Items filtered by date: Monday, 27 January 2014 - Like - stiri Alba Iulia

Daft Punk a fost marele câştigător al premiilor Grammy 2014

  Duoul francez Daft Punk a fost marele câştigător al celei de-a 56-a ediţii a galei premiilor Grammy, după ce a obţinut cinci trofee, inclusiv pentru cel mai bun album al anului şi pentru cea mai bună înregistrare a anului.

  În afară de premiile Grammy pentru cel mai bun album al anului („Random Access Memories”) şi cea mai bună înregistrare a anului („Get Lucky”, cu Pharrell Williams & Nile Rodgers), grupul Daft Punk a mai obţinut trofeele categoriilor „cea mai bună interpretare a unui grup pop” („Get Lucky”, cu Pharrell Williams & Nile Rodgers), „cel mai bun album electronic” („Random Access Memories”) şi „cel mai bun montaj al unui album non-clasic” („Random Access Memories”), informează bbc.co.uk, citat de Mediafax.
  Duoul hip-hop Macklemore & Ryan Lewis, care primise şapte nominalizări, a obţinut patru trofee - pentru cel mai bun artist debutant, cel mai bun album rap („The Heist”), cel mai bun cântec rap şi cea mai bună interpretare rap („Thrift Shop”).
  Pe de altă parte, Justin Timberlake, în vârstă de 32 de ani, care a revenit pe scena muzicală anul trecut după o pauză de cinci ani, cu albumul „The 20/ 20 Experience”, a câştigat trei premii Grammy din şapte nominalizări - pentru cel mai bun cântec R&B („Pusher Love Girl”), cea mai bună colaborare rap („Holy Grail”, cu Jay Z) şi cel mai bun videoclip („Suit and tie”, cu Jay Z) -, iar adolescenta neozeelandeză Lorde a obţinut două trofee, inclusiv pentru cântecul anului („Royals”).
  Sir Paul McCartney s-a numărat printre artiştii care au obţinut câte două premii - pentru cea mai bună muzică de film şi cel mai bun cântec rock („Cut Me Some Slack”), o colaborare cu membrii supravieţuitori ai formaţiei Nirvana, iar în timpul galei de duminică s-a reunit cu Ringo Starr, fostul său coleg din trupa The Beatles. Legendara formaţie britanică a fost recompensată anul acesta cu un premiu Grammy onorific pentru întreaga carieră.
  De altfel, în afară de trupa britanică The Beatles, au mai primit premii Grammy onorifice pentru întreaga carieră grupul pop american Isley Brothers, cântăreţul creol Clifton Chenier, cântăreţul american de muzică country Kris Kristofferson, pionierii muzicii electronice Kraftwerk, violonistul american Maud Powell (cu titlu postum) şi compozitorul mexican Armando Manzanero.
  Gala Grammy 2014 a fost deschisă de Jay-Z şi soţia sa, cântăreaţa Beyonce. Jay Z, care conducea în topul nominalizărilor, cu nouă, a obţinut doar două trofee Grammy, pentru colaborări cu Justin Timberlake.
  De asemenea, în timpul galei de duminică seară, Madonna s-a alăturat duoului Macklemore and Lewis pentru a interpreta imnul anti-homofobic „Same Love”, în timp ce peste 30 de cupluri au luat parte în direct la o ceremonie de căsătorie în masă.
  Printre celelalte momente muzicale importante ale galei s-au numărat Daft Punk, Nile Rodgers şi Pharrell Williams, care au cântat alături de Stevie Wonder hitul ”Get Lucky”.
  Premiile Grammy 2014 au fost decernate duminică seară, la Staples Center din Los Angeles, în 82 de categorii.

Lista câştigătorilor principalelor premii Grammy 2014:


Albumul anului: „Random Access Memories”, Daft Punk

Înregistrarea anului: „Get Lucky”, Daft Punk feat Pharrell Williams & Nile Rodgers

Cântecul anului: „Royals”, Lorde

Cel mai bun album pop: „Unorthodox Jukebox”, Bruno Mars

Cea mai bună colaborare rap: „Holy Grail”, Jay Z featuring Justin Timberlake

Cel mai bun cântec rock: „Cut Me Some Slack”, Sir Paul McCartney cu Dave Grohl, Krist Novoselic şi Pat Smear

Cea mai bună interpretare rock: „Radioactive”, Imagine Dragons

Cel mai bun album rock: „Celebration Day”, Led Zeppelin

Cea mai bună interpretare hard rock/ metal: „God is Dead”, Black Sabbath

Cea mai bună interpretare pop a unui duo/grup: „Get Lucky”, Daft Punk feat Pharrell Williams & Nile Rodgers

Cel mai bun artist debutant: Macklemore & Ryan Lewis

Cel mai bun album alternative: „Modern Vampires Of The City”, Vampire Weekend

Cea mai bună muzică de film: „Live Kisses”, Sir Paul McCartney

Cel mai bun videoclip: „Suit and Tie”, Justin Timberlake

Cel mai bun album R&B: „Girl On Fire”, Alicia Keys

Cel mai bun cântec R&B: „Pusher Love Girl”, James Fauntleroy, Jerome Harmon, Timothy Mosley şi Justin Timberlake

Cea mai bună interpretare R&B: „Something”, Snarky Puppy cu Lalah Hathaway.

