Items filtered by date: Saturday, 18 November 2017 - Like - stiri Alba Iulia

Ministerul Agriculturii sesizează Consiliul Concurenței pentru a analiza scumpirea alimentelor

Consiliul Concurenței a fost sesizat în privința scumpirilor apărute la alimente, în special la ouă, carne și produse lactate, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au scos în evidență motive obiective care să determine majorări de prețuri, iar instituția nu are instrumente și prevederi legale pentru a interveni pe piață, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Am sesizat Consiliul Concurenței pentru a analiza situația pe care am găsit-o în piață în această perioadă, referitoare la scumpirile produselor alimentare, la ouă, lapte, produse din lapte — și aici vorbim în special de unt, întrucât din analizele pe care le-am făcut am constatat că nu sunt motive obiective care să determine creșterea de prețuri. Cerem sprijinul Consiliului Concurenței pentru a vedea dacă nu cumva sunt elemente care vizează o înțelegere între comercianți, pentru că altfel nu se explică. Ministerul Agriculturii a transmis deja o adresă oficială către Consiliul Concurenței în care solicită instituției să analizeze scumpirea alimentelor", a precizat Petre Daea.

Acesta susține că "a luat la pas" în aceasta perioadă mai multe piețe și magazine din București și a constatat "anomalii și lucruri de neînțeles", în condițiile în care nu au fost înregistrate creșteri în costurile de producție, însă prețul alimentelor s-a dublat la raft, în unele cazuri.

"Am mers în piețe și în magazine și am văzut care sunt prețurile la raft. Ne-am dus la producători ca să vedem care sunt costurile de producție și dacă în costuri au apărut modificări, ca urmare a scumpirii vreunui element ce compune costul de producție și am constatat că nu există. Poate doar acele mici modificări care apar în fiecare an, când temperaturile scad, dar care nu justifică scumpirile din piață. De aceea am solicitat Autorității de Concurență să facă o analiză, pentru a vedea dacă nu sunt alte cauze, întrucât Ministerul Agriculturii nu are instrumente și nici prevederi legale pentru a interveni pe piața. Este o preocupare a mea, pentru a descifra cauzele scumpirii alimentelor, în condițiile în care nu sunt creșteri pe costurile de producție. De exemplu, carnea de porc a scăzut la producători, iar la raft crește. Oul pleacă de la producător cu 36 de bani și ajunge la raft cu un leu, iar la unt este o situație similară. Sunt anomalii și lucruri de neînțeles", a explicat ministrul Agriculturii.

Creșterea tarifelor la energie și carburanți, dar și o depreciere rapidă a leului, au însemnat costuri în plus pentru producători și transportatori și, implicit, prețuri mai mari la raft pentru principalele produse alimentare, însă nu o dublare a acestora. Ouăle au ajuns să coste în prezent peste un leu bucata, iar prețul untului aproape că s-a dublat și el.

Citește mai departe pe corectnews.com

 

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686