Anisie, despre varianta ca școlile să rămână închise și în septembrie

Anisie, despre varianta ca școlile să rămână închise și în septembrie

Ministrul Educației, Monica Anisie, nu exclude varianta ca școlile să rămână închise și în septembrie și își propune ca până atunci „să nu mai existe niciun copil care să nu aibă acces la tehnologie, la învăţarea asistată de tehnologie”, scrie HotNews.ro.

„Dacă cumva, Doamne Fereşte, ne vom întâlni cu aceeaşi situaţie pe care o avem astăzi în septembrie, atunci trebuie să fim pregătiţi. Să nu mai existe ceea ce este astăzi. Pentru că haideţi să fim sinceri, am fost puşi într-o situaţie cu care România nu s-a mai întâlnit şi nimeni în lume nu s-a mai întâlnit. Prin urmare, a trebuit să luăm măsuri într-un moment de criză”, a declarat Anisie într-un interviu pentru Antena 1.

Ea a adăugat că ministerul Educatiei va pregăti și lecții filmate.

„Cine le-ar putea face? Profesori voluntari avem și acum. Sperăm ca în toamnă să avem puse la punct toate lecțiile. Înregistrăm pentru toate clasele și la acele materii la care putem face lucruri interesante pentru elevi. Foarte greu am putut identifica și spații în care să filmăm. Sperăm ca din momentul în care nu vom mai avea stare de urgență să putem să ne întâlnim și să facem filmările”, a spus Anisie.

Cursurile nu vor mai fi reluate în acest an școlar pentru majoritatea elevilor și studenților, a anunțat pe 27 aprilie președintele României, Klaus Iohannis. Vor reveni la școală doar elevii din anii terminali (a VIII-a și a XII-a) în vederea pregătirii evaluării naționale, respectiv bacalaureatul, însă în anumite condiții.

Monica Anisie a declarat că elevii din anii terminali vor reveni la cursuri pe data de 2 iunie doar pentru două săptămâni de pregătire. Toate situațiile școlare vor fi încheiate cu două note, iar tezele nu se vor mai susține. Evaluarea Natională va începe pe 15 iunie, iar Bacalureatul va începe pe 22 iunie cu probele scrise și va continua cu probele de competență.

HotNews.ro

 

 

 

 

Last modified onSaturday, 02 May 2020 12:33

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

back to top

Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686


Deprecated: preg_replace(): The /e modifier is deprecated, use preg_replace_callback instead in /home4/albaiuli/public_html/libraries/joomla/filter/input.php on line 686