Cea mai bună interpretare R&B tradiţională: „Please Come Home”, Gary Clark Jr.

Cel mai bun album rap: Macklemore & Ryan Lewis, „The Heist”

Cel mai bun cântec rap: Macklemore & Ryan Lewis, „Thrift Shop”

Cea mai bună interpretare rap: Macklemore & Ryan Lewis, „Thrift Shop”

Cel mai bun album pop tradiţional: „To Be Loved”, Michael Buble

Cel mai bun album urban contemporary: „Unapologetic”, Rihanna.

Cea mai bună înregistrare dance: „Clarity”, Zedd featuring Foxes

Cel mai bun album dance/ electronic: Daft Punk, „Random Access Memories”

Cel mai bun producător, non-clasic: Pharrell Williams

Cel mai bun album latino pop: „Vida”, Draco Rosa

Cel mai bun album latin rock/ urban/ alternative: „Treinta Dias”, La Santa Cecilia.

Cel mai bun album latin jazz: „Song for Maura”, Paquito D'Rivera şi Trio Corrente

Cel mai bun album tropical latin: „Pacific Mambo Orchestra”, Pacific Mambo Orchestra

Cea mai bună interpretare country solo: „Wagon Wheel”, Darius Rucker

Cea mai bună interpretare a unui duo/ grup country: „From This Valley”, The Civil Wars

Cel mai bun cântec country: „Merry Go 'Round”, Kacey Musgraves, Shane McAnally şi Josh Osbourne

Cel mai bun album country: „Same Trailer Different Park”, Kacey Musgraves

Cel mai bun cântec gospel: „If He Did It Before ... Same God (Live)”, Tye Tribbett

Cel mai bun album gospel: „Greater Than (Live)”, Tye Tribbettlatin

Cel mai bun album blues: „Get Up!”, Ben Harper cu Charlie Musselwhite

Cel mai bun album folk: „My Favorite Picture of You”, Guy Clark

Cel mai bun album americana: „Old Yellow Moon”, Emmylou Harris şi Rodney Crowell

Cel mai bun album bluegrass: „The Streets of Baltimore”, Del McCoury Band

Cel mai bun album reggae: „Ziggy Marley in Concert”, Ziggy Marley

Cel mai bun album world music: „Live: Singing for Peace Around the World”, Ladysmith Black Mambazo, şi „Savor Flamenco”, Gypsy Kings

Cel mai bun album pentru copii: „Throw a Penny in the Wishing Well”, Jennifer Gasoi

Cel mai bun audiobook: „America Again: Re-Becoming the Greatness We Never Weren't”, Stephen Colbert

Cel mai bun album de comedie: „Calm Down Gurrl”, Kathy Griffin

Cel mai bun album new age: „Love's River”, Laura Sullivan

Cel mai bun album de jazz vocal: „Liquid Spirit”, Gregory Porter

Cel mai bun album de jazz instrumental: „Money Jungle: Provocative in Blue”, Terri Lyne Carrington

Cel mai bun album al unui ansamblu de jazz: „Night in Calisia”, Randy Brecker, Wlodek Pawlik Trio şi Kalisz Philharmonic

Pop instrumental album: „Steppin' Out”, Herb Alpert

Cea mai bună compilaţie cu muzică de film: „Sound City: Real to Reel”, Dave Grohl şi mulţi alţii

Cel mai bun album cu muzică de film: „Skyfall”, Thomas Newman

Cel mai bun cântec pentru visual media: „Skyfall”, Adele şi Paul Epworth

Cel mai bun album cu muzică de teatru: „Kinky Boots”, Cyndi Lauper, Billy Porter, Stark Sands, Sammy James Jr., Stephen Oremus şi William Wittman

Producătorul anului, clasic: David Frost

Cea mai bună compilaţie muzicală: „Pensamientos for Solo Alto Saxophone and Chamber Orechestra”, Clare Fischer

Cea mai bună interpretare orchestrală: „Sibelius: Symphonies Nos. 1 & 4”, dirijor Osmo Vanska

Cea mai bună înregistrare de operă: „Ades: The Tempest”, Thomas Ades, Simon Keenlyside, Isabel Leonard, Audrey Luna, Alan Oke, Jay David Saks

Cea mai bună interpretare corală: „Part: Adam's Lament”, dirijor Tonu Kaljust

Cel mai bun scurtmetraj muzical: „Suit & Tie”, Justin Timberlake featuring Jay Z, David Fincher, Timory King

Cel mai bun lungmetraj muzical: „Live Kisses”, Paul McCartney, Jonas Akerlund, Violaine Etienne, Aron Levin şi Scott Rodger

Cel mai bun album istoric: „The Complete Sussex and Columbia Albums” al lui Bill Withers, Leo Sacks, Joseph M. Palmaccio, Tom Ruff şi Mark Wilder, şi „Charlie is My Darling”, al lui Teri Landi, Andrew Loog Oldham, Steve Rosenthal şi Bob Ludwig.
Sursa: Digi24.ro

Read more...

Cameron cere UE sa nu impiedice proiectele gazelor de sist cu reglementari impovaratoare

  Premierul britanic David Cameron a facut un apel la adresa liderilor europeni sa nu impiedice proiectele pentru gaze de sist cu reglementari impovaratoare, avertizand ca investitorii in energie vor merge in caz contrar in alte parti ale lumii, informeaza Mediafax, citand Financial Times.
  Cameron a spus la Forumul Economic Mondial de la Davos ca Europa are nevoie sa invete din lectiile Americii, unde exploatarea gazelor de sist a redus preturile energiei destinate industriei, incurajand companiile sa creeze locuri de munca in Statele Unite.
  Premierul britanic a aratat ca pretul scazut al energiei, dereglementarea si consolidarea fiscala sunt componente esentiale pentru revenirea la crestere economica puternica, dupa mai multi ani de declin.
  "Daca Uniunea Europeana sau tarile membre vor impune reglementari premature, impovaratoare pentru exploarea gazelor de sist in Europa, atunci investitorii se vor orienta rapid in alte parti", a avertizat seful Executivului de la Londra, citat de Financial Times.
  Cameron a spus ca preturile energiei pentru industrie sunt doar un sfert in SUA fata de cele din Europa, iar reglementarile nu vor face decat ca Europa sa se infranga singura, pentru ca petrolul si gazele vor continua sa fie produse din plin in alte parti.
  Premierul britanic a fost intr-o dispozitie ofensiva la Davos, remarcand redresarea economica din Marea Britanie si spunand audientei ca Europa are nevoie de o doza de "bun simt practic conservator".
  El a cerut totodata liderilor de afaceri prezenti la discutii ca convinga politicienii sa adopte mai multe politici economice liberale.
  Cameron a fost insa interpelat sa explice cum se potriveste discursul sau pro-globalizare cu propunerea de a limita migratia din noile state membre ale UE in Marea Britanie.
  Premierul a explicat ca vrea doar sa opreasca oamenii sa calatoreasca in Marea Britanie pentru a cere beneficii sociale si ca nu vrea sa restrictioneze dreptul acestora sa calatoreasca pentru a munci.
  O exceptie este cazul viitoarelor extinderi ale UE, situatii in care Cameron crede ca sunt necesare perioade mai lungi de tranzitie, pentru a opri migratia de amploare din tarile sarace catre Occident.
Sursa: corectnews.com

Read more...

Connect-R a devenit tatic!

  • Published in Monden

  Connect-R a devenit tatic in dimineata zilei de duminica, atunci cand Misha, sotia sa, a nascut o fetita de nota 10. Artistul este in culmea fericirii si de abia asteapta sa petreaca cat mai mult timp impreuna cu familia.
  “Glorie si slava Domnului Iisus , !!!! Ea este Maya !!! Iubirea noastră !!!!!:)“, a scris el pe Facebook, postand si o poza cu fetita.
  Micuta Maya va fi botezata de Pepe, care deja le doreste tot binele din lume proaspetilor parinti (reginele.ro).

Read more...

Supărată că prietenul a părăsit-o şi nu-i mai răspunde la telefon, o tânără din Alba Iulia i-a luat oglinzile retrovizoare de la autoturism. A fost surprinsă de jandarmi şi riscă dosar penal

  Sâmbătă, 25 ianuarie a.c., la ora 17.00 un bărbat a sunat la 112 şi a solicitat ajutor deoarece constatase că-i dispăruseră oglinzile retrovizoare ale autoturismului proprietate personală. Cazul a fost preluat de un echipaj de jandarmerie care l-a contactat pe păgubit şi a aflat de la acesta că există deja un suspect. Este vorba de o tânără, se pare, fostă prietenă a bărbatului, care, în urmă cu şase luni ar mai fi săvârşit o faptă asemănătoare.  Interpelată de jandarmi, femeia a recunoscut că ea este autoarea furtului, şi şi-a motivat gestul prin aceea că, în acest fel, a dorit să-l convingă pe fostul prieten să-i răspundă la telefon.

