Virusul care te face mai prost

Cercetătorii americani au descoperit un virus care infectează creierul și îi face pe oameni mai proşti, fără ca starea de sănătate generală să fie afectată, potrivit independent.co.uk.

Unul din doi oameni are în corp un virus care slăbește performanțele cognitive. Cu alte cuvinte, se pare că acest virus... prostește.

După ce au recoltat probe din gâtul a 90 de participanți la studiu, cercetători americani de la universitățile John Hopkins și Nebraska au descoperit că la 40  dintre subiecți era prezent virusul ATCV-1. Deloc întâmplător, spun ei, la testele de viteza de reacție la care au fost supuși subiecții, cei infectați s-au descurcat mai prost.
Acest virus pare să scadă performanțele cognitive cu circa 10%, au concluzionat oamenii de știință, care au injectat ulterior virusul unor rozătoare, ipoteza confirmându-se și în cazul lor.

Cercetătorii de la Johns Hopkins Medical School, de la Universitatea din Nebraska, au făcut această descoperire în timp ce efectuau un studiu privind microbii care infectează gâtul uman.

Organismul uman conţine mii de miliarde de bacterii, virusuri şi ciuperci. Cele mai multe dintre acestea sunt inofensive, dar descoperirile realizate cu ajutorul acestui studiu arată că unii microbi pot avea un impact negativ asupra funcţiilor cognitive, fără să afecteze, însă, starea de sănătate a individului.

Studiul a fost publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

 

Read more...

Campanie de vaccinare a elevilor

Ministerul Sănătății a luat toate măsurile în așa fel încât să nu existe sincope în derularea campaniei de vaccinare a elevilor, au precizat joi reprezentanți ai instituției.

În anul școlar 2013-2014 vor avea loc trei campanii de vaccinare în scoli, pentru elevii de clasa I, II, VIII si a IX-a.

Elevii de 7 ani vor trebui să facă vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), cei cu vârste de 6-8 ani — vaccinul polio inactivat (VPI) iar elevii de 14 ani — pe cel diftero-tetanic (dT).

Pentru sănătatea elevilor și pentru prevenirea bolilor infecțioase, medicii recomandă respectarea calendarului de vaccinare. Vaccinarea copiilor neşcolarizaţi se va efectua prin intermediul cabinetelor medicilor de familie

Potrivit calendarului național de vaccinare, ROR și VPI se fac începând cu luna noiembrie iar dT, în luna decembrie.

Numărul estimativ de doze pentru ROR este de 380.000, pentru dT — 340.000, iar pentru VPI — de 250.000.

 

Read more...

Prunele uscate, recomandate in regimurile de slabire

Prunele uscate pot fi extrem de utile ca aliment complementar în regimurile de slăbire - este concluzia la care a ajuns un grup de cercetători de la Universitatea din Liverpool, informează passionsante.be.

Oamenii de știință au analizat circa o sută de adulți supraponderali, care nu prea consumau alimente bogate în fibre (element pe care prunele uscate îl au din plin). În cursul unui regim de slăbire de aproximativ 12 săptămâni, un grup de persoane a consumat în fiecare zi o porție de prune uscate, femeile câte 140 g și bărbații 170 g. Un alt grup a urmat aceleași recomandări în privința alimentației și a activității fizice, dar nu a inclus prune uscate în meniul zilnic.

După trei luni, s-a constatat o pierdere medie în greutate de 2 kg la persoanele care consumaseră prune uscate, față de numai 1,5 kg la cei care nu apelaseră la aliment. Circumferința taliei a scăzut, în medie, cu 2,5 cm la cei care au mâncat prune, și cu 1,7 cm la ceilalți.

Efectul consumului de prune uscate asupra greutății s-a manifestat mai pregnant în ultimele patru săptămâni de regim, alimentul fiind în general bine tolerat.

Sursa: Agerpress.ro

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed