Items filtered by date: Sunday, 14 September 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Profesorii vor primi 150 de euro pentru dezvoltare profesionala

Potrivit agenției Agerpres, ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie. a declarat că profesorii vor primi din nou bani pentru dezvoltare profesională, însă aceasta va fi majorată la 150 de euro.

"Știți că bugetele au crescut, ne uităm în execuția bugetară, nu în promisiuni. Deja după doi ani putem să vedem execuția bugetară. Eu sunt convins că și pentru 2015 vor crește sumele, în plus am încercat și vom folosi la maximum resursele europene, fondurile structurale în lunile următoare. Profesorii vor primi din nou acel instrument, cândva era 100 de euro, acum vor fi 150 de euro pentru dezvoltare profesională", a precizat ministrul.

El a afirmat că Ministerul Educației încearcă să clarifice problema cu naveta cadrelor didactice.

"Încercăm să clarificăm problema cu naveta elevilor și a cadrelor didactice. Problema elevilor cu naveta este clarificată de anul trecut, asigurând surse de finanțare. Și naveta cadrelor didactice trebuie clarificată, pentru că unele unități administrativ-teritoriale decontează, iar altele nu. Am stabilit că vom analiza acest subiect să vedem cum reușim unitar la nivel național să se facă decontarea, introducându-se, evident, niște plafoane. Sunt cazuri greu de crezut: 120 de kilometri dus, 120 de kilometri întors în fiecare zi. Trebuie să vedem exact cum stau lucrurile și să finanțăm această navetă".

În ceea ce privește Programul "Bani de liceu", Remus Pricopie a spus că suma alocată va crește până la aproximativ 250 de lei de la 180 de lei. "Nu se va întâmpla de la 15 septembrie, dar în lunile următoare, pentru "Bani de liceu", suma alocată lunar va crește. Estimarea mea este spre 250 de lei de la 180 de lei", a afirmat Pricopie.

 

Read more...

David Cameron: Executarea prin decapitare a lui David Haines, ''un act de rautate pura''

Premierul britanic David Cameron a convocat duminică o reuniune a comitetului pentru situații de urgență a guvernului său după ce britanicul David Haines, lucrător în domeniul ajutorului umanitar, a fost ucis de către militanți ai grupării Statul Islamic (SI), transmite Reuters.

Sâmbătă seară, militanții SI au difuzat o înregistrare video cu executarea prin decapitare a lui David Haines, ce era ținut ostatic de mai mult timp. Imaginile sunt similare celor cu execuțiile a doi jurnaliști americani, James Foley și Steven Sotloff, difuzate luna trecută.

Persoana care apare pe înregistrarea video ca fiind cel care îl execută pe Haines este numită ''Jihadi John'' de media occidentală, are un accent britanic și este aceeași cu executantul jurnaliștilor americani James Foley și Steven Sotloff. Serviciile de securitate britanice încearcă în prezent să îl identifice pe ''Jihadi John'' folosind tehnologia de recunoaștere a vocii.

David Cameron, care a revenit la Londra sâmbătă noaptea, a calificat uciderea lui Haines drept ''un act de răutate pură'' și a promis aducerea vinovaților în fața justiției. "Uciderea unui angajat umanitar nevinovat este o crimă îngrozitoare și demnă de dispreț. Vom face tot ce putem pentru a-i vâna pe acești criminali și a ne asigura că ei vor fi aduși în fața justiției", a menționat Cameron, într-un comunicat de presă.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686