  Identificată ca fiind Marcela S. ( 30 de ani ), domiciliată în municipiul Alba Iulia, pe numele acesteia au fost întocmite acte de constatare fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.  Cercetările în cauză vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Read more...

Cât va ţine iarna. Vestea bună pe care o dă Ion Sandu, directorul general al ANM

  Vom avea maximum o lună de iarnă, iar fenomenele meteorologice actuale vor ajuta culturile agricole din sudul ţării, unde sunt probleme în ceea ce priveşte rezerva de umiditate din sol, iar stratul de zăpadă le va proteja de temperaturile foarte scăzute, a declarat Ion Sandu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
  „În sud erau probleme, cu 7 litri de precipitaţii în toată luna. Agricultorii erau destul de speriaţi, pentru că este periculos. Acest viscol vine ca la carte, adică mai întâi zăpadă şi apoi viscol. Vor fi temperaturi de minus 10 — minus 15 grade, dar stratul de zăpadă este protector şi lucrurile vor sta bine în vară cu recolta, iar după aceea începe temperatura să crească spre temperaturi normale. De exemplu, dacă la Bucureşti ajunge la minus 10 grade noaptea, între 30 (ianuarie — n.r.) şi 4 februarie vom avea minus 5 grade. O creştere de 5 grade ne aduce la temperaturi normale. Din 4 februarie, până în data de 12 — 13 (februarie — n. r.) va fi din nou o scădere în jur de minus 10 grade, după care s-ar cam termină aceste evenimente mai dure, să zicem”, a spus  Sandu, la B1 TV.
  Potrivit acestuia, ar putea să mai fie un episod de vreme rea în perioada 29 — 30 ianuarie.
„Luni şi marţi va fi o pauză, dar chiar dacă va ninge este nesemnificativ şi pentru autorităţi şi pentru populaţie. Dacă ninge şi nu mai bate vântul nu este nicio problemă. Zăpada va fi slabă de luni după-masă şi marţi, vântul nu mai este puternic decât pe Marea Neagră, deci este o pauză în acest sens. Chiar dacă ninge, ninge fără implicaţii. După aceea, pe 29 — 30 ianuarie este un semnal că vine din nou un ciclon din Marea Mediterană şi este posibil să se amplifice tot în partea de sud, sud-est”, a adăugat el.
VREMEA. Conexiune între vremea din SUA şi cea din Europa
  Potrivit lui Sandu a precizat că între vremea extrem de rece din SUA şi cea din Europa există o conexiune: „Este o legătură directă sau aproape directă. Căldura din ianuarie din Europa — că nu a fost numai în România — are legătură cu ce s-a întâmplat în America. Un ciclon care se formează în ocean are partea rece în spate şi partea caldă în faţă. Fiind un blocaj de la Câmpia Rusă şi până la centrul Europei — blocaj înseamnă o masă de aer cu presiune foarte mare care nu a putut fi mişcată până acum a blocat orice ciclon care se forma în ocean şi rămânea cu partea rece pe americani şi cu partea caldă pe Europa. Deci, este aproape directă legătura între vremea din SUA şi cea din Europa. Este o deblocare în acest moment, semnalele sunt că se revine un pic după data de 12 februarie, deci avem maximum o lună de iarnă şi nu cu intensitatea celei din America, datorită configuraţiei sinoptice”.
  Şcolile din judeţele din sudul şi sud-estul ţării, aflate sub avertizare cod portocaliu de viscol şi ninsori, vor fi închise în perioada următoare. Viscolul şi ninsorile au dus la închiderea mai multor autostrăzi, drumuri naţionale şi judeţene.
Sursa:www.gandul.info

Read more...

Washington Post: România n-are duşmani externi, dar are şapte servicii. Cu toate astea, nu poate găsi un avion

