunea ONU, ambasadorul Rusiei le-a spus jurnaliştilor, potrivit cotidianului Le Figaro şi agenţiei de presă Reuters: "Prioritatea urgentă este evitarea riscului izbucnirii unui război".

citește mai departe pe corectnews.com

 

 

 

Read more...

Iohannis a dat avizul pentru Dosarul Revoluției. Iliescu, Roman și Voiculescu pot fi urmăriți penal

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie a.c., ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu - Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii,  având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.

În data de 2 aprilie a.c., procurorul general, Augustin Lazăr, a cerut preşedintelui României încuviinţarea urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii în cazul lui Ion Iliescu, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), a lui Petre Roman, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României şi faţă de Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României, în dosarul Revoluţiei.

 

 

 

Read more...

Garda Apulum reîncepe spectacolele

Vineri, 13 aprilie 2018, ora 18.00 în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina din Alba Iulia vor reîncepe spectacolele de reconstituire antică susținute de Garda Apulum. Pentru început, în luna aprilie, spectacolele vor avea loc de la ora 18.00, în fiecare vineri, urmând ca celelalte reprezentații, care se vor întinde până în prima jumătate a lunii octombrie, să se desfășoare de la ora 19.00.

Garda Apulum este o trupă de reconstituie istorică antică compusă din patru formații, Legiunea XIII GeminaLupii ApoulonuluiLudus Apulensis și Magna Nemesis. Formațiile sunt alcătuite din voluntari albaiulieni care încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local. De precizat că trupele au luat naștere în urma unor proiecte derulate de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, fiind coordonate de istoricii albaiulieni Liviu Zgârciu și Tudor Roșu.

Spectacolele sunt susținute de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia și Asociației pentru Istorie Vie Alba Iulia.

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed