Items filtered by date: Tuesday, 03 March 2015 - Like - stiri Alba Iulia

VOTEAZA Simona Halep jucatoarea lunii februarie!

  • Published in Sport

Potrivit site-ul oficial al  Asociatia de Tenis Feminin (WTA) Simona Halep, locul 3 WTA, câştigătoare a ultimei ediţii a turneului Premier 5 de la Dubai, se numără printre cele trei sportive care candidează la titlul de jucătoarea de tenis a lunii februarie.

Titlul de la Dubai îi oferă Simonei Halep cele mai mari șanse să câștige aceasta distincție acordată de WTA în fiecare lună.

În afara jucătoarei române, au mai fost nominalizate Lucie Safarova din Cehia, care a câştigat luna trecută turneul de la Doha, şi Andrea Petkovic din Germania, care s-a impus la turneul de la Anvers, fără să joace finala, în urma abandonului spaniolei Carla Suarez Navarro.

Simona Halep mai este nominalizată pe site-ul WTA şi pentru lovitura lunii februarie, cu o minge din meciul cu Daniela Hantuchova, din cadrul turneului de la Dubai

Cei ce doresc să voteze în acest sondaj o pot face până joi, rezultatele urmând să fie anunțate vineri de WTA.

Read more...

77 pentru "Romania noului val"

Astăzi, 3 martie 2015,ora 17.30, Primul-ministru Victor Ponta se întâlnește ‎la Palatul Victoria (Sala Transilvania)‎ cu autorii cărții ”România noului val”.

Volumul colectiv "România noului val"  reunește în premieră 77 de tineri antreprenori, voluntari, activiști, analiști, consultanți, tineri diplomați, manageri, jurnaliști ce oferă o paletă largă de viziuni originale asupra viitorului României, în contextul revoluțiilor culturale globale provocate de tehnologie și de democratizarea cunoașterii.

Printre autori se numără și Gruia Ioan Bumbu, președintele Asociației Pakiv Romania și președinte al Romanian IVLP Alumni Association.

În capitolul “Lideri emergenți și leadership românesc în secolul XXI”, prin eseul “Minorități și Rețele”, domnul Bumbu subliniază idea creării unei sfere naționale nonteritoriale Romani, care i-ar transforma pe romi dintr-o minoritate marginalizată într-o entitate națională. “În cazul în care acest model s-ar extinde la toate minoritățile, s-ar schimba și sensul de MINORITATE, creându-se astfel o sferă politică internațională, unde cu toții sunt bineveniți să negocieze pentru propriile lor identități și drepturi”, a susținut albaiulianul Gruia Ioan Bumbu.

Cartea este împărțită în patru capitole: “Industriile creative. Revoluție cu puterea imaginației”, “Lideri emergenți și leadership românesc în secolul XXI”, “Noua economie a cunoașterii. Antreprenoriatul de a treia generație” și “Predicțiile Generației Y”.

Proiectul colaborativ este o premieră în România atât din perspectiva contributorilor, cât și a tematicilor abordate.

Această carte este prima platformă din România care abordează cele mai noi teme globale precum democratizarea cunoașterii, inovația în domeniul energiei, guvernanța digitală și creativitatea, noi direcții în cultură, educația alternativă și transformarea educației prin design, arhitectura deschisă, noua cinematografie, exoeconomia, urbanismul participativ, leadershipul feminin, minorități și rețele, guvernanța corporativă, tehnologiile disruptive, open data și e-government, agricultura reinventată, revoluția roboților industriali, monedele digitale, explorarea și colonizarea spațiului, comunitățile vulnerabile, gândirea divergentă, etc.

Volumul constituie un puternic semnal că România este capabilă să producă elite tinere racordate la fluxurile globale de idei, de cunoaştere.

Cartea se recomandă a fi o resursă importantă pentru întreaga societate contemporană, decidenți guvernamentali, pentru ONG-uri sau actori privați cu preocupare directă în acordarea agendei România mileniului 3, cu lumea ideilor inovatoare care stau la baza viitoarei economii globale.

"România noului val" este o abordare proaspătă și implicată despre mari teme de gândire globală a tinerilor școliți peste hotare și reîntorși acasă cu expertiza și suflul schimbării. O mostră premium a ceea ce poate România să livreze în context european și global.

Volumul cuprinde 591 de pagini și are la bază conceptul de crowdsourcing, atât în ceea ce privește elaborarea sa, cât și politica de marketing.

Deținătorul drepturilor de autor este Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686