  Ştirea prăbuşirii avionului pilotat de Adrian Iovan în Munţii Apuseni a ajuns în presa americană cu o urmă de stupefacţie în faţa faptului că România, „o ţară cu 19 milioane de locuitori, dar fără duşmani externi, are şapte servicii de informaţii” şi, cu toate acestea, nu a putut localiza epava unui avion de mici dimensiuni „pentru ca salvatorii să ajungă suficient de repede la victime”.
  Depeşa Associated Press de la Bucureşti publicată de Washington Post în secţiunea „Europa” a cotidianului american menţionează şi că „unul din cele şapte servicii, a investit 40 de milioane de euro în sistemul de apelare de urgenţă şi, cu toate acestea, cele şase telefoane ale supravieţuitorului care a apelat 112 nu au părut să fie suficiente pentru a primi ajutor la timp”.
  Serviciile de informaţii la care se face referire, fără a fi nominalizate, sunt Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Informaţii Externe (SIE), Serviciul de Telecomunicaaţii Speciale (STS), Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), Direcţia Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI (aşa-numitul „Doi şi un sfert”), Direcţia Generală de Informaţii a Armatei (DGIA), în fapt şase la număr. Al şaptelea serviciu post-decembrist, Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), înfiinţat de Mircea Ionescu Quintus în 1991 în cadrul Ministerului Justiţiei, a fost desfiinţat în 2006 de Monica Macovei, fiind considerat nenecesar. În acelaşi an, prin Hotărâre de Guvern s-a înfiinţat, în schimb, Direcţia pentru Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar (DPCMC), o structura în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, justificată cu argumentul că ar preveni acţiuni ilegale ticluite în închisori.
„Românii au răspuns cu furie”
  Titrată de Washigton Post „Prăbuşirea unui avion mic în România dezlănţuie mânia publică”, povestea aeronavei care a aterizat forţat luni, în Munţii Apuseni, include reacţia autorităţilor după operaţiunea de salvare în lipsa coordonatelor, „furia publică crescândă”, dar şi „încercarea premierului Victor Ponta de a salva aparenţele”.
  „Căderea unui avion de mici dimensiuni în munţi nu ar fi, în mod obişnuit, un motiv suficient să înfurie o întreagă ţară sau să ameninţe Guvernul”, constată autorul depeşei, contabilizându-i inclusiv pe „cei patru oficiali, cu tot cu ministrul de Interne, care au demisionat sau au fost daţi afară”.
  Situaţia în România a fost însă diferită. „Românii au răspuns cu furie pe reţelele de socializare sau în talk-show-uri după ce s-a aflat că cel maai puţin afectat dintre răniţi sunase de şase ori să ceară ajutorul autorităţilor. Patru ore şi jumătate le-a luat localnicilor şi pădurarilor să localizeze epava avionului căzut în Transilvania la 1400 de metri altitudine”, scrie Washington Post.


  Publicaţia surprinde şi starea de spirit a celor care au observat din exterior, însă „lipiţi de buletinele de ştiri”, o reacţie guvernamentală. „Guvernul în general nu face nimic şi nu a făcut nimic nici de această dată pentru a localiza avionul. Operaţiunea de salvare a fost ca un şvaiţer. Erau găuri peste tot”, rezumă profesorul de aviaţie Nicolae Şerban Tomescu, citat de AP.
7 servicii de informaţii la 19 milioane de locuitori şi „niciun duşman extern”
  Furia publică a mers „în crescendo”, observă autorul, dând şi o explicaţie: „mulţi au considerat că Guvernul nu a fost în stare să strângă echipamente de localizare, dar este dispus să investească în tehnică de supraveghere”. „România, o ţară cu 19 milioane de locuitori fără duşmani externi are şapte servicii de informaţii, incluzându-l pe cel intern (SRI, n.red.) şi spionajul extern (SIE, n.red.). Activiştii pentru democraţie susţin că cei de la putere folosesc serviciile pentru a obţine avantaje necinstite în lupta politică şi pentru a dezgropa informaţii compromiţătoare”, scrie Washington Post.
  Serviciul indicat explicit în presa americană, între cele 7, ca fiind una dintre instituţiile care a amplificat nemulţumirea în rândul opiniei publice, este STS. „Unul din motivele furiei este acela că STS, unul din cele şapte servicii, a investit 40 de milioane de euro în sistemul de apelare de urgenţă şi, cu toate acestea, cele şase telefoane ale supravieţuitorului care a apelat 112 nu au părut să fie suficiente pentru a primi ajutor la timp”, scrie publicaţia.
Strategia guvernamentală: „salvarea aparenţelor”
  Aşa cum se vede de la Washington, „reculul e al Guvernului care se pregăteşte să câştige noile alegeri prezidenţiale în noiembrie”. „Ponta încearcă să salveze aparenţele, întrucât el a fost cel care a spus într-un tlak-show luni seară că toţi cei şapte pasageri au supravieţuit. Pentru românii lipiţi de buletinele de ştiri, filmul evenimentelor a fost prezentat prima oară de un oficial al statului ca având un final fericit”, arată autorul căruia nu-i scapă nici replica post-factum, devenită celebră, a fostului şef al ISU, Ion Burlui: „Iarna nu-i ca vara şi la munte nu-i ca la câmpie”.
  Concluziile sunt trase de observatorii români la întreg filmul evenimentelor: „Pilotul a făcut tot ce a putut să îi salveze, dar autorităţile au fost neglijente. De ce le-a luat atât de mult timp? Şi dacă se pierdeau, tot ar fi trebuit să ajungă mai devreme. Nimeni nu trebuia să moară”, crede Iuliana Popescu, agent de securitate, citată de Washington Post.
Sursa:www.gandul.info

Read more...

"Voluntariat pentru SM", marţi 28 ianuarie, la Prefectura Alba

  Asociaţia SM Speromax Alba organizează Gala Voluntarilor- " Voluntariat pentru SM" . Evenimentul va avea loc marţi, 28 ianuarie, începând cu ora 14.30, la Prefectura Alba, în sala Mihai Viteazul,
  Evenimentul are ca scop exprimarea recunoştinţei faţă de aportul adus de voluntari în activităţile desfăşurate de Asociaţie, pe parcursul anului 2013. 

Read more...

Semnificaţii istorice pentru 27 ianuarie

1756 - S-a născut Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor austriac, recunoscut ca unul dintre cele mai mari genii ale omenirii. (m. 5 decembrie 1791)

1823 - S-a născut compozitorul francez Edouard Lalo, a cărui creaţie a cuprins operă, simfonii, concerte pentru vioară şi violoncel (m. 22 aprilie 1892).

1832 - S-a născut scriitorul Lewis Carroll (Charles Lutwidge Dodgson) autorul cărţii "Alice în Ţara Minunilor" (m. 14 ianuarie 1898)

1901 - A încetat din viaţă compozitorul italian Giuseppe Verdi (n. 9 octombrie 1813), celebru pentru operele scrise ("Aida", "Rigoleto", "Trubadurul", etc)


1902 - S-a născut chimistul Ilie G. Murgulescu, preşedinte al Academiei Române între anii 1963-1966 (m. 28 octombrie 1991)

1903 - A fost fondată, la Bucureşti, "Confederaţia Patronală UGIR", propunându-şi dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti

1936 - S-a născut actorul  Florin Piersic

1945 - Cel de al Doilea Război Mondial: Sunt eliberate lagărele de concentreare naziste de la Auschwitz şi Birkenau. În multe ţări în această zi sunt comemorate victimele nazismului.

1969 - A fost ridicată la rang de ambasadă reprezentanţa diplomatică a României din Afganistan.

1973 - Este încheiat Acordul de Pace de la Paris, care marchează încheierea războiului din Vietnam.

1990 - Dumitru Mazilu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al CFSN.

1992 - Preşedintele Ion Iliescu a efectuat o vizită oficială în Bulgaria la invitaţia preşedintelui acestei ţări, Jelio Jelev. Cu acest prilej a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi bună vecinătate româno-bulgar.

1995 - Guvernele român şi namibian au ratificat Acordul aerian dintre România şi Namibia, care prevedea posibilitatea de survolare a spaţiului aerian, fără aterizare, de efectuare de escale necomerciale pe teritoriul celor două ţări, precum şi de înfiinţare a unor rute regulate între Bucureşti şi Windhoek.

1997 - Scriitorul Dinu Săraru a lansat ediţia definitivă a "Trilogiei ţărăneşti", carte care cuprinde trei volume: "Nişte ţărani", "Iarba vîntului" şi "Crimă pentru pămînt".

1998 - La Sibiu a fost deschis primul Centru de Informare şi Cercetare a Holocaustului.

1999 - Premierul Radu Vasile a solicitat preşedintelui Emil Constantinescu, la cererea UDMR, revocarea lui Gyorgy Tokay din funcţia de ministru delegat pe lîngă primul ministru pentru minorităţile naţionale şi numirea, în locul acestuia, a senatorului UDMR de Cluj, Peter Eckstein Kovacs.
 

2000 - Comisiile juridice ale Parlamentului au avizat candidatura lui Horia Roman Patapievici pentru Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

2005 - Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Popescu, a fost desemnat guvernator pentru România la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi la Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.

2006 - A încetat din viaţă Prinţul Carol Mircea (85 de ani), fratele fostului rege Mihai, fiul, din prima căsătorie, al regelui Carol al II lea şi a Ioanei Valentina Lambrino. Această căsătorie a fost anulată, însă originea regală a lui Carol Mircea a fost recunoscută în urma a două procese, în Franţa şi Portugalia. Prinţul a trăit în exil, în Franţa şi Anglia. El avea doi copii: Paul (care locuieşte în România) şi Alexandru (care locuieşte în SUA).

2006 - A încetat din viaţă fostul preşedinte al Germaniei, Johannes Rau (75 ani). A fost primul şef al Republicii Federale care a ţinut un discurs în limba germană în faţa Knesset-ului, Parlamentul israelian, unde a cerut scuze pentru atrocităţile comise de nazişti în cel de-al doilea război mondial. De numele său se leagă o importantă contribuţie la istorica împăcare germano-israeliană

2007 - Pugilistul Lucian Bute şi-a păstrat centura de campion intercontinental la categoria supermijlocie, versiunea WBO, după ce l-a învins, la puncte, pe rusul Serghei Tatevosian, într-un meci disputat în cadrul unei gale ce a avut loc la Bell Centre, din Montreal.

2009 - Scriitorul american John Updike, recompensat cu două premii Pulitzer, a murit. Updike, un scriitor de un umor caustic, a scris cel puţin zece volume de nuvele şi 25 de romane, printre care se numără celebra lui saga "Rabbit", apărută între anii 1960 şi 1990. De altfel, romanele "Rabbit is Rich" (1981) şi "Rabbit at Rest" (1990) i-au adus două premii Pulitzer pentru literatură, în 1982 şi 1991. (n. 18 martie 1932)

2009 - Mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad a fost ales patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, preluând astfel conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse.

2010 - A încetat din viaţă Jerome David Salinger autorul romanului "De veghe în lanul de secară"

În lumea muzicală:


1951 - s-a nascut Brian Downey (tobe) - Thin Lizzy.

1968 - s-a nascut Mike Patton (voce) - Faith No More.
1957 - s-a nascut Janick Robert Gers (chitara) - Iron Maiden.
1956 - Elvis lanseaza Heartbreak Hotel. Singleul se vinde in 300.000 de unitati in prima saptamana.

1964 - Rolling Stones apar in juriul concursului Juke Box Jury.

1971 - David Bowie vine in prima sa vizita in America. Nu canta, insa are parte de multa publicitate dupa ce se plimba pe strazi in fusta.

1977 - The Clash semneaza un contract cu CBS Records pentru 100.000 de lire.

1980 - Def Leppard canta primul concert dintr-o serie de doua sold out-uri la Marquee Club in Londra. Un bilet costa 2 lire.

1988 - Pink Floyd canta primul concert dintr-o serie de 9 la Entertainment Center - Sydney, Australia.

1993 - Body Count sunt concediati de Warner Records dupa ce Ice T refuza scoaterea piesei Cop Killer din tracklist.

1994 - Oasis canta pentru prima oara in Londra.

2005 - REM sunt nevoiti sa anuleze un concert dupa ce atat trupa cat si echipa tehnica sunt retinuti la granita dintre Estonia si Rusia. REM nu mai anulasera un concert din 1995.


Sărbători:


-Zi de comemorare a celor șase milioane de evrei și alte victime ale Holocaustului nazist din timpul celui de-al Doilea Război Mondial proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite

-În calendarul romano-catolic: Sf. Angela de Merici, fecioară (1470-1540)

Surse: mediafax.ro, rockfm.ro, wikipedia.org.

Read more...

Horoscop zilnic, luni 27 ianuarie 2014

Berbec
Ziua iti solicita mentalul destul de mult, de aceea fii prudent in vorbe si fapte. Cele mai reusite discutii le poti avea cu prietenii sau cu o persoana care te protejeaza de ceva timp incoace. Sunt posibile vesti din si despre strainatate, fie de la rude, apropiati, fie este vorba despre detalii ale unor colaborari profesionale care implica parteneri straini. Poate intra in discutie si abordarea unor studii, cursuri pe care ar trebui sa le parcurgi, fiindu-ti necesare la serviciu. Dupa-amiaza, delecteaza-te cu un film bun sau cu o carte amuzanta.  

Taur
Debutul saptamanii iti aduce in atentie cheltuielile pe care le ai in comun cu altii. Probabil ca este nevoie sa achiti facturi, taxe sau alte tipuri de datorii. Exista in preajma ta personaje care iti dau tot soiul de sfaturi vizavi de modul in care sa iti cheltuiesti resursele materiale. Fii prudent si ocupa-te doar tu de banii si bunurile tale, pentru ca deocamdata altii vor doar sa profite de pe urma ta. Ar fi bine daca ai cauta sensul evenimentelor si informatiilor primite astazi, dincolo de aparente.

Gemeni
Relatiile parteneriale iti dau multe batai de cap. Motivul disensiunilor sunt banii pe care ii obtii din munca defasurata la un serviciu. Indiferent ca sunt multi sau putini, ti se poate reprosa faptul ca ai o atitudine nepotrivita vizavi de bani si implicatiile lor. Ar fi minunat daca ti-ai mai schimba scara valorilor morale, atat in ceea ce priveste resursele si sursele tale materiale, cat si modul in care raportezi aceste resurse intr-o relatie parteneriala. Foarte usor se poate reconfigura orice tip de parteneriat: personal sau profesional.

Rac
Saptamana incepe cu multa forfota la serviciu. Traversam o perioada in care esti foarte tensionat si asta iti poate dauna sanatatii. Fii prudent si dozeaza-ti eforturile, dar mai ales evita sa intri in discutii aprinse cu sefii sau colegii de serviciu. Exista diferente majore de gandire si moralitate intre tine si ceilalti, iar adevarul este pe undeva pe la mijloc. Evita, pe cat posibil consultatiile, analizele medicale si interventiile chirurgicale. O dieta usoara, hidratare suficienta si detasarea de cotidina iti sunt cele mai potrivite.

Leu
Esti distrat si pus pe sotii. Persoana iubita sau copiii iti vor tine isonul, dar nu atat pe cat ti-ai dori tu. Este foarte dificil de inteles care sunt motivele neplacerilor cu cei dragi, neplaceri care apar deocamdata periodic. Pe undeva ar fi vorba despre modul tau de gandire si abordare a relatiilor afective. Rezerva-ti momente pentru a le petrece mai mult cu cei dragi si tine cont de nevoile sau sfaturile lor. Creativitatea ta si dorinta sincera de a le fi alaturi va aduce zambete si bucurie pe chipul tuturor celor cu care intri in contact astazi. 

Fecioara
Treburile casnice si relatiile cu membrii familiei sunt temele principale ale acestei zile. Este posibil ca planurile tale legate de casa si rude sa contravina dorintelor si planurilor celor pe care vrei sa-i implici tu. Poate ar fi bine ca mai intai sa asculti ce vor ceilalti si abia pe urma sa iti prezinti tu ideile. Esti nostalgic dupa vremurile copilariei, insa discutiile cu cei dragi, vizitarea unei rude sau a locurilor natale, daca este posibil, ti-ar aduce multa bucurie si liniste sufleteasca.

Balanta
Se contureaza multe calatorii pe distante scurte, dar si agitatie mentala. Sunt momente bune, atat pentru a-ti rezolva diverse treburi legate de rude sau prieteni apropiati, cat si pentru a-ti pune la punct documentele personale sau profesionale. Posibil ca sefii sau colegii de serviciu sa iti puna tot felul de bete in roatele programului pe care l-ai stabilit pentru astazi, dar vei resui sa te descurci cu tot ce se iveste in plus. Fii prudent in vorbe si fapte!

Scorpion
Este o zi in care fie primesti bani , bunuri sau favoruri din zona profesionala in care activezi, fie afli informatii legate de schimbarea conditiilor de munca sau se finalizeaza o activitate la serviciu, activitate care ti-a adus ceva castiguri in ultima luna. Pe moment ai putea fi derutat de intorsatura situatiei bugetului tau, insa vei reusi sa depasesti totul cu bine. Dupa-amiaza, detaseaza-te de cotidian si mergi la cumparaturi. Iti poti permite cateva mofturi, chiar si pentru cei dragi, insa nu forta nota.

Sagetator
Starile tale de spirit sunt fluctuante. Esti dornic sa te implici in multe si marunte, dar ai grija ca unele sunt prea marunte ca sa iti irosesti timpul si energia ocupandu-te de ele. O discutie furtunoasa cu un prieten iti poate oferi sfaturi si solutii bune pentru evenimentele in care esti implicat. Cu toate ca iti displace ceea ce auzi astazi ar fi bine sa lasi orgoliul deoparte si sa iei aminte. A doua parte a zilei este favorabila unei sedinte de masaj, unui program de exercitii fizice sau unei plimbari in aer liber. 

Capricorn
Este bine sa fii cat mai retras si sa te ocupi doar de treburi usoare, de rutina. Energia ta vitala este la cote joase, asa incat se pot accentua diverse afectiuni, dar in mod special ficatul este slabit. Totusi evita consultatiile, analizele medicale si interventiile chirurgicale, deoarece cu putin efort vei depasi totul cu bine. Foarte tensionate sunt relatiile cu ceilalti, de aceea stai departe de ei. Sunt momente bune pentru a te gandi pe indelete la schimbarea planurilor de viata. Informatiile obtinute astazi pe diverse cai sunt de mare folos.

Varsator
Zi buna pentru discutii si intalniri cu prietenii. Daca doresti sa cooptezi si pe altii in proiectele tale de viitor, in special in cele profesionale ia legatura cu cei pe care ii consideri potriviti. Insa, dupa ce iti expui ideile, ai rabdare si asculta si opiniile celorlalti. Poti primi sfaturi bune, chiar daca unele s-ar putea sa iti displaca. Ar fi bine sa fii mai pretentios in alegerea anturajului si sa mai schimbi personajele care roiesc in jurul tau. Evita sa ramai fixat in tipare de gandire prea vechi!

Pesti
Inceputul saptamanii iti aduce intalniri si discutii cu sefii sau cu reprezentantii institutiilor oficiale. Este bine sa fii rezervat in explicatii si sa asculti atent la ceea ce se spune in preajma ta. Foarte usor iti pot fi compromise astazi imaginea publica si pozitia in cadrul segmentului profesional in care esti implicat. Neplacerile majore sunt legate de banii si bunurile folosite si administrate in comun cu partenerii socio-profesionali. Pe undeva la tine este hiba: ori ai cheltuit nesabuit, ori ai propus planuri financiare care au dus la incurcaturi serioase.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686